Mamele, impotriva despartirii de copii
Cel mai greu pentru o mama e sa isi ingrijeasca singura copiii. Conditiile economice actuale duc deseori la dezbinarea familiilor, mamele cu prunci pomenindu-se abandonate de soti, respinse de socri, alungate de rude. Centrul de asistenta maternala «Pro-Familia» din Causeni acorda adapost, consiliere si orice fel de ajutor mamelor supuse riscului de a se desparti de copii.
Mariana Ranga vine dintr-o familie vulnerabila din satul Miclesti, r-nul Criuleni. Povestea vietii ei contine mai multe scene pline de tristete. Mama sa a decedat de pe cand era copil. Tatal sau are un viciu legat de alcool si nu prea tine legatura cu propriii copii. In aceste conditii, surorile Marianei s-au casatorit de timpuriu si au plecat de acasa. Ea a ramas singura si a incercat sa isi continue viata, crezand in oameni.
S-a casatorit, dar casnicia sa a esuat. Tot ce i-a ramas din aceasta prima experienta de a-si intemeia o familie este fetita sa, care are deja opt ani. Dupa esecul primei casnicii, Mariana a crezut din nou in familie. Fiind in Causeni, l-a intalnit pe Sergiu. Dupa o perioada, au decis sa mearga mai departe impreuna, ei doi si fiica Cristina. A urmat vestea despre viitorul lor copil. Apoi, problemele economice. In cautarea unui loc de munca, Sergiu a plecat peste hotare.
Familia sotului a respins-o
In curand, Mariana a ramas in familia sotului, asteptand cel de-al doilea copil. Neintelegerile au tot venit pe rand, legate de statutul Marianei, al primului ei copil, dar si de situatia ei economica. Relatiile tensionate ii afectau pe toti, inclusiv pe viitorul copil. Mariana a ajuns in sectia de patologie a spitalului raional Causeni si risca sa aduca pe lume copilul inainte de termenul fiziologic.
«Imi ofensau fata. Fiind insarcinata, asta ma afecta mult. Ma simteam rau, durerile au devenit permanente», spune Mariana. Ea a ajuns sa sufere si de un dezechilibru emotional. Sansa ei a venit de la centrul maternal «Pro Familia», unde si-a gasit adapost.
«Cand a ajuns aici, Mariana era intr-o stare de tulburare profunda, ca o consecinta a violentei psihologice pe care o indura. Deja fusese afectata si relatia dintre ea si fetita, comunicarea intre ele nu era cum ar trebui sa fie intre o mama si un copil», spune Nadejda Plohotniuc, asistenta sociala a centrului.
La acest centru vin multe femei care au o situatie asemanatoare cu cea a Marianei. Majoritatea dintre ele au experiente complicate in trecut. Psihologii spun ca din cauza problemelor si a stresurilor, din cauza situatiilor la care nu pot face fata, ele ajung sa se autocondamne si sa se considere vinovate pentru toate erorile care li s-au intamplat. Ana Schiopu, psihologul care lucreaza cu aceste femei, spune ca lipsa de comunicare este prima problema pentru ele. Dupa ce au fost respinse de propriile familii, tinerele inteleg ca nu mai are rost sa spuna cuiva care este problema lor. Aceasta le ia timp asistentilor centrului: sa identifice problema si sa gaseasca o solutie.
«In cele mai grave cazuri, dificultatea in comunicare ar putea duce la abandonul copilului, la decizii neadecvate si la greutati de adaptare in familiile nou-create. Incercam sa negociem conflictul impreuna cu ele, sa desfasuram activitati in grup pentru a le dezvolta increderea in sine si in puterile proprii, pentru a le educa respectul fata de propria personalitate si fata de copil», spune psihologul.
«O sansa ca sa-mi refac viata»
La centrul maternal, Mariana a gasit conditii si oameni care i-au schimbat viata.
«Am primit o camera unde sa pot trai, un ajutor financiar pentru cele mai necesare lucruri si conditii de trai ca acasa. Aici mi s-a acordat o sansa ca sa-mi refac viata. Simt ca incep sa imi revin si sunt acum mai linistita», spune femeia. Cu ajutorul colectivului centrului, Mariana si-a perfectat actele de identitate cu viza de resedinta si cele necesare pentru a primi indemnizatiile pentru copii. Timp de trei luni a fost pregatita emotional si fizic ca sa duca sarcina pana la capat si sa nasca un copil sanatos. Cristina, fetita Marianei, a fost inscrisa la scoala. Atunci cand a dat nastere celui de-al doilea copil, familia sotului a privit cu alti ochi in directia ei. Era vorba de un nepotel, un descendent direct al acestei familii. Mariana a revenit in casa sotului ei si a buneilor fiului ei. Sergiu a revenit din strainatate, pentru a-si vedea fiul.
«Ma simt fericita. Am o fetita desteapta, de care sunt mandra. Acum am si un baiat sanatos. Sotul tine la noi, chiar daca a trebuit sa plece iar in strainatate la munca. Am incredere in ziua de maine. Le sunt recunoscatoare oamenilor care m-au ajutat, de aceea mai trec pe la centru.»
Pe parcursul unui an, mai mult de 60 de femei si copii aflati in situatii de risc au pasit pragul centrului «Pro Familia». Aici, tinerele mame insusesc deprinderi de viata, se incadreaza in programe de instruire si pot gasi mai usor un loc de munca. Beneficiarii centrului au facut schimbari in viata lor si privesc acum cu incredere in viitor.
Natalia Severin,
Scoala de Studii Avansate in Jurnalism