Rasfoiam, intamplator, albumul monografic "Moldova si cele 7 minuni
ale ei", fiind captivata mai putin de pestera Criva, despre care stiam
ca ocupa, dupa lungime, locul III in Europa si locul VII in lume, sau
de Stejarul lui Stefan cel Mare, care are impresionanta varsta de 800
de ani, ci de pivnitele de la "Milestii Mici" lungimile carora, insumandu–le,
ating 200 km. Acestea sunt cele mai mari din lume.
Imaginile din acel album m–au facut sa insist asupra unei excursii in acele subterane care initial au existat sub forma unei cariere, de unde se extragea piatra de calcar si care acum servesc drept un grandios depozit de vinuri, aflat la o adancime de 40 — 85m in stanca.
Inarmata cu un aparat foto, am pasit in "bezna", fiind intampinata, chiar din prag, de doua chipuri de batrani sculptati in perete, unul zambind ospitalier, celalalt, cu o privire aspra, amintind ca alcoolul dauneaza grav sanatatii. Lumina slaba a felinarelor m–a facut sa cred, pentru un moment, ca nu ma mai aflu in sec. XXI, ci in acele timpuri cand omul inca nu visa la electricitate. Dar, din cauza sagetilor puternic iluminate care indicau strazile acelui "oras vinicol", reveneam in mileniul III. Chiar si acele indicatoare aminteau denumiri de vinuri ca "Risling" sau "Pinot". Asa cum aceste strazi intarzie sa faca concurenta bulevardului Stefan cel Mare, ma framanta gandul ca unicele prezente erau butoaiele "organizate" in coloane ca la parada.
Odata ajunsa pe strada Sauvignon, inca de departe privirea mi se agata de o lumina galbena. E soarele subteran despre care se spune ca nu incalzeste corpul, ci mangaie ochii si penetreaza sufletul de lumina. Alaturi, o poarta de piatra, cantarind vreo 3 tone, se deschide plictisita de fiecare data cand e vorba sa lase pe cineva sa intre, (dirijata de niste butoane, ea aminteste, totusi de poarta pesterii din povestea "Alibaba si cei 40 de hoti" care se deschidea la rostirea cuvintelor magice "Sesam, deschide–te!"). Dar merita sa astepti? Merita, pentru ca in spatele ei se ascunde Sala Mare de Degustare. Aici mesterii populari au reusit sa impresioneze inca o data prin talentul lor de neintrecut de a lucra atat in lemn, cat si in piatra. Intre camere e o alta poarta, de data aceasta din jumatati de butoaie. Undeva Bachus asteapta sa–i fie aruncati cativa banuti in apa care ii curge din ulcior. Pentru a fi evidentiata trecerea timpului, pe perete atarna harta, sigilata cu ceara rosie, unde sunt proiectate, in stil arhaic, trecerile prin subterana. Ea este prezenta si pe etichetele sticlelor de vin, devenind astfel un simbol al intreprinderii "Milestii Mici". Pe masa, la care a fost poftit ceva timp in urma Traian Basescu si care e destul de lunga, asteapta o carte. Sta mereu deschisa pentru a primi autograful din partea fiecarui vizitator. Dupa un popas in aceasta sala, calatoria continua.
Strada Cahor gazduieste renumita colectie, cea mai mare din lume, in care sunt adunate peste 2 milioane de sticle de vin, care sunt acoperite de atributele vechimii — praf si mucegai (apropo, veritabile, dupa cum a mentionat una dintre gazde) si insasi proiectia acelei incaperi chiar te duc cu gandul la stramosi. Dar ce emotii te incearca atunci cand treci pe langa acele sticle de "Traminer", "Aligote", " Feteasca", " Negru de Purcari", "Rosu de Purcari", "Purpuriu", "Purpuriu de Purcari" etc., datate din anul in care te–ai nascut!
Aici excursia lua sfarsit si tot aici m–am dumerit ca subteranele "Milestii Mici" sunt o minune la care, asemenea piramidelor din Egipt, au lucrat maini de om ceea ce o face sa fie mai deosebita de celelalte 6.
Anastasia NANI