In timp ce toti copiii stateau pe scaune si bateau veseli din palme, Anatol s–a ridicat si a inceput sa danseze, distrandu–si prietenii. Este bun de ghidusii! il admira educatoarele. Igor, inspirat de curajul colegului sau, si–a luat inima in dinti, a uitat de complexe si a inceput sa se miste in ritm de vals. Aici toti au uitat de complexe, deoarece nimeni nu–i mai agreseaza. Aici toti sunt la fel.

Comunitatea americana din Moldova si un grup de voluntari din statul american Carolina de Nord au colaborat anul acesta pentru a ajuta orfelinatul din Orhei sa le ofere o sarbatoare de Craciun copiilor, asigurand orfelinatul cu cele necesare.

«Hello!» A strigat un copil din scaunul cu rotile atunci cand a vazut cateva persoane necunoscute intrand acolo unde urma sa se desfasoare revelionul organizat de oaspetii americani. Micutul a ramas dezamagit auzind ca i se raspunde in limba romana. Peste putin timp insa, a venit si ambasadorul american, care i–a adresat cateva urari de bine in engleza si i–a inmanat copilului din carucior un cadou de la Santa Claus — cadou pentru Anton. Numele micutului este scris pe spatele caruciorului sau. Pe langa Anton mai e si Eugen, Mihai, Valeriu, Ionel si alti zeci de baieti care au fost abandonati de parintii lor pentru ca s–au nascut cu disabilitati fizice, retard mental, handicap, sindromul Dawn si alte anomalii.

Deseori, aceste boli sunt o consecinta a modului de viata al parintilor. «Consumul excesiv de bauturi alcoolice, drogurile, practicarea prostitutiei, bolile infectioase in timpul sarcinii, alte vicii se reflecta asupra fizicului si psihicului fatului. Copiii sunt oglinda parintilor. Priviti la acesti copii si imaginati–va ce fel de mama si tata au», arata spre micuti educatoarea Vera.

Ionel a fost gasit intr–un butoi. Mama baiatului era prostituata. Se rusina ca feciorul pe care l–a nascut are numeroase defecte fizice si l–a «condamnat» la o viata in intuneric, intr–un butoi. Vecinii, afland de comportamentul inuman al femeii, au apelat la politie. Ionel a fost adus in Scoala–internat pentru copii cu disabilitati din Orhei.

«Cand l–am vazut pentru prima data, mi s–a strans inima de mila. Era foarte speriat si mereu fugea dintr–un colt in altul, bucuros ca are mult spatiu, multa lumina, mult aer. Cat de putin ii trebuie unui om ca sa fie cu adevarat fericit!» — a constatat educatoarea.

Astazi Ionel s–a obisnuit si cu oamenii care–l inconjoara. Practica desenul, aplicatia, stie multe poezii. Si–a facut si doi prieteni in internat: Grigore, de 6 anisori, si Nicu, de 11 ani. Sunt doi frati care, din pacate, impartasesc soarta lui Ionel. Ei au fost abandonati de mama pentru ca o impiedicau sa–si aduca acasa «clientii», beneficiari ai serviciilor sale de prostituata.

Putini sunt cei care decid sa lase in sanul familiei un copil cu handicap. E mai usor sa dai aceasta povara in mainile unui strain. Multi isi duc copiii de la casa parinteasca la orfelinat, chipurile aici, departe de mama, de tata, de frati si de surori, le este mai bine.

«Imi place sa ma duc acasa. Acolo am surori care se joaca cu mine, dar uneori ma mai si cearta …si eu nu inteleg de ce. Doar sunt cuminte», spune Mihai. Timp de mai multi ani, tatal baietelului isi dorea un fiu. Si iata ca, la batranete, dupa ce s–au nascut cinci fetite, Dumnezeu le–a dat si un baietel. Nasterea a fost foarte grea si Mihai sufera de retard mental. La prima vedere, pare un copil normal, insa realitatea e mult mai dura. Baiatul nu constientizeaza ce face si unde se duce. Casa familiei lui Mihai se afla in apropierea unui iaz. Inspaimantati ca, intr–o zi, fiul lor ar putea pleca in directia lacului fara a se mai intoarce, parintii si surorile mai mari l–au adus la internatul pentru copii cu disabilitati din Orhei.

Fiecarui copil abandonat — putina dragoste si caldura

«Parintii nu doresc sa–si asume o asemenea responsabilitate. Un copil bolnav are nevoie de multa atentie si ingrijire. E mult mai usor sa renunti, decat sa lupti. Poti sa spui despre un om cat de bun este doar evaluand binele pe care il face pentru persoanele care au nevoie de ajutorul lui. Acesti copii cu disabilitati si anomalii fac lumea ideala. Noi ii iubim pe toti si incercam sa–i oferim fiecarui copil abandonat macar putina dragoste si caldura parinteasca», spune educatoarea Vera.

