Cronologie: Un an de controverse cu Igor Dodon la șefia statului
Alegerea în funcția de șef al statului a lui Igor Dodon a fost marcată de acuzații de manipulare și fals în campania electorală. În turul doi, în câteva localități din țară, rezultatele alegerilor au fost prezentate inversat, în favoarea lui Dodon. Azi, se împlinește un an, marcat de controverse și neînțelegeri între Președinție și alte structuri ale statului, de când Igor Dodon este președinte.
În discursul său, ținut imediat după închiderea urnelor de vot, Igor Dodon a îndemnat societatea și oponenții politici la calm. Îndemnul lui Dodon venea după ce moldovenii plecați peste hotare s-au revoltat că nu au putut vota în orașele în care locuiesc după ce, la mai multe secții de votare din străinătate, buletinele de vot s-au epuizat.
În primul său discurs în calitate de șef al statului, Dodon promitea că va „președintele tuturor”.
„Cred că toți au înțeles că noi am învins. Am depășit limita de 50+1. Mulțumesc cetățenilor. Înțeleg, credeți-mă, responsabilitatea care-mi revine. Voi fi președintele tuturor. Și a celor care vor în UE, și celor care vor cu Rusia. Dna Sandu, vreau să vă felicit pentru un rezultat foarte bun, pentru o campanie dură, dar bună. Dar, acum, haideți să calmăm spiretele. Stimați cetățeni care au votat-o pe Maia Sandu. Eu o să iau în calcul toate doleanțele voastre. Dar nu avem nevoie de o țară divizată. Stimați cetățeni care au votat în diasporă pentru Maia Sandu. Eu vă stimez. Voi fi și președintele dvs. O să vedeți asta”, spunea Dodon.
- La scurt timp, după învestirea lui Igor Dodon în funcția de președinte al R. Moldova, drapelul Uniunii Europene a fost scos din fața clădirii Președinției. Pe site-ul Președinției, limba de acces a paginii se transforma din RO (română) în MD, adică moldovenească.
- La sfârșitul lui decembrie 2016, Igor Dodon, avea o întrevedere cu viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, care venise la Chișinău peste noapte. Rogozin nu reușise să participe la ceremonia de învestire a lui Dodon.
- La numai o săptămână de la numirea în funcția de președinte al R. Moldova, Igor Dodon decidea cine merită distincții de stat. Președinția anunța că la 30 decembrie, în incinta Reședinței de Stat, Dodon va înmâna primele distincții.
- La 3 ianuarie 2017, Igor Dodon a anunțat că a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu, fostul președinte al României.
- La 4 ianuarie, în cadrul întrevederii lui Igor Dodon, cu autoproclamatul lider de la Tiraspol, Vadim Kasnoselski, cei doi și-au adresat „mesaje de felicitare cu prilejul victoriei repurtate în alegeri, menționând așteptările pe care le au cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului cu referire la reluarea dialogului amplu la nivel oficial”.
- Între 16-18 ianuarie, Igor Dodon efectua prima sa vizită externă în calitate de președinte. Acesta a ales să meargă la Moscova.
- La sfârșitul lunii ianuarie, președintele Dodon voia să-l dea afară pe procurorul general al R. Moldova folosind o informație FALSĂ.
- În perioada 6-8 februarie, Igor Dodon efectua o vizită oficială la Bruxelles. În cadrul vizitei erau planificate mai multe întrevederi la nivel înalt cu conducerea Comisiei Europene, a Consiliului European, conducerea NATO, precum și cu alți oficiali de rang înalt din Uniunea Europeană (UE).
Întrebarea jurnalistei de la Ziarul de Gardă care l-a nemulțumit pe Igor Dodon la Bruxelles
- Tot în februarie, Dodon a afişat un drapel moldovenesc „cenzurat” în Iran, pe când alte state afişau drapelele aşa cum sunt. El a postat pe pagina sa de Facebook un text în limba rusă și câteva poze de la deschiderea Campionatului Mondial de Șah Feminin, în care apare pe fundalul unui drapel moldovenesc, în care vulturul nu mai ține crucea în cioc.
- Pe 16 februarie, Igor Dodon se întâlnea cu ÎS Mitropolit Vladimir la Mănăstirea Căpriana. Cei doi au discutat despre pregătirile pentru vizita oficială a Patriarhului Kiril în R. Moldova.
