Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Terenuri publice de zeci de…

Terenuri publice de zeci de milioane, împărţite de trei magistraţi şi un executor judecătoresc

Un executor judecătoresc, în temeiul unei încheieri judecătoreşti suspecte, şi-a atribuit rolul de autoritate publică locală, organizând singur licitaţii de comercializare a terenurilor publice. De obicei, licitaţiile erau anunţate într-un ziar cu tematică creştină, fiind câştigate de firme necunoscute, cu interese în construcţii, fondate „la pachet”. Doi magistraţi de la Judecătoria Botanica au calificat ca fiind legale acele licitaţii, astfel că, în prezent, mai multe terenuri publice sunt trecute în proprietate privată.

În octombrie 2013, Iurie Ţurcan, pe atunci judecător la Judecătoria Râşcani din Chişinău, a emis o încheiere prin care Consiliul Municipal Chişinău (CMC) era obligat să organizeze licitaţii publice privind acordarea în arendă, locaţiune funciară sau proprietate, a terenurilor publice din Chişinău. Ulterior, în decembrie 2013, a emis şi o încheiere explicativă prin care anunţa cum va fi executată încheierea, dacă autorităţile locale vor refuza organizarea unor astfel de licitaţii. Atunci, Ţurcan a stabilit că, dacă autorităţile publice nu organizează licitaţii, încheierea poate fi executată de un executor judecătoresc, iar terenurile care urmau a fi licitate puteau fi alese de creditor, adică de persoana care ceruse autorităţilor publice locale acordarea de terenuri. Peste o lună, în ianuarie 2014, Ţurcan îşi prezintă demisia şi pleca din sistemul judecătoresc.

506-evelina-marianciucExecutorul şi „Cuvântul de Onoare”

Pentru că nu au fost contestate de nimeni, încheierile au devenit definitive şi executorii. Iniţial,. de caz s-a ocupat executorul judecătoresc Nicolae Paşa, iar mai apoi Nicolae Nicolaescu. În final, cazul a ajuns la executorul judecătoresc Evelina Marianciuc, care, la alegerea creditorului, Asociaţia Obştească (AO) „Cuvântul de Onoare”, cea care se adresase anterior Primăriei solicitând teren pentru construcţia unei clădiri cu menire socială, pentru păturile vulnerabile, fiind refuzată, a identificat mai multe terenuri, a antrenat o agenţie imobiliară, „Acona Imobil” SRL pentru stabilirea preţului normativ al loturilor (care este de câteva ori mai mic decât preţul de piaţă) şi a recurs la organizarea unei licitaţii, substituind practic autoritatea publică locală. Ciudăţeniile nu s-au terminat însă aici.

Executorul judecătoresc a anunţat, pe 18 iulie 2014, desfăşurarea licitaţiilor pentru 3 loturi de pământ: primul, situat între blocurile locative din str. Dimo 9/2, Dimo 9/3 şi Dimo 11/2, la preţul normativ de 240 mii lei, al doilea, între blocurile locative din str. Dimo 7/3, Kiev 10/2 şi grădiniţa din str. Dimo 8/3 contra sumei de 310 mii de lei şi al treilea, situat pe bd Dacia, între str. Melestiu 24/6 şi Melestiu 20, la preţul de 370 mii lei. Anunţul a fost publicat într-un ziar cu un tiraj de doar 1000 de exemplare, „Ziarul Liber”, cu tematică nespecifică publicării unor informaţii despre licitaţii funciare, ziarul fiind unul care se recomandă „creştin”, fiind condus şi fondat de pastorul (preotul) baptist Vasile Filat.

Firmele câştigătoare, fondate cu 2 zile înainte de licitaţie

La licitaţia anunţată de Evelina Marianciuc s-au înscris doar doi participanţi: SC „Sergconstruct Lux” SRL şi „Valeria Stroi” SRL. Pe 7 august 2014, la ora 10.00, licitaţia a avut loc. Conform rezultatelor, primul lot a fost câştigat de „Valeria Stroi” SRL, iar celelalte două – de SC „Sergconstruct Lux” SRL. Conform datelor de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS), aceste SRL-uri sunt fondate în aceeaşi zi, pe 5 august 2014, atenţie, cu doar două zile înainte de desfăşurarea licitaţiei (!). Aceste două firme nu au practic niciun istoric. SC „Sergconstruct Lux” SRL are un capital social de doar 1000 de lei şi adresa pe str. Sireţului 43, în s. Cojuşna, Străşeni, fiind fondată şi administrată de o oarecare Elena Blanari.

