Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un an de la „expulzarea”…

Un an de la „expulzarea” profesorilor turci: „Noi, deja, niciodată nu vom fi așa cum am fost până la 6 septembrie 2018”

„Noi, deja, niciodată nu vom fi așa cum am fost până la 6 septembrie 2018…”, susțin reprezentanții liceului „Orizont” într-o declarație făcută publică pe rețelele sociale. Declarația vine la exact un an din ziua în care șapte profesori și angajați ai instituției au fost luați cu forța de ofițerii de securitate și trimiși în țara lor de origine, Turcia, chiar dacă aceștia au solicitat anterior azil pe teritoriul Republici Moldova.

„Șapte familii au fost distruse, au rămas 18 copii fără tată. Un act incredibil de insolent și monstruos. Cinci dintre ei au avut statut de solicitant de azil, care conform Convenției de la Geneva din 1951 trebuia să le acorde protecția statutului. Republica Moldova nu a trecut acest examen, nu am putut demonstra că suntem un stat de drept… 

Solicitanții de azil în mod arbitrar, dimineața au fost ridicați din case, din drumul spre lucru și duși direct la aeroport fără acte de identitate, fără control de frontieră, fără explicații, fără acces la justiție….. și trimiși în Turcia cu un avion fără informații de rută, închiriat și achitat din banii publici…

Astfel, au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului, convențiile internaționale. Ca să evităm repetarea acestor fenomene criminale în viitor, trebuie să cunoaștem cine și cum a procedat în acestă zi tristă din istoria contemporană a Moldovei”, este menționat în declarația publică a liceului „Orizont”.

Șapte cetățeni ai Turciei au fost „expulzați” în dimineața zilei de 6 septembrie 2018 din R. Moldova. Aceștia au fost reținuți în timp ce ieșeau din casă pentru a merge la serviciu și trimiși în țara de orgine, pe un fost aeroport militar din apropierea orașului Istanbul.

SIS declara atunci că cei șapte cetățeni turci ar avea legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

Toți cei șapte profesori au fost declarați indezirabili pe teritoriul R. Moldova prin decizii ale Biroului Migrație și Azil (BMA), semnate la 5 septembrie 2018 de către directoarea instituției din subordinea MAI, Olga Poalelungi.

Pe 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o hotărâre prin care a declarat că R. Moldova a încălcat dreptul la libertate și siguranţă şi dreptul la respectarea vieții private și de familie a cetățenilor turci.

Avocatul care a mers la CtEDo în numele a cinci cetățeni turci, a declarat că „nici în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, agentul guvernamental, statul R. Moldova nu a prezentat careva probe precum că reclamanții constituie sau au constituit un pericol pentru securitatea și ordinea publică din R. Moldova”.

Pe 5 iulie, Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului a primit de la SIS un raport amplu referitor la întreg procesul privind declararea drept indezirabili profesorilor turci. Acesta nu a fost făcut public.

La începutul lunii august, Procuratura a anunțat că a pornit un dosar penal pe faptul expulzării profesorilor turci.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR: