Nr. 50 (28 iulie 2005)


Editorial

Modelele
de Aneta Grosu

autor
Maine, Ziarul de Garda implineste un an de la lansare. Nu stiu daca un an pentru un ziar poate fi si un prilej al bilanturilor, de aceea alt subiect ma tine in captivitate de ceva timp. L–as intitula "Subiectul cartierelor model" sau "Model de guvernare", sau "Campanie model"... De fapt, inteleg de ce ma captiveaza anume acest subiect. Asa se face ca, de mai multi ani, locuiesc in cartierul pe care vecinul meu de sector (Buiucani), din intamplare, tot el si premier al R. Moldova, a dorit, in timpul ultimei campanii electorale, sa–l transforme intr–un cartier model. El ne–a spus, prin intermediul mediilor de informare, ca vom avea strazi pavate, ca, deoarece Dumnezeu ne da lumina ziua, el ne va da lumina pe timp de noapte. Ne–a promis sa improspateze fatadele caselor si sa schimbe usile schiloade ale blocurilor de locuit. Era in plin scrutin si Tarlev, de dragul candidatei partidului sau, a hotarat s–o faca chiar el pe primarul, sa–si suflece manecile si, astfel, sa se afle in treaba. Va spun ce a urmat. Timp de cateva zile, vecinul nostru de sector a indicat sa se purceada la reparatia drumurilor, dupa care urma sa monteze cate doua lampi pe fiecare pilon electric, sa repare usile de la scarile blocurilor si sa odorizeze gunoistile din cartier. S–a lucrat o singura zi. Era sfarsit de saptamana si se vorbea ca chiar Tarlev va trage o fuga pana la Buiucani sa controleze cum se munceste in ajun de scrutin. Rezultatele alegerilor, insa, l–au deprimat pe premier. El, de la o zi la alta, isi simplifica modelul gandit pentru cartierul nostru. Astfel, dupa ce au fost carpite cateva sectoare de drum, au ramas destule gropi sapate si uitate in voia sortii. Lampile nu au mai fost urcate pe piloni, iar gunoistile isi pastreaza "parfumurile" firesti, neatinse de planurile lui Tarlev. Astfel, "cartierul model", gandit de premier, a ramas in proiecte pentru alte alegeri, astfel incat, vecinii nostri isi cauta lanterne mai moderne, preferand incaltaminte de schimb atunci cand se apropie de zona drumurilor "reparate" recent la indicatia premierului.

Rezultatele alegerilor repetate din 24 iulie l–au deprimat si mai mult pe premier. El a lasat balta proiectul "cartierului model", vrand parca sa se razbune pentru sederea noastra acasa. Fara rost, insa, pentru ca lumea percepe deja "modelele" pompoase, pline de trufie, oferite cu mult orgoliu de actuala guvernare.

Vrem sa credem ca, pe parcursul acestui an, de cand a fost lansat si, in fiecare zi de joi apare Ziarul de Garda, am ajutat si noi lumea sa desluseasca minciuna, lasitatea, trufia, fatarnicia de adevar. Daca am reusit, merita sa ne reintalnim si in continuare.

Aniversare

imagine
Suntem nascuti in aceeasi zi, avem varste diferite, dar traversam acelasi pustiu Continuare

Sondaj




 

Click aici pentru a vedea prima pagina a Ziarului de Garda

Urmatorul numar al publicatiei noastre va aparea la 8 septembrie


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com