Desi, se stie, nu mai pot pretinde nimic de la noi, mortii au, totusi, un drept, ramas traditional al lor: dreptul la neuitare. Respectandu–le dreptul lor de morti, noi nu facem decat sa ne onoram statutul si conditia noastra morala de lume vie. Pe cat de mult constientizam noi, viii, acest drept al lor si obligatie a noastra la amintire?

Cimitirul Central de pe strada Armeneasca din Chisinau a fost in zilele de duminica si luni, ca si toate cimitirele crestine, plin de lume. Asta, insa, nu inseamna, ca la toate mormintele s–au aprins lumanari, s–au adus flori si s–au facut randuieli. Si asta nu doar din cauza timpului, care a lasat prea putini sau chiar niciun urmasi in viata pentru multi dintre inhumatii de acolo, ci si din cauza oamenilor, carora, si in acest an, le–a scapat din vedere specificul cimitirului central din Chisinau. Sa nu uitam ca acesta, gratie vechimii sale, este, desi nedeclarat, o galerie a vechii nobilimi si aristocratii culturale a Basarabiei interbelice, iar in anii de dupa declararea Independentei R. Moldova — si a unor nume de referinta din istoria si cultura Basarabiei post–sovietice. Alexandru Cristea, Alexie Mateevici, Simion Murafa, Andrei Hodorogea, Alexandru Plamadeala, Anton Crihan…, iar mai incoace Tamara Ciobanu, Nicolae Sulac, Ion Vatamanu, Ion Dumeniuc, Ion si Doina Aldea–Teodorovici, Nicolae Costin, Gheorghe Ghimpu… Sunt doar cateva nume din noianul celor care o merita la fel, dar peste care nu a mai trecut demult o alta amintire decat cea a scriitorului si cercetatorului Iurie Colesnic. Si daca la mormintele celor de pe urma se lasa resimtita relatia «cu viii», la cele invechite de ani nu mai gasim decat amprentele unor mari si regretabile uitari: monumente funerare prafuite si morminte imburuienite sau nivelate cu pamantul.

Oficialitatile R. Moldova au anuntat pentru saptamana Pastelui Blajinilor cinci zile de vacanta. E o perioada rezonabila de timp in care pot fi gandite si regandite mai multe lucruri, in special cele prost gandite. Ati auzit cumva ca in vreo una din aceste zile ministrul Culturii, Artur Cosma, sa fi aprins vre–o lumanare la mormintele cuiva dintre marile personalitati ale culturii si artei din Cimitirul Central, ori l–ati zarit poate pe presedintele parlamentului, Marian Lupu, cu vreo suita de deputati, trecand pe la mormintele deputatilor Sfatului Tarii ori ai parlamentarilor R. Moldova de dupa proclamarea, in 1991, a Independentei, sau poate pe presedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, ori pe premierul Zinaida Greceanai cu «noul» ei Guvern? Nu, evident, nu. Altfel «Moldova»–1 ori «NIT»–ul ar fi facut parade televizate non–stop in jurul acestor subiecte. Oficialii nostri, pur si simplu, si–au facut si ei vacanta, au mers si ei pe la rude, au trecut, banuim, si pe la cei «dragi» pe care–i au trecuti din viata, au aprins cate o lumanare, au adus si cate o floare si, poate ca, au dat si de pomana. Pana aici, toate bune. Ceea ce este de regretat, e ca acestia, constient sau nu, s–au dezis pentru aceste zile de statutul lor de «persoane publice» care ar fi putut in una din cele doua zile de duminica sau luni, sa–si rezerve o ora si sa treaca in calitatea lor de «oficiali» si pe la mormintele generatiilor de inaintasi, peste care a trecut timpul asa cum va trece, cu anii, si peste ei. Usor si, in acelasi timp, extrem de dificil de conceput ca cimitirele — aceste orase si sate ale mortilor — au si ele nevoie de atentia si grija oficialitatilor, la fel ca si orasele si satele celor vii. Cat de mult se gandesc ele oare la asta? Si, daca se gandesc, de ce acest lucru intarzie sa se vada? Si de ce vechile monumente funerare si mormintele unei clase aristocrate, care, la timpul ei, a avut contributiile sale la dezvoltarea Chisinaului si Basarabiei, sunt date uitarii. Mai mult chiar, sunt «ajutate» sa degradeze pentru a putea fi inlocuite cu monumentele funerare ale «noii» burghezii.

In Occident, vechile cimitire figureaza in categoria monumentelor de istorie si cultura, multe dintre ele sunt incluse in circuitul turistic. Nemtii, dupa ce au facut opera monumentala din cripta lui Goethe si Schiller, continua sa–si bata capul de mai multi ani pentru a face subiect de cult national pana si din craniul lui Schiller. Noi? Ce facem noi cu «noi» si cu trecutul nostru? R. Moldova este o lume a crizelor: crize de identitate etnica si statala, criza de suveranitate, de imagine statala, de consens civic, crize in economie, crize sociale si interconfesionale, crize in Est, crize in Vest, crize in relatiile cu vecinii, crize in toate. Pastele Blajinilor, insa, ne–a convins, odata in plus, ca cea mai mare criza pe care o traverseaza R. Moldova, este cea de moralitate. Mortii in R. Moldova, oricat ar fi de odios, sunt tratati si impartiti de putere conform acelorasi principii ideologice, ca si viii, ceea ce, pana la urma, nu este altceva decat un act de discriminare. Doar ca, aplicat in raport cu mortii, acest act este unul total criminal. Cand Sfanta Scriptura zice: «iubeste–ti aproapele tau ca pe tine insuti», ea nu face nicio diferenta intre vii si morti. Si o face, probabil si din considerentul ca unii, chiar fiind in viata, sunt mai morti decat cei care au parasit aceasta viata si aceasta lume.

Petru AMARIEI