Au mai ramas in viata doar cativa membri ai organizatiei antisovietice «Arcasii lui Stefan» care ar putea sa vorbeasca despre torturile la care au fost supusi de catre comunisti dupa cel de–al II–lea razboi mondial. Cei mai multi dintre ei au plecat in lumea celor drepti fara a avea sansa de a dezvalui lumii intregi cum, zeci de ani, au fost sclavii unui regim antiuman. Toti au fost condamnati la ani grei de puscarie si exilati in lagare sovietice. Unii dintre ei s–au intors la bastina, unde au fost persecutati in continuare, pe criterii politice. Altii au mai ramas multi ani in exil, deoarece li se interzicea sa revina in patrie.

«Arcasii lui Stefan» a fost o organizatie antisovietica infiintata in 1945, in judetul Soroca. Se stie ca, initial, membrii ei isi doreau sa evadeze peste Prut, in Romania. Abia mai tarziu organizatia s–a transformat intr–o grupare de propagandisti antisovietici, care avea o structura bine definita, un statut, un fond banesc si un imn (Traiasca Romania Mare). Potrivit documentelor istorice, «Arcasii lui Stefan» a fost prima organizatie de acest tip din Basarabia, iar la data descoperirii ei de catre autoritati, in 1947, formatiunea numara aproape 140 de membri. Pe parcursul urmatorului an, in 1948, peste 100 de persoane au fost arestate si judecate pentru ca participasera, direct sau indirect, la actiunile Organizatiei «Arcasii lui Stefan». Totusi, acei membri care au scapat de arestari au continuat ulterior actiunile antisovietice. In 1953 au fost judecati membrii altei formatiuni antisovietice, unii dintre care, anterior, facusera parte si din «Arcasii lui Stefan».

Organizatia utiliza in activitatea sa simbolurile Romaniei regale, demonstrand astfel refuzul membrilor si adeptilor sai de a accepta regimul sovietic. La procesele de judecata intentate in mod abuziv, fiind acuzati de «tradare de patrie», ei declarau ca nu accepta sau ca urasc puterea sovietica.

Exilati in Iad

Majoritatea membrilor organizatiei «Arcasii lui Stefan» erau absolventi ai scolilor militare din Romania. La fel si Gheorghe Cucereavii, Andrei Stoica si Vladimir Turcan, trei camarazi care, in 1947, au fost judecati la 25 si, respectiv, 15 ani privatiune de libertate, acuzati fiind ca au complotat impotriva regimului comunist. De ce s–au facut vinovati? De faptul ca au fost militari ai Armatei Romane, chiar daca la 23 august 1944 au luptat alaturi de Armata Rosie impotriva regimului fascist.

Andrei Stoica, de 83 de ani, veteran al Armatei Romane, a petrecut 7 ani in lagarul de la Vorkuta, din nordul arctic, si inca 35 de ani de exil politic. A facut scoala de subofiteri de la Timisoara, apoi a participat la cel de–al doilea razboi mondial. Reintorcandu–se acasa, a fost angajat in calitate de profesor de matematica la scoala din Ghica–Voda.

«Avand scoala romaneasca, eram, iertata fie–mi nemodestia, unul dintre cei mai buni profesori. Desi eram respectat si aveam un post de munca foarte bun, nu mai puteam de jalea poporului. Foametea, goliciunea si saracia ne distrugeau neamul si familiile. Ofiterii rusi umblau noaptea pe la usile oamenilor, cerand sa li se mai dea "postavka". Imi amintesc de cazul unei batrane care nu avea ce sa le dea, pentru ca nu mai avea nimic. Acestia au dat buzna in casa si i–au luat femeii ultima farfurie de graunte ascunsa pe cuptor. Si nu s–au oprit aici… Batrana a fost dusa la selsoviet si pedepsita pentru faptul ca a ascuns cele cateva fire de graunte si ca nu a vrut sa le ofere de buna voie ofiterilor rusi», isi aminteste arcasul Andrei Stoica.

Andrei Stoica spune ca membrii organizatiei «Arcasii lui Stefan» erau fosti ofiteri. Scopul lor era sa apere basarabenii de faradelegile bolsevicilor. Deseori, membrii formatiunii amenintau presedintii de raioane, cerandu–le sa nu–si bata joc de oameni. Nu a trecut mult timp si «Arcasii» au fost depistati de sovietici. Fara sa stie, fiecare membru era urmarit cu severitate de ofiteri KGB, de obicei de etnie rusa. Astfel, in 1947 au inceput arestarile.

