Ministerul Bunastarii pentru tara Cleopatrei si a lui Ghita
Japonia ne-a intalnit cu o zi plina de soare, dorind parca sa mai confirme o data ca soarele rasare aici. Mi s-a parut ca lumina solara este chiar mai proaspata, neincercata inca in aceasta tara mica cat Germania si populata cat Rusia. Tara cutremurelor, samurailor, gheiselor, imparatilor, ikebanei, sau a tragediei de la Hiroshima si Nagasaki, este o imbinare armonioasa si omogena dintre traditionalism si ultramodernism, unde toate sunt aranjate intr-o ordine sanatoasa.
Pretutindeni
e o curatenie perfecta, automobilele sunt noi si curate,
incat se oglindeste cerul cu tot cu nori pe suprafata
lor, chiar si frunzele pe copaci stralucesc, de parca
le-o fi spaland cineva noaptea. Nu vei gasi
o hartiuta aruncata in strada, chiar daca pe trotuare
aproape nu exista urne. Acolo gunoiul se recicleaza, e colectat
si prelucrat separat.
In aceste conditii eram predispusa sa vad tot oameni amabili si manierati, dar nici chiar asa. Soferii de taxi au cu totii manusi albe, cum poarta pe la noi miresele. La hotel, in metrou sau in magazine, in cantina Institutului de Sanatate Publica, unde aveam cursuri, toti lucratorii raspundeau la toate intrebarile si se inchinau de fiecare data cu respect. Intr-o seara, paraseam un magazin la ora inchiderii. O persoana de serviciu ne-a condus pana la iesirea principala, celelalte fiind deja inchise. Toti vanzatorii si lucratorii supermarketului stateau la coltul fiecarui raion, in uniforme, in pozitie de drepti. Cand ajungeai in dreptul lor, fiecare iti spunea: «Hajimemashite» (formula de salut) si se inchina pana la pamant. Un etaj de mii de metri patrati, cu sute de angajati, care executau un ritual obligatoriu de respect fata de client. Am trait un sentiment de mandrie si patriotism
pentru japonezi. Ma gandeam ca respectul valoreaza atat de mult si nu costa nimic sa il demonstrezi.
Multumiri Puterii Divine pentru copii
Duminicile de noiembrie in Japonia au o semnificatie aparte, parintii sarbatoresc anul de nastere al copiilor de 3, 5 si 7 ani. Este o traditie pastrata cu sfintenie de localnici, ca si bonsaiul, ceremonia ceaiului, sau ikebana. Mortalitatea copiilor fiind foarte inalta in secolele trecute, varsta de 3, 5 si 7 ani era considerata critica si la atingerea ei parintii aduceau multumiri Puterii Divine pentru ca le-a pastrat copilul. Astfel, parinti cu copii mici, imbracati in chimono de matase, care semanau cu niste papusi vii, ies sa sarbatoreasca bucuria de a avea copii sanatosi in Gradinile Palatului Imperial.
Probabil ca Providenta le-a auzit multumirile, si cel mai lesne intelegi ca numarul populatiei nu e in declin, daca intri in metrourile din Tokyo. In unele statii, unde aglomeratia este foarte mare, exista lucratori speciali care imping lumea in vagoane, urmarind ca usile sa se inchida. In acelasi timp, metroul este foarte curat si bine intretinut, cu o armata mare de angajati gata sa intervina ori de cate ori e nevoie, si te duce unde-ti trebuie intr-un timp foarte scurt.
Dar japonezii nu sunt doar multi, ci si preocupati de sanatate. Toate produsele alimentare din cele doua lanturi de supermarketuri care au monopolizat Japonia, «711» si «am pm», mentioneaza numarul de calorii langa pret. De fapt, nu am vazut nicio persoana supraponderabila in toate aceste doua saptamani de aflare in Tokyo. Fumatul este interzis categoric in locurile publice, iar cladirile si oficiile nu au spatii amenajate pentru aceasta activitate. Cei care totusi sunt dependenti pot iesi in afara cladirii si fuma rusinati.
