"Lukasenko este sustinut de peste 50 la suta din populatia Belarusului, iar opozitia se manifesta doar in Minsk, in timp ce in restul teritoriului, oamenii pur si simplu il adora", mi–a spus taximetristul in timp ce ne deplasam prin capitala Belarusului. Sincer sa fiu, inainte de calatoria mea in aceasta tara eram putin ingrijorat: mergeam in una din cele mai "dure dictaturi" din Europa. Am ramas, insa, surprins sa vad cat de relaxati erau oamenii simpli si cat de usor puteau sa discute cu un strain despre "tiranul" lor.
Soferul cu care discutam era un tip de vreo 40 de ani, sotia sa lucra la fabrica si avea un salariu de vreo 200 dolari, iar el castiga cam 250, asa ca era multumit de viata. Totusi, din cate am inteles, el este un fel de reprezentant al opozitiei pasive din Minsk: nu este multumit de presedinte, il ia peste picior ori de cate ori are ocazia sa glumeasca pe seama acestuia, dar, in rest, activismul sau nu se prea manifesta.
De la acelasi sofer aflu detalii interesante despre "traiul in Belarus". El povesteste despre faptul ca Lukasenko se considera un hocheist de marca: el joaca, iar ceilalti i se feresc din cale, sa poata marca. Mai nou, cica, vrea chiar sa intre in echipa nationala. "Rad si curcile de el", zambeste soferul pe sub mustati. In Belarus sunt organizate Asociatii de pioneri, CMÁ (Ñîþç Ìîëîäåæè Áåëàðóñèè), in care sunt fortati sa intre in tinerii, scolarii. "Din clasa in care invata fiul meu trebuia obligatoriu sa intre 2 copii, dar eu n–am vrut sa–l dau pe–al meu in ruptul capului", mi se destainuieste omul.
Lukasenko l–a arestat chiar si pe prietenul sau cel mai bun dupa ce–l avansase in rang inalt, iar amanta presedintelui a fost aruncata in puscarie. Ea fusese un functionar destul de important al bancii nationale belaruse.
In prezent, la iesirea din Minsk se construieste o biblioteca foarte mare ce se aseamana cu un glob. Este o ambitie de–a "tatucului" dupa ce a vazut o constructie similara in Polonia, dar cine are nevoie de biblioteca in aceasta regiune a Minskului, m–am intrebat eu cand am vazut–o?!
Actualul presedinte belarus a fost vacar la o ferma din sat, dar are, la moment, 2 facultati: Academia Agrara Belorusa si Universitatea Pedagogica din Minsk, specialitatea Istorie. Feciorii sai sunt acum toti generali de armata.
Belarus se conduce dupa decretele prezidentiale. Aici practic nu exista parlament si nici opozitia nu se prea aude. Ziarele de opozitie sunt imprimate la tipografiile din Lituania, dupa care ajung, pe cai ocolite, in tara. Televiziunea este in totalitate la cheremul presedintelui si toata ziulica de la ecran poti afla doar ce mai face Lukashenko, cat de harnic sau bun este el. O alternativa se contureaza totusi: jurnalistii unui post de radio care a fost inchis vor sa lanseze un post independent de televiziune in afara hotarelor belaruse, dar care sa emita pe teritoriul ei.
L–am vazut si eu pe Lukasenko la televiziunea nationala. Filmat de jos in sus, vorbea telespectatorilor pe un ton parintesc, dojenitor. Era vorba despre o decizie pe care trebuiau sa o niste functionari, iar presedintele ii avertiza ca trebuie sa se gindeasca bine la ceea ce urmeaza sa faca, deoarece e o mare responsabilitate. Va aminteste acest exemplu de cineva din Moldova?
Cateva licee din Minsk au fost inchise pentru ca se presupunea ca au devenit un fel de scoli pentru tinerii disidenti. Conducerea nici nu s–a ostenit sa caute niste motive plauzibile: nu conteaza cum explici ceea ce faci cand esti la putere. Limba belarusa, studiata profund la aceste licee, este considerata limba opozitiei. Au fost cazuri cand cei ce vorbeau in belarusa au primit bataie.
Exista si unele consecinte pozitive ale manierei totalitariste de guvernare a lui Lukasenko: drumurile sunt bune, este promovata o politica ecologica buna — oraselele mici sunt in fiecare an facute luna. Din acest motiv si, mai ales, fiindca leafa se plateste la timp, iar intarzierile in achitarea lor se pedepsesc drastic, multi oameni il sustin.
Colhozurile sunt un balast pentru economia belarusa, necesitand sustinere considerabila din cauza necompetitivitatii lor pe piata. Desi exista multa productie agricola, ea este prea ieftina, astfel incat munca depusa nu se rascumpara. Privatizarea pamantului este interzisa, dar se permite arendarea terenurilor. Astfel, presedintii de colhoz isi iau pamant sau il dau in arenda, facand astfel averi fabuloase, capatuindu–se cu masini scumpe si case mari.
Paradoxul care m–a lasat perplex, insa, consta in faptul ca multi oameni cu care am discutat, si care nu–l agreeaza pe Lukasenko, inteleg, totusi, de ce acesta e atat de popular: pur si simplu, "altcineva nu este in stare sa conduca tara". Sustinatorii inflacarati ai presedintelui provin de obicei din randul oamenilor din provincie si a batranilor pensionari. Spre deosebire de acestia, tinerii sunt in totalitate impotriva lui Lukasenko. Cei mai activi dintre ei se inscriu in ONG–uri. In Belarus, insa, nu sunt tolerate ONG–uri ce activeaza in domeniul drepturilor omului.
Publicitatea stradala aproape ca lipseste in totalitate din orase. In Minsk nu vezi, ca la Chisinau, panouri mari cu cea mai diferita publicitate economica ori comerciala. Poti vedea, totusi, multa publicitate sociala. "Pentru Belarus" este cea mai frecventa si a ramas inca de la referendum. Un localnic imi zicea ca in toata publicitatea din timpul referendumului era prezent cuvantul "pentru". Astfel, se sugera cum trebuie sa votezi la referendum; "pentru" insemna ca esti de acord ca Lukashenko sa candideze din nou.
In timpul referendumului, exista un banc foarte popular. Pe buletinele pentru referendum este scris: "Nu sunteti impotriva ca Alexandr Lukasenko sa candideze pentru un nou mandat prezidential?
Prima varianta de raspuns: nu, nu sunt impotriva;
A doua varianta de raspuns: da, nu sunt impotriva".
Cam asa arata situatia societatii civila din Belarus: formal i se acorda dreptul la alegere, dar, de fapt, ce sa aleaga?!
Lukasenko poate fi invinuit de crima, tiranie, incalcarea drepturilor omului, dar nimeni nu–l poate invinui ca poporul traieste in saracie. Cetatenii sunt multumiti de putinul pe care il au, iar altceva nu prea conteaza pentru ei. Pot chiar sa concluzionez ca "o revolutie a rozelor belaruse" nu e posibila in astfel de conditii. Pana vor "imboboci" acestea, disidenta si opozitia belarusa incearca sa prinda la puteri, pentru a putea lupta cu "tatucul"…
Vitalie Cojocaru, din Bielorusia, pentru Ziarul de Garda