«In acel an a murit invatatorul de matematica de la soala medie din Drochia. Am fost repartizat sa predau acolo. Reprezentantul KGB mi–a spus atunci: "Neudacino vi prisli k nam!". Am inteles ca urmeaza sa fiu arestat», ne spune arcasul Andrei Stoica. «Am fost retinut in septembrie, pe peronul garii din Drochia, de zeci de securisti rusi. Trei zile, cat m–au tinut la sediul lor, a fost destul ca sa ma umplu de paduchi. Iar puricii fugeau pe mine cu paiele in gura».

Lagarele sovietice — scoli de tortura

In fosta uniune sovietica nationalismul era considerat dusmanul de moarte al partidului comunist, iar adeptii sai nu puteau scapa nepedepsiti. Gheorghe Cucereavii are 86 de ani. El considera ca anii traiti in lagarul sovietic au fost o adevarata «Scoala de tortura». Astazi, ii multumeste lui Dumnezeu ca a rezistat chinurilor la care a fost supus.

«Nu–i cunosteam pe toti membrii organizatiei "Arcasii lui Stefan". Dupa absolvirea scolii militare "Mihai Bravu", din judetul Vlasca, am fost repartizat in regimentul 41 artilerie din Brasov. Cu acest regiment am luptat impotriva rusilor, insa in timpul operatiunilor militare am fost luat ostatic. Doi ani de zile am stat intr–un lagar de prizonieri. In fiecare zi ne inhamau cate 14 prizonieri la sanie sau la caruta. Eram pe rol de animale de tractiune. In lagar eram vreo 7 mii de detinuti. Cei care se opuneau sau faceau galagie erau ucisi si aruncati in transee de 300 m lungime. Cioroii, mult mai zdraveni decat cei care zboara astazi pe la noi, croncaneau toata ziua deasupra transeelor. Doi ani mai tarziu am fost trimis intr–un lagar din Mordovia, dupa aceea in orasul Solikamsk, dupa Ural, la o fabrica de hartie. De aici am putut contacta cu baietii din organizatie. Ca sa nu dau de banuit, comunicam prin carti postale, si nu prin scrisori. Cand a fost arestat unul dintre ai nostri, au fost descoperite si cartile mele postale si, desigur, am fost arestat, m–au gasit si la capatul pamantului. Reusisem sa iau cu mine doar o paine. Era anul 1947», isi deapana amintirile Gheorghe Cucereavii.

Pentru ca au luptat deschis contra regimului totalitarist, «Arcasii lui Stefan» au fost incarcerati, condamnati la ani grei de puscarie, deportati in Gulag sau chiar ucisi fara mila. Vladimir Turcan, de 93 de ani, a fost arestat pe cand era student, in timpul sesiunii de vara. KGB–istii nici macar nu au avut curaj sa–i comunice direct despre acest lucru. Prin inselaciune, l–au pus sa se prezinte la sectia medicala din raion, situata in preajma sectorului de politie.

«M–a intampinat un soldat inarmat, care m–a fotat sa intru in sectia de politie. Nu stiam pentru ce ma aresteaza, totul a fost organizat de KGB–ul de la Chisinau. Eram o persoana incomoda, deoarece faceam parte din organizatia "Arcasii lui Stefan". Ei au umblat in grupe speciale prin toata Basarabia si ne–au arestat pe toti. Eram considerat dusman al poporului. Mi–au pus catuse la maini si la picioare si m–au dus cu o masina la Chisinau. Tot drumul, doi soldati cu automatele indreptate spre mine ma invinuiau ca sunt tradator de tara. Ancheta a durat cinci luni de zile, din august pana in decembrie, de Craciun. Vroiau sa le dau cat mai multa informatie despre locul in vare se aflau ceilalti membri ai Organizatiei. Cand au vazut ca nu le spun nimic, m–au trimis in carcera. Doua saptamani am stat inchis intr–o odaie cu suprafata de un metru patrat, cu picioarele in apa rece», isi aminteste Vladimir Turcan.

Arestati in diferite colturi ale urss, cei trei camarazi s–au intalnit la sediul KGB din Chisinau. Arcasii au prevenit securistii ca, indiferent de torturile care le vor fi aplicate, nu–si vor vinde colegii.

