«Mama colegului meu are 96 de ani. Tine minte toate cantecele pe care le–a cantat in copilarie si adolescenta la Biserica din sat. Nu vrei sa vezi o minune?» Intai l–am gasit pe Petru Dumitras, pe la Academia de Stiinte, singurul fiu al Mariei Dumitras, batrana care avea sa ma uimeasca prin memoria fenomenala, prin frumusetea limbajului, firescul vietii si puritatea cu care a trait 96 de ani si continua sa traiasca alaturi de copiii sai, care acum au si ei copii, nepoti, stranepoti. Maria Grebanos din Solcani si Grigore Dumitras din Rublenita, judetul Soroca, s–au casatorit in 1936. S–a asezat pe marginea patului si ne privea nerabdatoare. Dialogul a inceput firesc.

— Ce ne cantati?

— Stati sa ma gandesc cum sa–l incep. (Canta: «Ziua Invierii, sa ne luminam noi, romanii, de Pastele Domnului…) Am cantat in strana la biserica din Rublenita. N–ati auzit de Mosoreti? Cred ca ati auzit, era dascalul nostru, eram copila cand m–a invatat si tin minte si azi. Casa noastra era vecina cu Biserica si eu aveam o sora mai mare, care se ducea la cor. Lelita zicea: »Mariuta, a venit un dascal cu cantari tare frumoase«. Sora mergea la cor, da» eu pe urma ei. Nu prea trebuiam pe acolo, da« ma duceam asa, ca un copil. Eram mai mica cu 6 ani. Am fost 10 copii la parinti; eu fiind cea mijlocie, i–am crescut pe cei care veneau dupa mine. Toti au murit, surorile si fratii, am ramas numai eu. M–am tot dus la corul bisericii pana am invatat toate cantecele. M–am facut corista. Dadeam tonalitatea la cor, dupa mine toti cantau. Tonurile intai, al doilea — eu le dadeam.

— Aveati studii?

— Nu aveam niciun fel de scoala, dupa auz dadeam toate tonurile, adica cantarea pe voci.

— Tineti minte ziua nuntii?

— Cu o saptamana inainte de post, era noiembrie, 1936.

— Ati avut o viata frumoasa?

— Multumesc lui Dumnezeu. A fost mai iutisor, dar ne–am inteles bine. Era iute, dar si puternic. Eu am avut un baiat din sat, avea casa, da« Grigore avea mai mult pamant. Nu m–am dus dupa acela, ca era slab. Ei, acela s–a suparat ca l–am refuzat si nu a venit mai mult, da eu nu l–am cautat.

— Cum a fost nunta?

— Cu mare bucluc, vroiau sa ia «vulpea», bacsisul. Aveam mai multi cavaleri care credeau ca m–oi duce dupa ei. Au venit calare pe cai si se invarteau prin jurul casei. Ne–am pornit de la Solcani spre Rublenita cu tot alaiul, vornicei, druste, carute, da' cand sa iesim din sat — vreo sase calareti ne–au taiat calea si nu ne lasau sa trecem. «Dati vulpea!» Ce vreti?! a prins a striga Grigore. De ce n–ati luat–o pana amu daca asa o paziti? Cineva s–a apropiat si l–a prevenit ca solcanenii fura cusma, asa era o moda atunci, furau cusma mirelui. Se adunase atata lume si nici nu a dovedit sa prinda, ca i–au si smucit cusma din cap. Ei, a dat «vulpe» acolo, bani multi, si ne–au lasat sa trecem.

— Si ce rochie de mireasa ati avut?

— Din crepsatin, alba. Mi–a cumparat–o mirele. Atunci mirele imbraca mireasa, tot el mi–a cumparat si pantofi buni, si coronita. Crepsatin de la Soroca. A cumparat panza, mi–a dat–o si eu am dus–o la croitor si mi–am cusut–o cum mi–a placut.

— Femei precum dvs. cunosc randuiala crestineasca, si coronita de mireasa unde–i?

— Am pus–o la icoana, atunci asa era obiceiul. Daca mergi cu mine la Rublenita, o sa vezi icoana si coronita mea de mireasa, din 1936. O pastrez, ca–i lucru sfant! In partile noastre coronita miresei impodobeste icoana de cununie. Da' amu cum faceti, ce, s–o schimbat amu obiceiul? Da' dumneata ce–ai facut cu coronita?

