Fiecare mama care ingrijeste de un copil cu disabilitati traieste o drama aparte. Pe langa faptul ca zi de zi se confrunta cu grijile cotidiene, ea rezolva probleme de zeci de ori mai complicate decat o mama obisnuita, pentru a–si vedea copilul fericit.

Vlada Serbian este din Chisinau si are 27 de ani. Ea si–a dorit dintodeauna sa devina mama. Acum doi ani, a nascut un baietel. Faptul ca lucra in acea perioada in calitate de profesoara la un liceu din capitala, munca destul de stresanta, i–a cauzat, la sase luni, o nastere prematura.

Alexandru, fiul ei, acum in varsta de doi ani si trei luni, cantarea, la nastere, doar 1 kg. In acel moment, toate eforturile sale morale si materiale au fost indreptate spre supravietuirea copilului. Dupa ce a fost externata din spital, Vlada a crezut ca tot greul a trecut. Necazurile, insa, abia urmau sa inceapa. La un an, cand bebelusii incep sa faca primii pasi, Alexandru nu putea nici macar sa stea asezat. Micutului i–a fost pus diagnosticul: paralizie cerebrala infantila (PCI), boala ce se caracterizeaza prin afectarea sistemului nervos central, din care cauza copilul are probleme locomotorii, iar in unele cazuri si un anumit grad de retard mental.

«In societatea noastra exista prejudecati si stereotipuri potrivit carora micutii cu disabilitati se nasc fie in familiile social–vulnerabile, fie in familiile in care parintii consuma alcool. Nu cred in aceste afirmatii. Nicio femeie nu poate fi sigura de faptul ca bebelusul ei se va naste sanatos. Eu provin dintr–o familie de intelectuali. Pana la nastere am dus un mod de viata sanatos, deci, teoretic, nu exista nici un motiv ca micutul meu sa nu se nasca perfect sanatos», spune Vlada Serbian.

Desi i–a fost foarte greu sa accepte faptul ca Alexandru nu va reusi niciodata sa mearga pe propriile picioare, Vlada a continuat sa–si infrunte soarta. Ea spune ca, spre deosebire de alti copii diagnosticati cu PCI, al ei a fost ceva mai norocos, deoarece intelectul nu i–a fost afectat. Baietelul vorbeste si gandeste ca orice copil normal de varsta lui. Acest fapt i–a facut pe parintii lui Alexandru sa creada ca feciorul lor va putea totusi sa–si gaseasca «un loc in viata».

Desi Vlada aude in permanenta ca persoanele cu disabilitati sunt sustinute de stat si ca li se ofera niste facilitati, ea recunoaste ca nu se bucura de vreun suport din partea statului. «Pensia de 200 de lei nu imi ajunge nici macar sa–i iau copilului un pachet de scutece, pretul carora este de 260 de lei in farmacii.»

Solicitata de reporterul de Garda, Tatiana Savin, sefa Directiei Calcul si Drepturi Sociale, Casa Teritoriala de Asigurari Sociale a sectorului Centru din Chisinau, ne–a informat ca parintii care au in ingrijire copii cu invaliditate de gradul I si care nu au atins varsta de 16 ani primesc o pensie de 200 lei si 31 bani. In plus, acestia beneficiaza de un adaus la pensie de 150 lei. Parintii care ingrijesc copii cu gradul de invaliditate II si III primesc o pensie de 170 lei si 09 bani. Ambele categorii beneficiaza de indemnizatii la serviciile comunale in marime de 50 %. Daca familia e putin asigurata, ceea ce inseamna ca venitul familiei e mai mic de 54 de lei, aceasta mai beneficiaza de o indemnizatie adaugatoare de 50 de lei.

Tatiana Savin realizeaza faptul ca marimea indemnizatiei este mizera si ca nu poti supravietui cu 200 de lei primiti lunar, insa «acestea sunt pensiile stabilite de stat», opineaza ea.