Judecati de Craciun

«Intr–un moment, eram interogat de patru anchetatori rusi, cate sase ore la rand. Eram tinut in pozitie de drepti. Toti asteptau sa le spun ce vor ei. Nu am mai putut rezista, am cazut jos pentru ca mi se umflasera picioarele. Unul dintre anchetatori mi–a pus revolverul la cap, spunandu–mi ca daca nu ii voi povesti tot ce stiu, ma va ingropa de viu. M–am enervat, am luat scaunul de langa mine si l–am lovit in cap. Desigur ca, dupa acest incident, am fost dus la carcera», isi aminteste Andrei Stoica. «Carcera avea podeaua din beton, pe care nu puteai dormi. Dupa ce  m–au tinut acolo cateva zile, unul dintre anchetatori, dintre cei care ma cunosteau, s–a obligat sa ma interogheze pe timp de noapte. Dupa ce plecau cu totii, acesta ma lasa sa ma intind, iar spre dimineata, cand simtea ca anchetatorii se intorceau la serviciu, arunca peste mine un ulcior cu apa, strigand: "Minti, nenorocitule, minti". Astfel am fost anchetat pana in ziua de Craciun».

Gheorghe Cucereavii banuieste ca «Arcasii lui Stefan» au fost deconspirati de catre iubita unuia dintre colegi. «Am aflat ca pe unul dintre colegi l–a »vandut« o domnisoara, dragostea vietii lui. Cand erau impreuna, el a rupt in fata ei portretul lui Stalin, iar dupa ce s–au despartit, ea l–a reclamat la politie. Banuiesc ca de la acest incident a inceput totul».

Arcasii au fost judecati in ajun de Craciun. «Cand am intrat in sala judecatii, i–am felicitat pe toti cu ocazia Nasterii Domnului. Sus, pe scena, erau judecatori de la Odesa, care asteptau sa ne judece. Cand au auzit care este motivul bucuriei noastre, au sarit la noi ca niste caini turbati.

Ne–au certat ca ne bucuram prea tare de aceasta sarbatoare«, isi aminteste Andrei Stoica.

Judecata a durat trei zile. Pentru ca au luptat impotriva comunistilor si a genocidului comis de acel regim, Gheorghe Cucereavii a fost condamnat la 25 de ani de Gulag, Vladimir Turcan — la 15 si Andrei Stoica — la 10 ani. Toti trei au fost privati de dreptul de a se reintoarce vreodata pe meleagurile natale.

Cand a fost judecat, singura dorinta a lui Vladimir Turcan a fost ca fiica, care urma sa se nasca peste trei luni, sa stie tot adevarul depre tatal sau: cine a fost si de ce a fost judecat. «Le–am spus sa–mi creasca copilul in regim national si ca vreau ca toti copiii mei sa invete limba romana. Acest lucru i–a innebunit».

Dupa judecata, arcasii au fost dusi la Polul Nord, in regiunea Komi. Multi dintre ei, de frig, foame si necaz, au murit pe drum. «Calatoria spre iad» a durat 42 de zile. Arcasii erau hraniti cu balanda, un fel de bors in care se adauga doar sare de lamaie si cativa cartofi inghetati.

Andrei Stoica, care in acte figura ca «prepodovatel moldavskovo noroda», isi aminteste cum era nevoit sa–si imparta locul din temnita cu banditii judecati pentru crime grave.

Trenul mortii

Intr–un vagon ne–au inghesuit cate 72 de oameni. In total, trenul avea 40 de compartimente, dintre care aproape jumatate erau pline cu moldoveni. Pe noi ne–au repartizat la Vorkuta, la minele de carbune. Cu mainile astea incarcam cate 15 tone de carbune pe zi, ca sa primim 700 g de paine, in caz contrar — riscam sa murim de foame. Asa am muncit aproape trei ani. Faceam cea mai neagra munca. Totul — pe gratis. Daca gaseau asupra noastra vreun ban, ne puneau la carcera pentru o luna de zile«, isi mai aminteste Andrei Stoica.

