La 29 iulie, de Ziua Constitutiei R. Moldova, va fi cald si lumea politica va merge in vacanta cu diurne majorate pentru fiecare zi de lucru.

Tot in aceasta zi, Ziarul de Garda va implini trei ani de la aparitia sa. E seceta pe campuri, dar si in democratia moldoveneasca, de aceea ramanem pe pozitii. Dar am vrut sa facem si noi niste calcule, despre grijile noastre diurne.

Asa am stabilit ca in cele 1100 de zile de munca am scris si am tiparit atatea pagini de ziar, incat ne–ar ajunge sa asternem un drum pana la Paris, dar nu ne–a multumit acest mesaj. Apoi am descoperit ca Parisul vine in fiecare zi la noi, caci pagina noastra web www.zdg.md este vizitata zilnic de cititori din Franta, la fel ca si din alte peste 60 de state ale lumii. Am mai descoperit ca cititorii nostri on–line vorbesc peste 30 de limbi, insa nu renunta nici la paginile noastre in romana si in engleza. Dar nu a fost aceasta descoperirea care ne–ar ridica moralul.

Am mai stabilit ca, in trei ani, echipa noastra a scris peste 8 milioane de cuvinte, si asta ar insemna acum ca am produs cate trei cuvinte pentru fiecare cetatean al R. Moldova. Dar nu toate cuvintele au rost.

Conteaza altceva. In acesti trei ani de comunism am invatat mai multe decat pe timpuri de democratie. Fiecare din echipa noastra a simtit pe pielea proprie ce inseamna injustitia. Fiecare a fost retinut de politie, de bodyguarzi ai demnitarilor sau de escortele detinutilor pentru faptul ca filmam sau luam notite la Guvern, la Parlament, la Curtea de Apel. Fiecare din echipa noastra a tinut in maini plicurile seci cu citatii judiciare, in care nu se indica decat biroul in care urma sa fim judecati. Fiecare a simtit lovitura receptoarelor trantite de catre functionarii publici, care nu vor sa raspunda la intrebari, fiecare a trait injustitia momentelor in care un demnitar este demis pentru coruptie, dupa care e reinstalat in alt fotoliu.

In trei ani insa, am castigat o multime de prieteni. Fiecare reporter din echipa noastra a calatorit peste hotare, in fiecare luna am primit oaspeti din strainatate. In fiecare vara ne–au venit stagiari straini, care au lucrat umar la umar cu noi.

Dar cel mai important e ca in fiecare zi ne–au trecut pragul cetatenii acestui stat, oameni simpli de prin satele noastre, care ne–au umplut concomitent de durere, tristete, sperante si ne–au incrancenat sa mergem mai departe. Acum, dupa trei ani, ne este foarte clara ziua de maine: sa scriem cel putin cate trei cuvinte de la fiecare om de jos adresate celor de sus, si sa le spunem cel putin cate trei cuvinte oamenilor care ne trec pragul despre cei care ne ingradesc accesul la informatie.

Alina Radu