Luni seara, studiourile de televiziune «PRO–TV Chisinau» si «Moldova–1» puneau pe post doua reportaje de la doua conferinte de presa: una, sustinuta de liderul PSL, deputatul O. Serebrian, si alta — de liderul PDS, deputatul D. Braghis. Ambii abordau probleme de interes public: primul dadea curs abuzurilor puterii in gestionarea spatiului locativ din hotelul Parlamentului, cel de–al doilea avertiza ca SIS–ul pune la cale rafuieli cu el, familia si colegii sai de partid. Cum au procedat cele doua televiziuni? «PRO–TV», respectand deontologia, a prezentat subiectul in toata diversitatea lui, cu cifre, cazuri, nume etc., asa precum au rasunat ele in conferinta de presa. «Moldova–1» , intrucat cocheteaza cu puterea, a fost mai «discreta». Subiectele au fost scuturate de detalii, pieptanate si machiate in forma in care sa nu strice imaginea «patronului». Desi au relatat de la aceleasi evenimente, cele doua televiziuni nici pe departe nu au spus telespectatorului acelasi lucru. Asadar, un post privat de televiziune s–a dovedit a fi mai deschis realitatii decat cel public, iar cel «public» s–a manifestat ca unul, eminamente, de partid. Accesul la informatie, in acceptia postului de televiziune «Moldova–1», este, de fapt, o lipsa de acces la informatie.

Cazul de luni nu e unul accidental. Situatiile in care «Moldova–1» manipuleaza opinia publica, silindu–se sa faca dintr–o imparatie stramba una dreapta, au devenit norma. Programele de stiri nu au informatie, evenimentele zilei nu sunt evenimente. Un post public de televiziune, care vine la sfarsit de zi cu un program steril de stiri, prost formulat, de multe ori rupt din context si de problemele vietii si cenzurat, uneori, pana si la voce, nu numai ca nu corespunde statutului acestei televiziuni, ci contrazice pana si notiunile de stire si eveniment de presa. Paradoxul paradoxurilor: o televiziune nationala, cu retea de corespondenti in toata republica, nu poate aduna, timp de 24 de ore, o mana de stiri. Incepand cu programul de seara de la 18.00,  continuand cu altele trei de la 19.00,  21.00,  23.00 si terminand cu ora 8.00,  a doua zi — aceleasi stiri si evenimente, in aceeasi maniera, de parca in intervalul dintre sfarsitul si inceputul unei zile de lucru pentru oficialii R. Moldova viata sta in loc. De fapt, dupa programul de la 19.00,  stirile la M1, pentru consumatorul national de informatie, s–au terminat. Singurele exceptii pot fi doar zilele in care oficialii revin din strainatati, ori sunt antrenati in evenimente culturale si festivitati.

Ne dam seama ca directorului general Ilie Telescu ii este foarte greu, in virtutea obisnuintelor de fost secretar de partid la Radio–Moldova si loialitatii aratate puterii, sa accepte libertatea de expresie ca norma, nu ca forma, dar nu putem intelege de ce ramane strain situatiei CCA, care e pe rol de avocat public in problema si trebuie, in mod logic, sa se preocupe de normalizarea si nu de formalizarea lucrurilor vizavi de statutul public al «M1». De ce CCA nu s–a ocupat niciodata, cum o face in cazul altor posturi, de grila de emisie si de continutul acestei grile in cazul M1? De ce o televiziune, recunoscuta, prin lege, drept publica, nu este sanctionata de CCA pentru caracterul ei profilat pe un singur punct de vedere, cel oficial? Paradoxal, dar CCA ramane, si in anul in care Chisinaul incheie Planul integrationist de actiuni R.Moldova–UE, un instrument de suprimare a dreptului la diversitate informationala. Egalitatea sanselor in domeniul producerii si difuzarii informatiei, de altfel ca si asigurarea accesului la aceasta informatie, nu mai este un principiu respectat la Chisinau — fapt pentru care problema libertatii presei in R. Moldova a incaput din nou pe agenda de lucru a cancelariilor occidentale.

Marele avantaj, dar si dezavantaj al unei televiziuni e ca poate fi supusa comparatiei. In cazul nostru, exemplul cel mai reusit pentru aceasta comparatie ar fi, evident, Romania. Dar poate fi si Rusia. Nu cedeaza, in acest sens, nici Ucraina. Si nici toate celelalte posturi de televiziune de pe piata interna. La general vorbind, insa, R. Moldova nu are la ziua de azi decat o singura alternativa valabila pe acest segment informational — «PRO–TV Chisinau». Insa, si aceasta doar in limitele ariei sale de acoperire, care nu e nici pe departe una generala pe republica. Asta fiind situatia, ce se intampla cu cei care nu au parte de «PRO–TV», adica de alternative, de alt gen de informatie, de alt punct de vedere asupra acelorasi evenimente? Raspunsul este clar.

Romania, care trebuie sa ne preocupe ca model, pare supradozata in posturi si studiouri de televiziune. Ati simtit cumva criza de informatie in programele lor de stiri? Ati vazut cumva posturi care sa se repete intre ele? Ati gasit vreunul care sa umble cu oala prin tara dupa premier sau presedinte, ori sa se sfiasca sa spuna ce crede despre guvernare sau despre principalii ei actori? Nu–si permite acet lucru nici macar TVR1. Presedintele Basescu a fost gasit si solicitat marti seara sa intervina direct in emisiunea «Intre bine si rau» de la TVR, chiar fiind in drum spre Egipt. A acceptat, constient ca va avea de infruntat un duel sever cu premierul Tariceanu. De fapt, puterea fata in fata cu presa de mult nu mai mira pe nimeni in Romania. Mi–amintesc ca, in 1989–1990, noi eram exemplu pentru Romania. Dar uite ca lucrurile se schimba. Dupa cum e si puterea. Si nu numai puterea, ci si cei care slujesc puterii.

Petru AMARIEI