Comunistii de la Chisinau pretind ca au intrat in faza de reformare a partidului. Dupa trei runde de promisiuni, facute in ultimii cinci ani la nivel national si international, Plenara CC al PCRM aproba, acum doua saptamani, «noul program» care urmeaza a fi adoptat la Congresul ordinar al partidului din martie 2008. Desi asteptarile au durat in timp, documentul n–a produs senzatii nici la Chisinau, nici in strainatate. Acesta nu a reusit sa devina nici cel putin un eveniment serios de presa.

«Noul program» este construit pe idei si doctrine imprumutate. Nimic esential. Spoiala. Fum. «Documentul» nu spune nimic nou, cu exceptia faptului ca R. Moldova trebuie sa devina, in optiunea ideologilor PCRM, un stat «exclusiv», fara asemanare in lume. Pretentia, trebuie sa recunoastem, are si explicatiile ei in «program» — ce–i drept acestea sunt in spiritul traditiei kominterniste si nu au nimic in comun cu «noile conditii istorice» pe care comunistii pretind ca le percep — dar la aceasta vom reveni. Ziceam ca «noul» afirmat de comunisti in programul lor nu este «o premiera politica» pentru R. Moldova, ci mai degraba repetarea unor postulate si angajamente politice, pe care unele din partidele de la Chisinau si le asumau inca la inceputul anilor «90. Cu tot »democratismul« pe care si–l asuma gratuit, PCRM insista asupra rolului sau «dominant» si «exclusiv» pe scena politica a R. Moldova, ceea ce aduce mai mult a trecut decat a viitor in cazul unui partid ce se pretinde «reformat». Daca ar fi sa vorbim, totusi, de abordari noi in cazul «noului program», atunci sarcina absolut «originala» a PCRM, tine de viziunea acestuia asupra conditiei statale a R. Moldova. Acest deziderat, deloc inofensiv si foarte riscant, defineste, de fapt, esenta politica a intregului «program», intrucat celelalte angajamente sunt asumari lozincarde. Potrivit uneia din cele «cinci sarcini prioritare» a programului, comunistii pretind, in cazul R. Moldova, «constituirea unei natiuni polietnice», ceea ce, potrivit autorilor de program, «vor permite R. Moldova nu numai sa–si pastreze identitatea sa unicala, dar si sa devina un model de convietuire a natiunilor, limbilor si culturilor». Este o aberatie care nu se inscrie in nici o norma europeana de ordin etno–lingvistic sau juridic. La Strasbourg se cutremura expertii in domeniu cand incerci sa le ceri o definitie a acestui gen de stat sau natiune. «Este o fabricatie politica», care, — spun ei,– nu are nici raspandire in practica europeana si nici interpretare juridica. Altfel zic, comunistii de la Chisinau pretind, prin «noul lor program» sa experimenteze pe contul R. Moldova, modele noi de prizonierat politic sugerate sau impuse de Moscova. Daca ar fi sa punctam cateva concluzii pe marginea «originalitatii programului», ar trebui sa remarcam faptul ca sub comunisti R. Moldova va trebui sa ramana un stat bipolar, divizat pe termen nelimitat intre Est si Vest, adica instabil politic si spiritual, cu o «democratie esalonata» in spiritul internationalismului sovietic, cu o societate civila «autonomia si imuna», fara perspective «pro–NATO» si respectiv, fara perspective reale de integrare europeana.

Putea sau nu PCRM veni cu un program politic bine calificat si ajustat la realitati si la norme in cazul in care s–a decis s–o faca? Putea. Numai ca comunistii nu au nevoie de un atare program. Ei au nevoie in continuare de programe–paravan, programe–decor. Pentru PCRM, in cazul in care este la guvernare conteaza puterea si nu programele. Mesajul, decorul politic, programele sunt pentru scena si nu pentru viata. Ambiguitatile doctrinare si de program, variatiile intre cei doi poli –socialist si liberal — subliniaza o data in plus, ca comunistilor de la Chisinau le convine aceasta lipsa de identitate politica, pe care incearca s–o joace. Si acest lucru nu e deloc intamplator. Practica de guvernare de la 2001 incoace in R. Moldova ne spune clar ca noi nu suntem guvernati de un partid politic, ca atare, ci de o gasca a vechii nomenclaturi kgb–iste, care actioneaza in politica in dependenta de imprejurari, situatie si caz si pentru care conteaza pana la urma puterea si mult mai putin sau deloc doctrinele. Nu puterea de dragul doctrinei, ci doctrinele de dragul puterii. Sunt revelatorii in acest context, memoriile lui Silviu Brucan, ideologul «revolutiei decembriste» din Romania, in care acesta recunoaste sincer ca la momentuzl in care a mers la Cremlin sa puna problema detronarii lui Ceausescu, raspunsul lui Gorbaciov a fost unul prompt si categoric: «de acord, cu conditia ca partidului comunistilor i se va asigura continuitatea guvernarii in Romania». Programele, doctrinele, «brand»–urile politice conteaza mai putin in politica decat scopurile propriu–zise. Ar fi o mare naivitate sa se creada ca in cazul R. Moldova tacticile Moscovei au fost sau raman altele, mai ales in cazul in care R. Moldova este guvernata de un partid politic santajabil a carui lider nu a iesit niciodata, decat doar formal, din cuvantul Moscovei. Si asta doar pentru a nu–si compromite rolul de dublor politic pe frontul de Vest.

Caracterul speculativ si formal al «noului program» al PCRM este asa precum este pentru ca el a fost conceput pentru uz extern si nu intern. Pe plan intern Voronin se simte bine.

Calitatea «documentului» este direct proportionala calitatii, capacitatii si starii de spirit a  opozitiei. Sub acest aspect, Voronin apare extrem de cinic in raport cu opozitia. Pe cat de formal este documentul, pe atat de mare si desconsiderarea opozuitiei. «Programul» da  de inteles oponentilor ca «el», adica Voronin, si cu un program de reformare, precum acesta, este apt sa reziste in timp opozitiei, daca aceasta va ramane si in 2009 la conditia ei de  acum. Voronin are cateva garantii sigure. Unu: comunismul nu a devenit o anafema in  societate. Doi: comunistii au resursele administrarive in maini. Trei: electoratul este pauperizat si descurajat. Patru: adversarii lui Voronin sunt inca slabi, cedandu–i in sondaje. Potrivit ultimului sondaj IMAS, bunaoara, prestatia lui Voronin, ca lider politic, e in scadere fata de 2006 cu 19 la suta. Este un declin extrem de vizibil, doar ca nici un alt lider politic nu s–a ridicat, deocamdata, la acelasi nivel sau aproape de nivelul sau. Pe locul doi vine D. Chirtoaca — o amenintare in devenire pentru Voronin, dar acesta mai are drum de  facut, iar «comunistii», reiesind din ultimele amenintari la adresa administratiei municipale Chisinau, sunt gata sa repete precedentul 1917 cu «asaltul Palatului de Iarna».

Nevoia acestui «nou proiect» vine din grija comunistilor de a–si fortifica in exterior imaginea de militanti pentru reforme democratice si integrarea europeana a R. Moldova. Iata de ce «noul program» al comunistilor, ca maniera si posibil impact, este o tema pe–acasa si pentru electorat, si pentru partidele politice de opozitie dar si pentrtu organismele internationale care s–au lasat de mai multe ori convinse ca comunistii de la Chisinau pot fi  refacuti din mers.