- La 21 februarie, Dodon, Candu și Filip se întâlneau în ședință. Prima întrevedere în format trilateral a lui Igor Dodon, președintele R. Moldova, Andrian Candu, președintele Parlamentului, Pavel Filip, premierul R. Moldova, nu a adus prea multe rezultate. Acest lucru a fost confirmat chiar de cei trei oficiali.
- Pe data de 22 februarie, Ambasada Federației Ruse în R. Moldova a găzduit o recepție solemnă cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei. Printre invitații evenimentului s-au numărat Igor Dodon și Zinaida Greceanîi.
- La 28 februarie, Dodon anunța, în cadrul unui briefing, că a elaborat un proiect de lege de modificare a Constituției, pentru a oferi mai multe atribuții instituției prezidențiale.
- La sfârșitul lui februarie, Dodon anunța despre o nouă vizită la Moscova în a doua jumătate a lunii martie.
- La 8 martie, Dodon mergea în Italia, unde a fost huiduit de către mai mulți moldoveni stabiliți îacolo. Oamenii au adus cu ei pancarte pe care scria: „Dodon – trădător de țară”. În apărarea lui Dodon a sărit un preot, care era prezent la eveniment.
- În martie, într-un interviu acordat recent pentru tass.ru, președintele Igor Dodon afirma că în R. Moldova se încearcă interzicerea transmiterii canalelor TV rusești și sunt închise clasele cu predare în limba rusă din școli. Totodată, Dodon nu dezmințea informația reporterului care spune că școlile cu predare în rusă ar fi închise. Contactați de ZdG, responsabili de la ministerul Educației au precizat că: “Clasele nu se închid de către minister, autoritățile locale închid instituțiile sau se reorganizează rețeaua de instituții sau de clase, aceste lucruri țin de nivelul autorității locale, a direcției de învățământ. Ministerul Educației nu poate închide unilateral clase sau instituții generale de învățământ. Acolo unde sunt elevi, profesori și există proces educațional, nu sunt motive să închizi clasa sau instituția”.
- La începutul lui noiembrie 2015, proiectul ce asigura studenților dreptul de a vota la locul de studii nu a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului, fiind susținut doar de fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), deputații Partidului Liberal și fosții deputați PLDM. Socialiştii şi comuniştii s-au declarat împotriva introducerii proiectului pe ordinea de zi. În aprilie însă, preşedintele R. Moldova, Igor Dodon venea cu o iniţiativă care susţinea dreptul studenţilor de a vota la locul de studii. Tot în aprilie, Dodon venea cu inițiativa de introducere a sistemului electoral mixt.
- Igor Dodon, președintele R. Molodova, a fost singurul șef de stat străin care a participat la Parada de 9 mai de la Moscova. Era pentru prima dată, de 15 ani încoace, când un președinte al R. Moldova vizita Moscova de 9 mai.
- La 12 mai, Dodon venea la ședința Parlamentului, pentru a participa la investirea în funcție și depunerea jurământului de către Victoria Iftodi. „Salut această schimbare în componența Curții Constituționale. Odată cu plecarea lui Tănase, vom avea acolo cu un unionist mai puțin”, spunea Dodon.
- Pe 17 mai, Igor Dodon a semnat Decretul privind numirea în funcția de consilier prezidențial în domeniul relațiilor cu diaspora pe Cristina Buga.
- 21 mai. În aceeaşi zi în care avea loc marşul „Fără frică”, Dodon cheama oamenii să participe la „Festivalul Familiei”.
- La sfârșitul lunii mai, Dodon mergea la Sankt Petersburg, pentru a participa la cea de-a XXI-a ediție a Forumului Internațional Economic.
- La 12 iunie, ZdG a scris că familia președintelui Igor Dodon se odihnește într-un hotel de lux, de cinci stele, pe malul Mării Mediterane, în Turcia, iar prețul pentru un sejur începe de la 4 mii de euro, după ce angajata agenției de turism „Damla Tur” a precizat, într-o discuție cu reporterul ZdG, că președintele Igor Dodon a ales unul dintre hotelurile Maxx Royal pentru vacanța de vară, dar a declarat că nu cunoaște pentru care dintre cele două locații, Kemer sau Belek, a optat șeful statului. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Președinției, Ion Ceban, susținea că odihna familiei lui Igor Dodon „este o chestiune privată”, că membrii acesteia nu au beneficiat de serviciile agenției de turism și nici nu au fost cazați la vreunul dintre hotelurile despre care a scris ZdG.