Am sunat la Cojuşna, iar expertul cadastral din localitate ne-a zis că, de fapt, o asemenea adresă nu există la ei încă de prin 2006. Totodată, în sat există o singură Elena Blanari, infirmieră la un spital din Chişinău. Contactată de noi, această s-a arătat surprinsă de întrebare, precizând că nu a avut niciodată firme. „Valeria Stroi” SRL, cealaltă câştigătoare, are un capital social şi mai mic, de 200 de lei, adresa pe str. Sadoveanu 34, Chişinău, fiind administrată şi fondată de către Valeria Savina. Conform datelor de la „Moldtelecom”, o asemenea adresă nu există în Chişinău.

Judecătorul a fost promovat

După licitaţie, Evelina Marianciuc s-a adresat la Judecătoria Botanica, acolo unde îşi are sediul, cerând confirmarea procesului verbal al licitaţiei. În proces, a apărut în scenă şi Sergiu Goţonoga, jurist de profesie, care a reprezentat anterior compania Eventis, iar într-o conferinţă de presă a acuzat statul că ar fi împiedicat operatorul de telefonie mobilă să obţină licenţa. Goţonoga a reprezentat în judecată creditorul, adică AO „Cuvântul de Onoare”. În şedinţă, executorul a solicitat admiterea demersului, la fel cum a procedat şi Goţonoga. Ultimul a completat, cerând instanţei să oblige Oficiul Cadastral Teritorial (OCT) Chişinău să înregistreze terenurile pe numele noilor proprietari. Reprezentanţii celor două firme, SC „Sergconstruct Lux” SRL şi „Valeria Stroi” SRL nu s-au prezentat la şedinţă, cerând examinarea în lipsa lor. Nu au fost la şedinţă nici reprezentanţii CMC, deşi, în încheiere, se menţionează că aceştia ar fi fost citaţi legal.

506-terenuri1-teleuca1Judecătorul care a examinat demersul, Stelian Teleucă, l-a admis pe 17 septembrie 2014, motivându-şi decizia prin conţinutul încheierii Judecătoriei Râşcani din octombrie 2013, care permitea organizarea licitaţiilor de către un executor judecătoresc, dar şi prin faptul că nu au fost stabilite „nereguli în procedura de desfăşurare a licitaţiei”. Astfel, terenurile publice au trecut în proprietate privată, pentru că încheierea lui Teleucă nu a fost contestată, devenind astfel executorie. Judecătorul Stelian Teleucă, însă, în loc să fie anchetat pentru modul în care a emis acea încheiere, a fost promovat. Conform site-ului magistrat.md, la 3 decembrie 2014, la mai puţin de trei luni de la emiterea încheierii, prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, Teleucă a fost numit judecător la Curtea de Apel (CA) Chişinău. Deşi am încercat, Teleucă a refuzat să discute cu ZdG.

Aceeaşi schemă, mai multe firme

La scurt timp după ce prima operaţiune a fost încheiată cu succes, în lipsa unei reacţii a instituţiilor statului, executorul Evelina Marianciuc a recidivat. Pe 4 noiembrie 2014, aceasta s-a adresat repetat la Judecătoria Botanica, cerând recunoaşterea unei alte licitaţii, organizate tot de ea, pe 23 septembrie 2014, pentru alte 6 terenuri publice la care câştigători au fost „Calmîş Prim” SRL, pentru un teren de 0,3 ha de pe str. Uzinelor, „Expres Imobile” SRL, pentru un teren de 0,08 ha situat între str. Cosmescu 5a, Cosmescu 3 şi Pan Halipa 4/1, „Stroi Komplet” SRL, pentru terenul de 0,06 ha dintre str. Trandafirilor 32/1, 32/2 şi 33/3, şi „Valeria Stroi” SRL, pentru un teren de 0,95 ha de pe str. Sadoveanu, altul de 0,42 ha, amplasat între blocurile locative din str. Kiev 10/2, 12/1 şi 14/3, şi un altul, de 0,15 ha, dintre str. Trandafirilor 33/2, 33/7 şi 35/3.