Vladimir Turcan spune ca in acea mina de carbune se aflau peste 3 mii de detinuti politici. Era inconjurat de «nationalisti», reprezentanti ai celor mai diferite popoare din urss. Nenorocirea si distrugerea acestora facea parte din arsenalul de baza al activitatii aparatului represiv comunist. In fiecare zi mureau zeci de oameni. Toti, aruncati intr–o groapa comuna, se pierdeau pe vecie. Numarul acestora era imediat suplinit…

«Dupa moartea calaului (Stalin — n.r.), in 1953, in urss a fost dat un ordin prin care am fost eliberati. Acest lucru s–a intamplat, insa, doar peste cativa ani. Pentru inceput, au fost scoase gratiile de la ferestrele odailor in care eram detinuti. Desi minor la prima vedere, acest fapt insemna o gura de libertate pentru noi. Au inceput sa ne plateasca pentru munca pe care o prestam. Primeam cel mult 30 de ruble, dar si acesti bani ii trimiteam acasa, familiilor noastre», spun batranii arcasi.

Doi ani mai tarziu, in 1955, «Arcasii lui Stefan» au fost chemati la rejudecare. «Vorbeau foarte urat cu noi», isi aminteste Gheorghe Cucereavii. «I–am intrebat: ce drept au sa pedepseasca copiii pe care nu ei i–au educat?» Dupa cateva procese, in care au fost umiliti si invinuiti din nou ca ar fi dusmani ai poporului si tradatori de patrie, au fost eliberati.

«Desi ne eliberasera, era periculos sa raman in Moldova. Mi s–a spus clar sa ma car din tara, daca nu vreau sa fiu dus inapoi cu forta. Intre timp, m–am casatorit cu Maria, o tanara din satul Fantanita. Mi–am luat sotia si am plecat la Vorkuta. Pana in 1989 nu am putut sa ma intorc in Moldova. Cand a inceput Miscarea de Eliberare Nationala, mi–am luat copiii si mi–am zis: »Eu ma duc acasa«. Asa am revenit pe meleagurile natale», spune Andrei Stoica.

Stiu doar ca au luptat pentru adevar

Dar si acasa, arcasii se simt marginalizati. Desi s–au reintors in Moldova, unii dintre ei au continuat sa fie persecutati pe criterii politice. Andrei Stoica, bunaoara, astazi nu are un acoperis sigur deasupra capului. «Ani de zile le cer autoritatilor de la Chisinau sa–mi repartizeze o camera, dar mi se raspunde ca, pentru tradatorii de patrie, nu sunt odai libere. Comunistii mi–au luat toata averea si nu vor sa–mi intoarca nimic».

Gheorghe Cucereavii ne spune ca, reintorcanu–se acasa, a vrut sa–si continue studiile, insa a realizat ca acest lucru era imposibil, deoarece ceilalti colegi care au reusit sa scape de «ciuma comunista» erau oameni pe la casele lor, prin urmare el trebuia sa munceasca dublu pentru a–i ajunge din urma. «Aveam 21 de ani cand am cazut prizonier la rusi. Prin lagare mi–am pierdut tineretea. Stiu doar ca am luptat pentru adevar».

Vladimir Turcan a iesit la pensie la 70 de ani, iar pentru chinurile pe care le–a indurat in exil, statul i–a oferit o pensie de 60 de ruble, care, spune batranul, ii ajungea doar ca sa–si cumpere mancare pentru o singura zi.

«Acum am tot o pensie mizera, de 580 de lei, cu care platesc numai serviciile comunale. Am noroc ca fiica este medic si mai are grija de sanatatea mea». La 93 de ani, Vladimir Turcan este mandru de faptul ca detine cetatenia Romaniei.

«Dar cum altfel, daca parintii mei erau romani? Traian Basescu este presedintele meu, eu nu recunosc alt presedinte. Basarabenii au fost maturati de comunisti de pe meleagurile natale. Cei care ne conduc astazi — sunt niste hoti. Au facut raioane, in loc de judete, ne–au furat pamanturile si nu ni le–au mai intors nici pana in prezent. Si astazi inabusa orice suflare democratica. Cum pot ei sa schimbe limba mamei si sa ne impuna graiul veneticilor?» se intreaba Vladimir Turcan.

Cu mainile tremurande, arcasul incearca sa–si amineasca adresele fostilor camarazi, insa, rasfoind carnetul, repeta doar: «A murit de mult timp… a murit anul trecut… Aproape nimeni nu a mai ramas viu».

Diana RAILEAN