Stăpânii sălilor de nunți
Restaurantele și sălile de banchete din Chișinău sunt, fără îndoială, o afacere profitabilă. Pe lângă veniturile din activitatea zilnică pe care unele dintre aceste restaurante o desfășoară, cele mai mari încasări sunt, însă, înregistrate ca urmare a găzduirii nunților și cumetriilor, la care participă sute de invitați. În medie, pentru fiecare invitat, restaurantele din Chișinău percep o taxă care începe de la 700—800 de lei.
Unii dintre proprietarii acestor localuri sunt cunoscuți opiniei publice datorită prezenței lor în reviste mondene, pe când alții preferă să fie mai discreți. Unii dintre aceștia, pe lângă restaurantele pe care le administrează, dețin și alte afaceri, în domenii total diferite, cum ar fi industria mobilei sau producerea medicamentelor și a produselor cosmetice.
„Norocul” lui Petrașcu și „Sala de aur” a lui Boleacu
„Casa Nunții Noroc” este una dintre cele mai populare și solicitate săli de festivități din Chișinău, dar, totodată, și una dintre cele mai scumpe. Potrivit site-urilor de prezentare a acestor localuri, tinerii care vor să-și facă nunta aici trebuie să scoată din buzunar cel puțin 800 de lei pentru fiecare invitat.
Sala de festivități este deținută de SA „Restaurantul Casa Nunții-Noroc”, a omului de afaceri Nicolae Petrașcu. În 2013, printr-un decret al președintelui Nicolae Timofti, antreprenorului i-a fost conferit Ordinul „Gloria Muncii”, pentru „muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniul comerţului şi al alimentaţiei publice, contribuţie la sporirea calităţii serviciilor prestate şi activitate managerială intensă”. Potrivit actelor de la Cadastru, atât terenul de 4000 m.p., cât și încăperile cu o suprafață totală de peste 2000 m.p. ale restaurantului, aparțin SA „Restaurantul Casa Nunții Noroc”. Bunurile imobile sunt gajate la Eximbank pentru mai multe credite. Potrivit site-ului bani.md, în 2014, „Casa Nunții Noroc” a avut un profit de 3,8 milioane de lei, cu peste 400 de mii de lei mai mult decât în 2013.
„Sala de Aur”, situată în imediata apropiere a parcului „La Izvor” din cartierul Sculeni, este deținută de „Nanuna” SRL, fondat de Nadejda Arteni și Ghenadie Boleacu. Cel din urmă deține afaceri și în industria mobilei, fiind fondator la trei firme care activează în acest domeniu: „Anturaj-Nou” SRL și „Virtute-Grup” SRL, firme care produc mobilă, și SC „Ambianța” SRL, companie care se ocupă atât de vânzarea mobilei proprii, cât și a altor producători autohtoni. Pe lângă cele câteva saloane din Chișinău, magazinul de mobilă „Ambianța” are reprezentanțe și în majoritatea raioanelor țării, dar și în mai multe orașe din România. Potrivit datelor de la Cadastru, terenul de 2200 m.p. și clădirea de aproape 600 m.p. în care este amplasată „Sala de aur” aparțin firmei „Anturaj-Nou” SRL și sunt puse în gaj, pentru mai multe credite, la Victoriabank.
Restaurantul Silver House, deschis în februarie 2010 în sectorul Buiucani, aparține firmei „Trigocom” SRL, fondată de soții Nicolae și Silvia Grosu împreună cu fiica lor, Livia Grosu-Iasciuc. Localul dispune de două săli de banchete și, conform actelor de la Cadastru, are o suprafață totală de aproape 1000 m.p. Atât imobilele restaurantului, cât și terenul de 1580 m.p. pe care sunt amplasate acestea aparțin firmei „Trigocom”.