Schema a fost simplă, ca şi trasă la indigo cu prima, licitaţia fiind anunţată în aceeaşi publicaţie – „Ziarul Liber”, iar compania „Acona Imobil” SRL evaluând terenurile la preţ normativ. La licitaţie au participat 6 agenţi economici: „Sergconstruct Lux” SRL, „Valeria-Stroi”, „Stroi Komplet” SRL, „Expres Imobile” SRL, „Calmîş Prim” SRL şi Daniela Goţonoga, care este sora lui Sergiu Goţonoga, reprezentantul AO „Cuvântul de Onoare”, de la care au pornit aceste cazuri şi un personaj extrem de important în schema respectivă, aşa cum aflasem mai târziu. Cu excepţia Danielei Goţonoga şi a „Sergconstruct Lux” SRL (care a câştigat 2 terenuri în prima operaţiune), care nu au luat vreun teren, celelalte 4 firme şi-au împărţit cele 6 loturi.

506-terenuri1-buhnaciDemersul executorului judecătoresc a fost, fireşte, admis de către judecătorul Virgiliu Buhnaci pe 25 noiembrie 2014. La şedinţă, Evelina Marianciuc nu s-a prezentat, solicitând examinarea în lipsa sa. Cauza i-a fost susţinută însă de avocatul Sergiu Goţonoga, reprezentantul AO „Cuvântul de Onoare”, care a precizat că ar exista o practică judiciară, cu referire la încheierea emisă anterior de colegul lui Buhnaci, Stelian Teleucă, în prima „operaţiune”. În încheierea lui Buhnaci se menţionează că reprezentantul CMC, deşi a fost înştiinţat legal, nu s-a prezentat la şedinţă. Nu s-au prezentat nici reprezentanţii celor 4 firme care au câştigat terenurile, instanţa examinând cauza în lipsa acestora şi doar în prezenţa lui Goţonoga. De la Judecătoria Botanica ni s-a spus de fiecare dată când l-am contactat, că judecătorul Buhnaci este ocupat.

506-stanislav-foto-manugheviciDouă terenuri deja înregistrate

ZdG a verificat două dintre terenurile vândute prin licitaţie de executorul judecătoresc, pentru a vedea care a fost soarta lor după încheierea lui Buhnaci. Astfel, terenul de pe str. Uzinelor, conform datelor cadastrale, în seara de Anul Nou, 31 decembrie 2014, a fost înregistrat pe firma „Calmîş Prim” SRL, cu sediul în s. Pănăşeşti, Străşeni, cea care l-a câştigat la licitaţie. Un alt teren, cel de pe str. Sadoveanu, a fost şi el înregistrat la OCT Chişinău în baza încheierii lui Buhnaci, tot pe 31 decembrie 2014, tot pe numele firmei care a câştigat licitaţia -„Valeria-Stroi”. Peste doar trei săptămâni însă, pe 20 ianuarie 2015, terenul a fost vândut unor persoane fizice: 81% lui Stanislav şi Irina Manughevici şi alte 19% lui Sergiu şi Nelea Alexandrov.

Fiind al treilea proprietar al terenului, familiile Manughevici şi Alexandrov pot fi considerate, conform legii, cumpărători de bună credinţă, astfel că, restituirea lotului de pământ autorităţilor locale devine practic imposibilă. Asta chiar dacă, potrivit reţelelor de socializare, dar şi conform unor surse, între juristul Sergiu Goţonoga, care a pledat în faţa instanţei legalitatea licitaţiei şi Stanislav Manughevici, al treilea proprietar, ar exista cel puţin o relaţie de prietenie.

506-vitalie-calmisCâştigători cu interese

„Calmîş Prim” SRL are sediul tot într-un sat din Străşeni, Pănăşeşti, ca şi „Sergconstruct Lux” SRL. Firma este fondată de Vitalie şi Viorica Calmîş şi are un capital social de 2,3 mln. de lei. Aceasta deţine în Pănăşeşti o sală de festivităţi. Contactat de ZdG pentru a-l întreba cum a ajuns în posesia terenului din str. Uzinelor, Vitalie Calmîş a evitat răspunsul. După câteva ezitări, acesta ne-a zis că nu vorbeşte cu persoane necunoscute.