Primii la tehnologii de sanatate
Japonia detine locul I in lume la capitolul indicatorilor de sanatate. Sistemul sanatatii la ei este unul cu traditii de sute de ani si a cunoscut o imbunatatire categorica dupa cel de-al doilea razboi mondial. Astfel, speranta de viata la nastere a crescut de la 52 de in 1947 la 82 de ani in 2005. Mortalitatea infantila s-a micsorat de la 77 cazuri la 1000 de nou-nascutii vii in 1947 la 3 cazuri in 2004. Sistemul de sanatate nipon se bazeaza pe un set de legi bune, prima datand cu anul 1874, cand a fost promulgat Codul Medical Obligatoriu. Toate activitatile institutiilor medicale sunt expuse in legi despre serviciul medical, farmaceutica, sanatatea mintala, imunizare.
Institutia guvernamentala care se ocupa de sanatate in Japonia se numeste Ministerul Sanatatii, Muncii si Bunastarii Sociale. Alocarile totale ale bugetului ministerului in 2006 au atins circa 190 miliarde de dolari SUA, ceea ce a reprezentat peste o patrime din bugetul total al tarii. Totodata, si autoritatile publice locale sunt responsabile pentru intretinerea Centrelor de Sanatate Publica in districte si municipii, care acorda doar servicii de prevenire si consultanta. Furnizarea serviciilor medicale de tratament sunt parte din responsabilitatea spitalelor si a clinicilor. In Japonia 80% din spitale si 94% din clinici sunt institutii private. Iar pacientii sunt in drept de a se adresa si a alege orice institutie din tara. Spitalele sunt conduse de Consilii de directori, in fruntea carora se afla medici, care pot asigura cel mai bine controlul calitatii si activitatii departamentelor spitalului.
In Japonia fiecare persoana este obligata sa participe la sistemul de asigurare medicala, sistemul de Asigurari de Sanatate fiind introdus din 1961. Fiecare tratament aplicat sau medicament prescris are costul sau fix si este achitat institutiilor medicale de catre sistemul de asigurari in baza platilor per-serviciu. In anii trecuti toate costurile erau acoperite de asigurarea medicala. Pentru a majora alocarile, astazi japonezii trebuie sa achite suplimentar prin metoda co-platii 30% din costuri, doar 70% fiind acoperite de catre asigurarea medicala. Specialistii japonezi afirma ca metoda de co-plata reduce utilizarea excesiva a serviciilor medicale, in special a celor bazate pe simpla dorinta de utilizare, si nu pe necesitate. Totodata, nasterea normala nu este acoperita de sistemul de asigurari din simplul motiv ca graviditatea nu poate fi considerata boala (cu exceptia cazurilor de complicatii la nastere). Sistemul de asigurari medicale din Japonia contine doua segmente: Asigurarea de Sanatate a Angajatilor (60%), ce acopera toate persoanele care muncesc si membrii familiei lor, si Asigurarea Nationala de Sanatate (40%), ce acopera populatia neangajata si este fondata de autoritatile publice locale sau de societati de asigurare.
Cleopatra Stratan, intre doua lumi
Am beneficiat de un curs de instruire la Institutul National Japonez de Sanatate Publica, una dintre cele mai prestigioase institutii de cercetare in domeniu, cu un sistem de educatie bazat pe practica, cercetare si proiecte. Acest curs a fost posibil datorita Agentiei Japoneze Internationale de Cooperare (JICA) o structura a Guvernului Japoniei care acorda asistenta tehnica si cooperare tarilor in curs de dezvoltare, printre care se afla si Moldova. Astfel, costul total al asistentei acordate de Guvernul Japoniei republicii noastre din momentul stabilirii relatiilor diplomatice intre ambele tari este de 57 milioane dolari SUA sub forma de granturi si alte 48 milioane dolari SUA sub forma de credite. Majoritatea proiectelor au fost derulate in domeniul agriculturii si economiei si au contribuit substantial la sustinerea acestor sectoare. Studiile in Japonia mi-au confirmat valoarea acestor proiecte, care ofera posibilitati si experiente unice.
Cu doua zile inainte de intoarcere acasa m-am prins ca lumea este foarte mica si ca distantele fizice nu mai inseamna nimic. Postul japonez TV BC Fuji transmitea piesa Cleopatrei Stratan «Ghita». Aceeasi rochita cu buline si acelasi geamantan roz veneau sa spuna Japoniei povestea copilariei dintr-un sat moldovenesc. Asa, cele doua lumi parca s-au amestecat.
Ala Nemerenco, pentru Ziarul de Garda