Revenirea lui Voronin de la Moscova a facut mai putina senzatie in presa decat plecarea. Poate si din considerentul ca era clar din start ca vizita va fi o «cina de taina» intre Putin si Voronin, dar poate si de aceea ca intrevederea la nivel politic intre cei doi nu a schimbat, practic, nimic intr–o problema mai veche de relatie dintre Moscova si Chisinau precum este cea «transnistreana».

Presedintele V. Voronin pleca, pentru cele doua zile de intrevederi la Moscova, cu doua valize la bagaje. In una si–a dus «eforturile» guvernarii comuniste pentru «consolidarea prieteniei cu poporul rus» si, tot acolo, dizgratiile si acuzatiile la adresa Romaniei si Bisericii Ortodoxe Romane, care, zice Voronin, ameninta statalitatea R. Moldova. Primul «bagaj» a fost, evident, pentru Patriarhul Rusiei, Alexie al II–lea, care, dupa ce l–a ascultat si i–a laudat prigoana la adresa Mitropoliei Basarabiei, i–a pus «la pachet» Premiul «Pentru merite deosebite in intarirea unitatii popoarelor ortodoxe» (evident, cu exceptia poporul roman). Mi–amintesc ca regretatul Patriarh al BOR, Prea Fericirea Sa Teoctist, cauta sa semene pace si intelegere pana si intre cele mai diferite religii de pe mapamond, iar Alexie al Rusiei, slujit de Voronin, cauta sa faca razboi pana si in sanul Ortodoxiei. In fine, cu prima valiza, de fapt, lucrurile erau mai clare si pana la plecare. S–a facut tam–tam si prin presa de la Moscova, si prin cea de la Chisinau. Se stia ca Alexie al II–lea astepta de mult momentul sa–i raspunda lui Voronin pentru «Ordinul Republicii» (sic), cu care acesta il decorase pe Patriarh «ot sebia» acum doi ani in cadrul unei vizite de imagine la Chisinau «pentru merite deosebite in sprijinirea secesionismului din Transnistria». Ca ce alte «merite» fata de R. Moldova ar avea Alexie al II–lea?

Daca in cazul primei valize «bagajele» au fost scoase in fata presei, continutul celei de–a doua valize, destinate Kremlinului, a ramas obiectul unor mari taine. Si ramane in continuare. Nu se stie cu exactitate nici ce i–a dus Voronin lui Putin si nici ce a adus. Lucrurile raman la nivelul presupunerilor initiale, potrivit carora vizita a fost mai degraba un act de protocol, dupa care se ascund niste intelegeri mai vechi dintre Voronin si Putin si ca cei doi nu au facut decat sa sintetizeze pozitia organismelor euro–atlantice vizavi de presupusul «plan secret». Turneul lui Voronin la Moscova nu explica prea multe lucruri. Nu numai presa, ci si parlamentul unei republici parlamentare ca R. Molodva nu cunosc ce–a discutat Voronin la Moscova intr–o problema politica cruciala atat pentru destinele acestei republici, cat si pentru geopolitica regionala. Dar poate ca anume geopolitica si este explicatia unei atat de mari conspiratii. In orice caz, mesajele celor doi titulari rusi — Patriarhul Alexie si presedintele Putin — au lasat sa se inteleaga foarte clar ca optica Rusiei vizavi de conditia statala a R. Moldova ramane una inflexibila. Moscova nu e dispusa sa acorde Moldovei nici o alta sansa la supravietuire decat cea de vasalitate, cu toate consecintele ce deriva din asta, inclusiv in plan etno–cultural si spiritual. De fapt, nimic nou pentru starea de spirit a Rusiei si deloc intamplator faptul ca Zbigniew Brzezinski, marele strateg american al razboiului rece, spune despre rusi ca acestia «si in secolul 21 raman barbarii de totdeauna, in politica».

Din ceea ce cunoastem despre vizita, gratie presei ruse, raman certe cateva lucruri: unu — intrevederile la Patriarhie si Kremlin s–au produs cu respectarea procedurilor mediatice de protocol si nimic mai mult. Deci, «usi inchise». Doi: Kremlinul a respins initiativele oficiale ale presedintelui Voronin in reglementarea diferendului transnistrean, salutate de UE si NATO. Si trei: Rusia pretinde si insista sa ramana factorul determinant in zona pe plan politic, militar si economic. Lucrurile rezulta din cele cateva conditii categorice pe care, potrivit presei ruse, le–ar fi afisat Putin in discutia cu Voronin. Prima din ele este federalizarea R. Moldova, ceea ce ar insemna subordonarea politica a Chisinaului fata de Tiraspol si, in consecinta, fata de Moscova. Pe plan economic, Kremlinul cere Chisinaului sa garanteze pastrarea statu–quo –ului pentru agentii economici rusi din regiunea transnistreana, care au intrat ilegal in posesia intregului patrimoniu industrial al R. Moldova din stanga Nistrului si, cea de–a treia, cea mai controversata si, practic, fatala conditie pentru R. Moldova — mentinerea statutului de neutralitate militara pe termen nelimitat, cu acordarea unor garantii suplimentare, semnate la nivel international si cu drept de stationare la Nistru a fortelor militare ruse. Sumand pretentiile Kremlinului, adunam, la rezultat, o destatalizare a R. Moldova sau, daca vreti, o reducere a statalitatii ei la conditia unei republici autonome din cadrul Rusiei de astazi. Mai mult decat atat, Rusia incearca, prin aceasta formula de «solutionare» a diferendului transnistrean, sa anticipeze avansarea comunitatii euro–atlantice in Est si sa iasa la frontierele NATO si UE de pe Prut si Dunare.

Intrevederea Voronin–Putin nu a facut mai multa lumina decat era in «problema transnistreana». Reiesind din conditiile puse de Rusia, negocierile risca sa ramana in punctul lor mort. Nimic nu se va putea schimba cel putin atata timp cat statutul Rusiei la negocieri va ramane neschimbat. Rusia nu poate fi mediator in «problema transnistreana» din momentul in care ea a fost parte la conflict. Si nici garant, sau cel putin nu poate fi un garant exclusiv al pacii la Nistru. Degraba vom avea 16 ani de la declansarea razboiului de la Nistru si tot atatia ani de cand Rusia se joaca de–a negocierile. Kremlinul a ajuns sa monopolizeze punctul de vedere asupra solutiilor pentru reglementarea unui conflict intern pe care l–a produs si pentru care si–a anuntat public interese geostrategice. Despre vina si responsabilitati nici vorba.

In istoria Romaniei moderne este cunoscut precedentul Unirii Principatelor de la 1859 si pozitia «marilor puteri» in aceasta problema. Se stie ca Rusia a cautat si atunci sa–si impuna pretentiile si sa dicteze situatia in regiune. N–a mers. Si asta pentru ca lucrurile nu au fost lasate la discretia exclusiva a Rusiei. Ce–i drept, nici pozitia Romaniei nu a fost una ambigua, precum cea a Chisinaului, care incearca sa slujeasca concomitent si lui Dumnezeu, si lui Mamona.

Petru AMARIEI