Aneta Grosu

Tone de frigarui s–au mancat in cele cateva zile de sarbatori crestine in Moldova. Exact ca pe timpul agrarienilor, cand "tot ce misca" prin lunci, iazuri si codri apartinea unui singur partid, cel impatimit de agricultura, deci si de natura, si in aceasta primavara "traditia" sarbatorilor de Pasti a fost respectata "cu sfintenie" de guvernanti. Saslikarii, caci asa sunt numite in popor autoritatile agrariene, au fost aruncati din politica, dar tot proprietari peste "tot ce misca" sub soarele acestei Patrii au ramas. Stapanii de ieri si de azi ai R. Moldova sunt niste carnivori convinsi, preferand, de Pasti, frigarui in loc de oua incondeiate, in loc de pasca sfintita sau salata din macris proaspat. Mai nou, in aceasta primavara, toti ei au pus la cale un fel inedit de "bucate". Dupa ce au luat Lumina Invierii din chiar mainile presedintelui ateu, dupa ce l–au petrecut pe ultimul drum pe generalul Valcu, director al Departamentului Vamal, smuls din viata de o boala necrutatoare, dupa ce s–au "relaxat" prin familii, a venit ceasul vilelor in curtile carora, timp de cateva zile, a tot mocnit foc de carbuni incinsi care facea rumena carnea aleasa in urma sacrificarii unor animale crescute special pentru ei. La mesele copioase din sanul naturii au rasunat discutii politice despre numarul pionierilor care s–au inmultit in ajunul Invierii, despre cele mai sexi deputate din Parlament, despre lungimea fustelor acestora, despre eventualul succesor de la Vame, despre scriitorii de Istorie, despre ziarele nationale care abia de–si mai duc zilele, despre bietii rusi pe care Putin ii lasa fara vinul lor preferat si, bineinteles, despre Limba. Cu acest prilej a fost lansat chiar si un "banc" nou. Amatorii de saslik si–au dat unul altuia cuvantul "de onoare" ca, imediat ce vor reveni de pe la vile la luarea deciziilor, vor pune… limba la murat si vor prepara ulterior cele mai delicioase frigarui... "Limba noastra–i o comoara", intonau la ospat demnitarii, iar ranjetul celor "sensibili" la acest umor "fin" baga in boli oamenii din imprejurimi, dar si cainii de paza care se luau la latrat de teama ca stapanilor lor li s–a intamplat vreun rau in viata. Cainii, sarmanii, nu aveau de unde intelege veselia stapanilor.

Intr–o dimineata, dupa cateva nopti rau dormite, demnitarii au revenit in birouri. Unora le–a cazut tronc la inima ideea cu "limba la murat" si au tabarat asupra Liceului roman–francez "Gheorghe Asachi", ordonand schimbarea titulaturii acestuia in liceu moldo–francez. "Limba la murat", inganau functionarii, in frunte cu ministrul Tvircun care, ce–i drept, pronunta cu accent strain cele cateva cuvinte romanesti. In doar cateva ore s–a intamplat, iar cei implicati stau si asteapta sa guste deliciile, din "limba murata", promise de saslikari.

Tacerea de la acest liceu cu vechi traditii in invatamant, dar si de la alte institutii nationale, nu face decat sa le dea curaj demnitarilor. Directorul, Boris Volosatii, a gasit o explicatie stupida, indreptatind actiunile unei oarecare comisii de acreditare. El afirma ca, astfel, a fost respectat statutul liceului, inregistrat prin 1990, de parca nu era mai simplu de intervenit in statut, decat de cedat in fata unor gurmanzi cu pofte de "limba murata".