506-Artur-Gratii„Expres Imobile” SRL, o altă câştigătoare a licitaţiei a fost fondată în octombrie 2013 şi îşi are sediul pe str. Cetatea Albă 141/1, fiind fondată de Adrian Lazu şi Anatolie Novac. La telefonul firmei, însă, am ajuns să vorbim cu reprezentanţii companiei de construcţii „Kirsan Com”, care activează pe aceeaşi adresă. Aici ni s-a oferit şi numele lui Marcel Corcodel, ex-administratorul la Expres Imobile. Acesta, după ce a ascultat subiectul discuţiei, ne-a spus că va reveni cu un sunet „când va avea timp”. Firma „Kirsan Com” a fost fondată de Sergiu Coman şi Artur Gratii, cel care a lucrat anterior în cadrul grupului de companii Daac Hermes, fiind managing-director la salonul „Land Rover”. Grupul de companii DAAC este condus de omul de afaceri Vasile Chirtoca. Administratorul „Kirsan Com” este Anatolie Novac, unul dintre fondatorii „Expres Imobile” SRL. Şi SRL „Stroi Komplekt”, o altă câştigătoare are legături cu firma de construcţii „Kirsan Com”. Pe lângă faptul că a fost fondată în aceeaşi zi cu firma „Expres Imobile” SRL, aceasta are sediul pe str. Trandafirilor, într-un apartament înscris pe numele lui Adrian Lazu, fondator şi administrator la „Expres Imobile” SRL. Marţi seara, am fost telefonaţi de Artur Gratii, unul dintre fondatorii firmei „Kirsan Com”. Printre altele, acesta ne-a zis că firma de construcţii nu a cunoscut că licitaţiile ar fi fost ilegale „că dacă ştiam, nu mai participam. Noi am auzit despre licitaţii de la executorul judecătoresc. Da, la el pe uşă mătincă scria anunţul”, ne-a zis el, precizând că firma sa nu ar fi intrat în posesia terenurilor, desi, chiar pe str. Cosmescu, unde este unul din terenuri, compania construieşte mai multe blocuri. Gratii afirma ca acesta ar fi un teren alaturat.

gotonoga glRelaţiile avocatului

Sergiu Goţonoga, reprezentantul AO „Cuvântul de Onoare” şi promotorul licitaţiilor, este un personaj cheie în afacerile cu terenuri din Chişinău. Pe un site de socializare, tânărul, de 34 de ani, apare în mai multe poze de la petreceri glamuroase sau din vacanţe exotice. Într-o poză, Goţonoga apare într-un local de lux din Chişinău, lângă procurorul secţiei investigaţii financiar-economice, Oleg Sajin. Anterior, această secţie a examinat inclusiv dosare cu privire la terenurile din Chişinău, în special cele care vizau construcţii ilegale din Parcul „Valea Farmecelor”, despre care ZdG a scris în 2013. Întrebat în ce relaţii se află cu Sergiu Goţonoga, procurorul s-a eschivat: „Adresaţi-vă la serviciul de presă. Viaţa mea personală e viaţa mea personală…”.

506-oelg-sajin,-sergiu-gotonogaTotodată, Sergiu Goţonoga este într-o relaţie, asumată şi făcută publică, cu Olga Bondac, cea care, până la 26 septembrie 2014, a fost şefa Serviciului Civil din cadrul Judecătoriei Râşcani, instanţă care a emis încheierile care au permis ca un executor judecătoresc să desfăşoare licitaţii pentru vânzarea terenurilor publice, respectiv, a dat câştig de cauză AO „Cuvântul de Onoare”, reprezentată de Sergiu Goţonoga. După ce a plecat de la Judecătoria Râşcani, Olga a devenit asistentă de judecător la Judecătoria Centru. Responsabili de aici ne-au spus, însă, că ea a activat doar o scurtă perioadă, după care a plecat.
Sergiu Goţonoga deţine licenţă de avocat din 2011. L-am contactat iniţial pe o reţea de socializare, unde acesta ne-a întrebat despre ce am dori să discutăm. După ce i-am spus, acesta nu a mai răspuns.. Ulterior, telefonul său mobil, oferit de Uniunea Avocaţilor (UA), a fost închis. Nici telefonul fix, indicat la UA, nu funcţiona. ZdG rămâne deschis pentru o reacţie din partea lui Sergiu Goţonoga în ediţiile viitoare.