Ion Puiu, presedintele Centrului de Interventie Precoce «Voinicel» din Chisinau, ne–a declarat ca, in prezent, in R. Moldova exista peste 14 mii de copii cu disabilitati. In fiecare an numarul acestora creste cu inca o mie. Ion Puiu recunoaste ca, de multe ori, speriati de faptul ca au adus pe lume un copil cu anumite disabilitati, parintii il abandoneaza. Din pacate, sunt cazuri in care mamele sunt indemnate sa procedeze astfel inca in maternitate. Unii medici, vazand, spre exemplu, ca micutul s–a nascut cu sindromul Down, o afectiune congenitala in care materialul genetic determina anomaliile de dezvoltare ale copiilor si adesea determina retardul mental, ii sfatuiesc pe parinti sa–si abandoneze bebelusii, pentru ca, zic ei, dintr–un astfel de copil nu faci om.

Ion Puiu, insa, opteaza pentru integrarea copiilor in propriile familii. «Parintii care ingrijesc de un astfel de copil pot obtine o calitate a vietii obisnuita. Nu e nevoie ca unul dintre parinti sa plece peste hotare sau sa se dezintegreze cuplul. Copiii pot si trebuie sa–si petreaca timpul in familie. Ingrijindu–i, parintii pot deveni profesionisti in domeniu si pot ajuta alte familii care se confrunta cu aceeasi problema.»

Timp de trei ani, la Centrul de interventie precoce «Voinicel» au venit peste 250 de familii cu copii exceptionali, perioada in care doar o singura familie si–a abandonat micutul. Aici se incearca reabilitarea acestor bebelusi, acordandu–se o mare atentie si membrilor familiei din care fac parte.

Ala Cojocaru, director executiv al Centrului, este de parere ca prosperarea unei tari nu poate fi privita separat de sanatatea mentala a cetatenilor ei. Iar «sanatatea mentala a unui copil nu poate fi privita separat de sanatatea mentala a unui adult, or, daca Guvernul si Ministerul Sanatatii promoveaza strategii de reorganizare a sanatatii mentale, ar fi bine ca acest lucru sa se intample nu doar la nivelul pacientilor adulti. Problemele persoanelor cu nevoi speciale in mare parte pot fi diminuate in copilarie.»

Fetele diferite ale rusinii

De cele mai dese ori, atunci cand o mamica aduce pe lume un copil cu sindromul Down, aceasta este sfatuita sa–l abandoneze. Astfel, fara sa fi gresit cu ceva, micutul este condamnat sa–si traiasca tot restul vietii intre patru pereti, alaturi de niste femei straine, care abia de au timp sa–i schimbe scutecele.

An de an, se cersesc sume impresionante de bani de pe la organizatiile internationale pentru ameliorarea conditiilor din centrele de plasament a copiilor cu nevoi medicale speciale. Banii sunt cheltuiti, iar problemele raman, de parca ar fi vesnice si asta pentru ca se uita ca micutii au cel mai mult nevoie de parinti.

Atunci cand copiii raman, totusi, in familii, greutatile din aceste case sunt insuportabile uneori si asta pentru ca, la noi, prea putin se lucreaza cu parintii care ingrijesc un copil cu disabilitati. In maternitati nu exista psihologi sau asistenti medicali care ar convinge mamele ca un copil exceptional are nevoie, in primul rand, de grija parinteasca. In maternitati sunt doctori, asistente medicale care nu ezita sa spuna ca «dintr–un copil nascut cu sindromul Down…om nu faci.»

In Occident, este o rusine sa–ti parasesti copilul, daca acesta s–a nascut cu disabilitati. La noi — a devenit o rusine sa–l pastrezi.

In Occident, cu 230 lei (circa 20 USD) abia de iti poti permite o cina. La noi, o familie care ingrijeste un copil cu intarzieri in dezvoltarea mintala si locomotorie trebuie sa supravietuiasca cu aceeasi suma o luna intreaga.

Diana RAILEAN