— Nu am pus–o la icoana, ca nu am stiut. Cum va simtiti aici, la copii, stati singura toata ziua, ei se duc la serviciu, ce faceti?

— Tare bine ma simt, multumesc lui Dumnezeu. Ma tem numai sa nu fiu de necaz, sa nu–i impovarez. Am 96 de ani. Toata ziua umblu prin casa, ma uit pe geam, mai stau culcata, apoi ma ridic, iau bastonul si, ca si cum as iesi la plimbare, trec prin camere, ma plimb pe coridor incolo si incoace, asa trece ziua. Greu, lunga. Cand vin ai mei acasa, nu ma mai doare nimic!

— V–a placut cartea, toti patru copii au facut studii?

— S–au ajutat unul pe altul. Mie tare mi–a placut cartea. Da« al meu, barbatul, nu prea. I–am dat la scoala din Rublenita, au invatat cate 7 clase, apoi s–au dus la Soroca si au terminat 10 clase, era scoala nr. 1 din Soroca, buna.

— Cand ati fost ultima oara la Rublenita?

– Asta–vara, iaca Petrut tine minte, da' eu mai incurc, ca–s de 96 de ani.

— Si cum va intampina vecinele? Va zic ca sunteti oraseanca, nu?

— M–am facut oraseanca, dar mi–am adus aminte de copilarie, ca mi–a fost draga. Nu chiar mi–o ars mie de oras, dar asa a vrut Dumnezeu si voia Lui. De mica am vrut la Chisinau, da« cand au venit grijile, s–a stins visul Mariutei.

— Daca tot ziceti ca va place sa va amintiti copilaria, cum erau in acele timpuri oamenii, cum era satul, despre ce vorbea lumea?

— Era o deosebire: omul muncea, omul sanatos muncea si avea de toate, daca era harnic.

— Ce haine purtau fetele?

— Ceva frumos. Aveam broboade, bariz, casanca se zicea la noi. Cand m–am logodit, el mi–a dat bani, iar eu i–am dat inel si «casanca». Nanasele mele au observat ca nu prea i–am dat nadejde si  m–au sfatuit: «Mariuta, tu, daca nu–ti place, ia »casanca« si inelul si da–i banii inapoi, ca il ducem la Dita lui Toader a lui Galeata»…Cand am auzit de Dita, nu m–am intors inapoi.

— Nu v–a amarat Grigore?

— Niciodata. «Ia–ti bun ramas si hai sa facem o casa», asa m–a indemnat.

— Dar ce inseamna «bun ramas»?

— Sa ajungem la o intelegere. Eram gata si am acceptat. Pe urma, cand ne aminteam, Grigore zicea: «Aveam sa fac broboada bucati daca nu te maritai cu mine!». Si cearta a mai fost, dar daca o lasi la o parte, merge inainte. El a absolvit scoala romaneasca, 7 clase, canta tare frumos, a fost profesor de clasele primare. Cand au prins sa apara copii, s–a retras si s–a facut agricultor. Aveam pamant mult, am ajutat copiii. El a terminat numai cu note de 8 clasa a 4–a , la cant avea 10! Pastram atestatul lui, copiii il pastreaza! Vara se ducea la lucru, ii duceau la Constantin Stere, la conac la Cerepcau. Stere a vrut sa–l trimita sa invete. A venit la tatane–sau si i–a spus sa–l dea la invatatura, ca–i tare capabil.

— La cor, la Biserica, l–ati cunoscut pe Grigore Dumitras?

— La biserica, ceva timp ne–am dus impreuna, apoi au inceput sa apara copiii si eu am parasit strana si corul, da' Grigore toata viata a cantat in corul Bisericii din Rublenita. Si pentru mine. Duminicile, luam copilul in brate si imi placea sa–l ascult… Inainte de a muri, ne–a cantat «Cuvine–se cu adevarat …», o cantare dumnezeiasca. Avea 90 de ani, a murit crestineste, o moarte pasnica, curat randuita de Dumnezeu. Vreau sa mai cant, de ziua Invierii…

— Si ce va place cel mai mult sa cantati?

— Mironositele femei, voi canta…

A dialogat: Antonina SARBU

Imagine de autor