506-sergiu-gotonogaAsociaţie obştească fără sediu

AO „Cuvântul de Onoare”, cea care s-a adresat în judecată, cerând teren de la Primărie, solicitare care, ulterior, s-a soldat cu o încheiere judiciară favorabilă, a fost înregistrată în mai 2001, având dreptscop declarat „consolidarea şi dezvoltarea societăţii civile”. Abia în 2011, însă, Asociaţiei i-a fost acordat certificat de înregistrare, iar în iulie 2014, preşedinte a fost ales Sergiu Topală. Sediul Asociaţiei este pe str. Ştefan cel Mare, 65, of 608, în clădirea IPTEH. Am fost acolo pentru a discuta cu reprezentanţii Asociaţiei, însă ni s-a spus că ea nu activează la acea adresă. În biroul 608 (şi în birourile alăturate) activează un birou de avocaţi, ACI Partners. O persoană, care s-a prezentat ca fiind avocat din acest birou şi pe care am întâlnit-o la intrarea în IPTEH, a precizat că asociaţia nu activează în acea clădire. El ne-a mai zis că, din informaţiile pe care le-ar avea, Sergiu Topală nu ar mai fi director, dar că, ex-preşedintele Asociaţiei ar fi Ghenadie Moraru, care acum „a dispărut”. Am revenit mai apoi cu un sunet la ACI Partners. O persoană ne-a spus că asociaţia ar avea doar adresa juridică pe str. Ştefan cel Mare, 65 şi că „ei sunt clienţi de-ai noştri”, dar că „nu avem date de contact recente”.

Ghenadie Moraru, fostul administrator al Asociaţiei, este şi fost administrator şi fondator la firma „GMC Imobiliare” care, în ultimii ani, a obţinut, la fel, prin intermediul unor decizii judecătoreşti mai multe terenuri în Chişinău. Firma îşi are şi ea sediul în oficiul 608 din str. Ştefan cel Mare, 65. În 2015, fondatorii ei au devenit Vladimir Cotorobai (tot el administrator), Dorina Braşovanu şi Marina Caraman, cea care apare în mai multe poze cu acelaţi Sergiu Coţonoga. Acum, Ghenadie Moraru figurează doar în calitate de fondator la SRL „Hazard Parc”, un alt SRL cu interese în proiecte cu terenurile din Chişinău.

506-marianciuc2Executor: Nu-mi aduc aminte

Executorul Evelina Marianciuc, contactată de noi, nu a dorit să ne ofere vreo informaţie. „Nu-mi aduc aminte. Eu nu ofer informaţii la telefon. Noi nu oferim informaţii…., date cu caracter personal. Cel puţin eu nu ofer informaţii. Nu am nevoie să fiu vedetă…”.

În timp ce documentam acest subiect, am constatat că percheziţiile din luna decembrie, desfăşurate de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Procuratura Anticorupţie, la Judecătoria Râşcani, au tangenţe şi cu dosarul terenurilor din Chişinău. Eduard Harunjen, şeful PA, ne-a confirmat că instituţia pe care o conduce are în gestiunea sa un asemenea dosar şi că una dintre numeroasele încheieri imputate ex-judecătorului Iurie Ţurcan este cea din octombrie 2013, de la care au pornit licitaţiile organizate de executorul Evelina Marianciuc. „Ţurcan este pus sub învinuire. Şi fosta şefă a Serviciului Civil figurează în dosar”, ne-a spus acesta. ZdG a mai aflat că, de fapt, acea încheiere din 2013, sau mai bine zis originalul ei, a dispărut, la fel cum au dispărut şi mai multe materiale din acele dosare.

Ex-judecătorul Iurie Ţurcan are grave probleme de sănătate. „Să aşteptăm finalizarea urmăririi penale. Dl Ţurcan nu a făcut declaraţii. Studiază nişte acte. Nu avem o poziţie”, ne-a spus Dorin Cimil, avocatul acestuia. „Am aflat întâmplător, la fel ca şi dvs. Nici nu ştiu cum să comentez. Terenurile nu-s, dar Primăria nu a primit niciun ban. Licitaţiile au fost cu foarte multe încălcări. De Goţonoga am auzit în mai multe cazuri legate de probleme cu terenurile primăriei”, ne-a zis Nistor Grozavu, viceprimarul de Chişinău. „Primăria nu a fost citată pentru a participa în şedinţe. Nu aveam cum să participăm pentru că noi nu am cunoscut că se examinează asemenea dosare. Azi, CNA a aplicat sechestru pe aceste terenuri. Considerăm aceste acţiuni ilegale. Cerem să fie restituite”, ne-a zis Diana Gurschi, şefa Direcţiei Juridice a Primăriei Chişinău.

Totuşi, aşa cum am demonstrat mai sus, verificând terenurile, am constatat că pe multe dintre ele nu există niciun fel de sechestru. Una peste alta, prin scheme similare, în ultimii patru ani, Primăria a pierdut peste 23 ha de terenuri în urma unor hotărâri judecătoreşti dubioase.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de către A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul Civil Rights Defenders şi National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.