Cum comentează ministra Justiției faptul că pedeapsa lui Filat a fost redusă după ce s-a schimbat guvernarea
Ministra Justiției, Olesea Stamate, susține că „este discreția instanței de judecată de a recalcula termenul pedepsei”.
„Nu știu dacă este o coincidență sau nu. Aș prefera să nu mă expun”, a comentat aceasta, fiind întrebată, în cadrul ediției din 3 septembrie a emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, dacă este o coincidență că ex-premierul Vlad Filat a beneficiat de o reducere cu 682 de zile a pedepsei după ce s-a schimbat guvernarea.
„Oricine este deținut în aceste condiții, pentru că legea prevede posibilitatea de recalculare a termenului de ispășire a pedepsei, poate aplica la acest mecanism. Acest mecanism a fost aplicat nu doar în cazul lui Filat. Poate a fost aplicat în cazuri care au fost mai puțin vizibile publicului, dar el a fost aplicat. Încurajez de fiecare dată șefii penitenciarelor, când am discuții cu ei, să fie mai insistenți și să ajute deținuții să aplice acest mecanism, deoarece noi avem și o problemă cu suprapopularea penitenciarelor, în afară de condiții inumane”, a completat Stamate.
Șefa de la Justiție a subliniat că Republica Moldova va avea un nou penitenciar în anul 2022.
La 30 iulie 2019, Judecătoria Chișinău a pronunțat o încheiere prin care a constatat că Vladimir Filat a fost deținut în „condițiile inumane și degradante”, între 23 octombrie 2015 și 30 iulie 2019, și a recompensat aceste prejudicii prin reducerea cu 682 de zile a pedepsei cu închisoarea. Respectiv, fostului premier, care mai ar mai avea de ispășit cinci ani și două luni de închisoare, i-a fost redus termenul de detenție cu un an și zece luni.
Luna trecută, ZdG a realizat o retrospectivă a dosarelor intentate în perioada guvernării PDM, care au fost însă soluționate odată cu venirea la putere a noii guvernări.