Nunțile din parcul „Valea Trandafirilor”
Situat chiar în mijlocul parcului „Valea Trandafirilor”, din sectorul Botanica al capitalei, restaurantul „Capitoles Park” este construit în trei nivele și dispune de 5 săli de banchete cu o suprafață totală de peste 1000 m.p. Terenul de aproximativ 3000 m.p. pe care este amplasat localul aparține primăriei municipiului Chișinău și este dat în arendă firmei „Capitoles Park” SRL, proprietara restaurantului cu același nume. „Capitoles Park” SRL este fondat de femeia de afaceri Nadejda Herța, în timp ce soțul ei, Boris Herța, este, oficial, conducătorul firmei. Pe lângă restaurantul din parcul „Valea Trandafirilor”, soții Herța sunt și proprietarii altor trei restaurante, două în centrul capitalei și unul în sectorul Buiucani. Astfel, prin intermediul „Capitoles-Lux” SRL, familia Herța administrează un restaurant în incinta Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, acolo unde, conform datelor de la Cadastru, arendează un spațiu de 535 m.p.. O altă firmă a familiei Herța este „Capitoles Club” SRL, care deține un restaurant situat pe bulevardul Bănulescu-Bodoni din centrul Chișinăului. Tot a familiei Herța este și „Capitoles Nobil” de pe Calea Ieșilor. De asemenea, Nadejda Herța este fondatoarea firmei „Nadin-SG” SRL, cu activități în domeniul construcțiilor, dar și a firmei „Kristi” SRL, specializată în producerea și vinderea vinului, precum și în cultivarea viței de vie.
„Mi Piace” este un alt restaurant select, situat în parcul „Valea Trandafirilor”. Localul are o suprafață de peste 900 m.p. și este amplasat pe un teren de 1200 m.p. Restaurantul cu specific italian „Mi Piace” este, oficial, deținut de firma „Queen’s Residence Park” SRL, fondată de Simion Bivol și Neonelia Guțu, dar, de facto, aparține familiei omului de afaceri Veaceslav Ciuhrii. Soții Ciuhrii apar în mai multe interviuri și articole din revistele mondene, unde sunt prezentați ca fiind proprietarii restaurantului din parcul „Valea Trandafirilor”. Pe lângă afacerile în domeniul restaurantelor, Veaceslav Ciuhrii este fondator sau conduce și alte câteva firme („Entofarm” SRL, „Melive” SRL, „Insect-Farm” SRL), cu activități în domeniul farmaceutic și cosmetic. Veaceslav Ciuhrii este fiul lui Mircea Ciuhrii, cunoscut cercetător și medic virusolog stabilit la București. Specialist în virusologie și microbiologie, Veaceslav Ciuhrii, împreună cu tatăl său, dețin, în România, un laborator de cercetare și de producere a unei game largi de preparate farmaceutice, parafarmaceutice și cosmetice, care au la bază substanțe biologice active extrase din insecte. Produsele sunt comercializate în mai multe țări, inclusiv în R. Moldova.
Restaurantul, hotelul și pizzeriile familiei Surila
Pe o altă latură a parcului „Valea Trandafirilor”, cea din bd. Decebal, se află un alt local cunoscut, restaurantul „Rendez-Vous”. Conform actelor de la Cadastru, terenul de 1400 m.p. pe care este amplasat restaurantul aparține primăriei Chișinău, dar este dat în arendă, până în anul 2032, firmei „Lentileta” SRL, gestionara localului. Clădirea de peste 400 m.p. a restaurantului aparține, de asemenea, firmei „Lentileta” SRL, care este fondată și administrată de Zinaida Surila.
Pe lângă „Rendez-Vous”, Zinaida Surila, împreună cu soțul său, Iurie Surila, gestionează și alte afaceri. Astfel, prin intermediul firmei „Colo” SRL, cei doi soți dețin clubul de noapte „Rust Club Cafe” din sectorul Ciocana al capitalei, dar și pizzeria „Pizza Rondo” de la Buiucani. Iurie Surila, împreună cu Diana Bujeniţa, este fondator și la „Valeoles” SRL, deținătoarea pizzeriei „Regal” de la marginea parcului Catedralei (intersecția bd. Ștefan cel Mare cu bd. Bănulescu-Bodoni). Clădirea pizzeriei aparține „Valeoles” SRL, iar terenul şi o altă parcelă, pe care este amenajată terasa restaurantului, sunt luate în arendă de la primăria municipiului Chișinău până în 2020.
Familia Surila deține și hotelul „Art Rustic Boutique Hotel”, de pe str. Hâjdeu din centrul capitalei. Clădirea în care este amplasat hotelul aparține Zinaidei și Nicoletei Surila (fiica soților Surila). Nicoleta Surila este și fondatoare la „Tag-Isac” SRL, care, până în 2014, a arendat de la Primăria Chișinău terenul pe care este amplasată pizzeria „Vesuvio”, din sectorul Botanica.