Nona! Astfel ii spun educatoarei Vera baietii din grupa. «Cand i–am auzit pentru prima data, am crezut ca striga mama, dar am constatat ca, fiindu–le greu sa–mi spuna pe nume, imi zic Nona.»

«Dimineata, Sasa si Mihai ma intampina la fereastra. Mihai este mai micut si nu ajunge sa vada de dupa pervaz. Sasa il ridica in brate. Apoi, bucurosi, incep a bate in geam si a striga: »Nona! Nona!« Asa e in fiecare zi», se bucura educatoarea.

Parintilor biologici le este rusine sa spuna ca au un copil cu disabilitati, pe cand educatoarea Nona se mandreste cu fiecare realizare a baietilor din grupa.

«Baietii mei spun poezii, deseneaza, fac aplicatii. Daca Ion Creanga venea la elevii sai cu buchii, eu vin cu cantece. Inainte de ore, conectam casetofonul si fiecare face ce–i place. Unii canta, altii danseaza. Ne veselim si facem viata sa fie mai frumoasa. Copiii nostri sunt destepti si, poate, mai educati decat cei normali, care nu stiu sa aprecieze ce au».

Vitalie este cel mai vesel copil. El nu plange. Stie doar sa zambeasca, emanand energie pozitiva. Baiatul are 16 ani, dar nu–i dai mai mult de 7. Pe langa toate, mai e si foarte nezbatios. Ii place sa rasuceasca toate suruburile ce–i nimeresc sub mana. De aici si noul sau nume. Nimeni nu–i mai spune Vitalie. Toti ii spun «Surubas».

Educatoarea Vera se bucura si de succesele lui Ionel Stanev. «Anul acesta e unul foarte important pentru Ionel. Pentru prima data a vazut–o pe mama sa. Sarmana femeie, era in soc, deoarece medicii din maternitate i–au spus ca copilul s–a nascut cu monstruozitati si ca nu va trai mai mult de jumatate de an, sfatuind–o sa–l lase la spital. Acum Ionel are 11 ani si e un baietel foarte destept. E dureros sa vezi cum o minte atat de lucida traieste intr–un corp cu atatea probleme». Desi are doar cate doua degete la mana, Ionel deseneaza foarte frumos. Pe peretii claselor sunt afisate cele mai reusite lucrari ale baietelului. La unele dintre acestea a muncit alaturi de prietenul sau Nicolae Marinescu. Lucreaza in echipa: Ionel schiteaza desenul, iar Nicolae il coloreaza.

Oaspetii din America au fost deosebit de impresionati de activitatea acestor copii. Ambasadorul SUA in R. Moldova, Michael Kirby, a oferit internatului din Orhei o donatie de haine si cadouri colectate de americani. Fiecare copil a avut parte de un cadou. Au primit scutece si jucarii moi, aparate electrice de ras, dulciuri. «Odata ce au implinit varsta de 18 ani, baietii ar trebui sa fie transferati in casa de batrani, insa isuficienta de locuri ne face sa–i lasam la casa de copii, desi ei sunt deja maturi», explica educatorii situatia de aici, unde intalnesti persoane de la 4 la 33 de ani.

Oaspetii din America au promis ca le vor aduce copiilor si cadouri de Craciun, iar cei din tara — un brad de Anul Nou. Actiunea de caritate este coordonata de Biroul pentru afaceri bilaterale al Ambasadei SUA la Chisinau si include contributii din partea angajatilor Ambasadei si din partea comunitatii americane din Moldova, precum si donatii din partea Clubului Rotary din or. Goldsboro, Carolina de Nord, si a Scolii Duminicale a Bisericii Metodiste Unite din or. Raleigh, Carolina de Nord. Donatia este estimata la 4000 de dolari.

Sasa a primit in dar un album si o cutie de creioane. Fericit ca, in sfarsit, va avea cu ce sa deseneze, el a sarutat cu mult drag darul oaspetilor din SUA.

«Copiii sunt bucurosi de orice cadou, dar deosebit de fericiti ii fac lucrurile prin intermediul carora reusesc sa le demonstreze celor din jur ca ei, la fel ca si cei sanatosi, pot fi utili. Deseori, astfel de copii nu stiu sa iubeasca si asta nu pentru ca nu ar putea, ci pentru ca nimeni nu i–a invatat ce este dragostea», spune cu profund regret educatoarea Vera.

Svetlana PANTA