De 15 ani Moldova se chinuie sa nasca revolutia dreptatii si nu iese nimic. Adica lumea parca stie ce vrea, stie cum trebuie sa fie, vede ce e rau si ce e bine, iese in presa si in strada, se aduna si isi spune pasul, dar grupurile de initiativa mocnesc pe o perioada, oamenii se macina, se sfasie de dileme interioare, apoi se retrag incet, arunca panglica alba, suferind in sine, pana la urmatoarea tentativa.

In acesti 15 ani zeci de mii de oameni si–au trait clipa de varf, votand din multime pentru un lider sau altul, dar acestia, rand pe rand, se inaltau, isi luau locul in fotoliul de rang statal si pe urma declarau ca au obosit de confruntari, iar concilierea personala e o metoda mai buna. Oamenii ramaneau in strada pe un morman de deziluzii, cu panglicile tricolore sau albe, si asteptau urmatorul cutit politic, care sa le ajunga pana la osul lor de cetatean sensibil, si se reintalneau, prin parcuri, scuaruri, piete, ca sa isi exprime atitudinea civica.

Alaturi, oamenii altor state au invins de mult, au luptat cate o singura data, dar au nascut lideri care i–au dus in Uniunea Europeana. Aici, toti au declarat ca ne duc in viitorul luminos, dar ne–au dus inapoi, aici unde suntem acum.

Noi, avem pana azi detinuti politici prin inchisori, avem morti pe fundul Nistrului, avem disidenti politici, avem eroi, avem tot, dar nu avem nimic. Am urmarit pe parcursul ultimelor zile evenimentele de la "Antena C" si "Euro TV" si am inteles de ce nu ne–a reusit niciodata (deocamdata) sa facem ordine in spiritul nostru revolutionar.

Mi–am amintit de protestele colegilor nostri din corturile de pe strada Miorita din 2004. Ce mult au suferit unii atunci. Ce mult capital politic au acumulat altii... In final, cei care au tras marea foame pentru un audiovizual echidistant si public raman infometati pana azi prin sali de judecata, uitati de colectionarii de dividende politice.

Am observat ca si acum, pe locurile eliberate de luptatori, apar imediat niste colectionari de confort politic, care arunca la urna panglica alba a solidarizarii. Asta e, intotdeauna s–au gasit avizi de dividende, niste oameni parca din multime, parca ca si noi, despre care nu credeam ca se pot desolidariza si pe care nu i–am invins niciodata. Niciodata, timp de 15 ani (deocamdata).

Alina Radu