- Tot în iunie, ZdG scria că vila prezidenţială de la Condriţa a fost renovată. Oficial, Direcţia Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului a organizat un concurs de oferte, alocând 197 de mii de lei (sumă fără TVA) pentru reparaţia podelelor casei de odihnă din Condriţa. Neoficial, în vilă au avut loc lucrări de renovare mult mai costisitoare, despre care autorităţile strângeau din umeri atunci când erau întrebate.
- În iulie, Dodon Dodon mergea la inaugurarea grădiniței din Sadova, reparată din banii României.
- Tot în iulie, Igor Dodon efectuao vizită de lucru în Republica Belarus. Programul vizitei prevedea o întrevedere cu Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko.
- La 18 iulie, Dodon promulga Legea cu privire la reforma Guvernului. Tot în iulie, Dodon promulga Legea cu privire la trecerea la sistemul electoral mixt.
- La 28 iulie, vicepremierul rus Dmitri Rogozin venea în R. Moldova, în pofida faptului că autoritățile de la Chișinău i-au recomandat să nu facă acest lucru. Drept replică, Rogozin a spus că vine să se întâlnească cu Igor Dodon și să participe manifestaţiile prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii în regiunea transnistreană a R. Moldova.
- Tot la 28 iulie, judecătoarea Manole, a fost demisă oficial prin decretul președintelui Dodon.
- Pe 30 iulie, Igor Dodon anunțat că pleacă din țară pentru 10 zile. Acesta urma să efectueze o vizită inclusiv în Iran. La Teheran, urma să aibă o întrevedere cu vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin. Călătoria lui Dodon a început însă la Muntele Athos, iar Mitropolitul Vladimir nu l-a însoțit.
- Pe 2 august, Guvernul l-a declarat pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persoană indezirabilă pe teritoriul R. Moldova, cu aplicarea unor măsuri restrictive sub formă de interdicție de intrare și tranzitare a teritoriului R. Moldova.În replică, Igor Dodon a spus că “a-l declara pe prim-viceministrul Rusiei persona non-grata la noi e un act de mare stupiditate politică”.
- La sfârșitul lui august, Igor Dodon se întâlnea pentru a treia oară pe parcursul mandatului său cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
- Pe 7 septembrie, Igor Dodon a avut o întâlnire cu fiul procurorului general al Rusiei, anterior vizat într-o investigație legată de scheme de corupție.
- Pe 13 septembrie, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul agreat Peter Michalko, Şef al Delegaţiei UE în R. Moldova, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.
- Pe 13 septembrie, Dodon anunța că a semnat o scrisoare în care recomandă Guvernului să-l înainteze pe Victor Gaiciuc la funcția de ministru al Apărării. În 2015, Gaiciuc i-a oferit lui Igor Dodon carnetul de membru al Asociației ofițerilor din R. Moldova, Dodon fiind acceptat drept membru al Asociației în calitate de maior în rezervă. La 27 august curent, Dodon l-a decorat pe Gaiciuc cu „Ordinul Republicii”. A urmat o dispută care s-a finisat cu numirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării.
- Pe 14 septembrie, ZdG scria despre ultima achiziție a Președinției R. Moldova. Astfel, potrivit datelor din Registrul de Stat al Achizițiilor Publice, aceasta constituia un aparat de fotografiat. Achiziția a costat 162 de mii de lei, iar contractul a fost semnat la 22 august cu „MSA Grup” SRL, firmă cu care în aceeași lună Președinția a semnat un contract de livrare a echipamentului de rețea (firewall) în valoare de 71 040 de lei.
- La 8 octombrie, Dodon a avut o întâlnire neformală cu reprezentanți ai societății civile din regiunea transnistreană, urmând, mai apoi, să se întâlnească cu Putin.
- La 30 octombrie, Igor Dodon s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în R. Moldova, Daniel Ioniță. Dodon a transmis o invitație președintelui României pentru un dialog la Chișinău.
- La 3 noiembrie, Dodon a întreprins o vizită de lucru în Italia, în cadrul căreia s-a întâlnit cu mai mulți demnitari de stat, precum și cu diaspora de acolo.
- Pe 12 noiembrie, Igor Dodon a mai întreprins o vizită de lucru la Moscova, unde a avut o întrevedere cu antreprenorul Andrei Nazarov.
Citiți și:
Încă un caz de rezultate prezentate inversat în favoarea candidatului Igor Dodon
(doc) Cheltuieli DUBLE pentru Igor Dodon față de Maia Sandu în campania electorală pentru turul II
Un termos, o bandă adezivă și 5 litri de carburanți – valoarea unui vot acordat lui Igor Dodon?
Dodon: Voi fi președintele tuturor