in detentie ilegala
Eudochia Ivantoc,
sotia detinutului politic de la Tiraspol, Andrei Ivantoc
Am urmarit cu groaza ceea ce sa intamplat la "Antena C" si "Euro TV". Jurnalistii au fost intimidati si mintiti, si nu e pentru prima data cand se intampla astfel de lucruri.
Stiu ca Andrei, atunci cand avea posibilitatea sa asculte un post de radio, asculta anume "Antena C". De aceea ma bucuram intotdeauna cand jurnalistii reuseau sa transmita un mesaj detinutilor politici de la Tiraspol. Si eu am fost invitata cu diferite ocazii la "Antena C". Nu mi sa conditionat niciodata ce sa spun, nu mi sa spus niciodata despre interesele vreo unui partid. Urmaresc acum cum presa unor partide politice, care ar trebui sa se ocupe mai mult de situatia lui Andrei si Tudor, parca a luat apa in gura.
Imi exprim solidaritatea cu jurnalistii care lupta pentru dreptate. Andrei a luptat pentru adevar, pentru integritate, pentru ceea ce luptati si voi folosind cuvantul. Andrei sta in detentie pana azi, de 14 ani. Sa stiti ca acolo, singur in celula, ii este greu, timpul curge foarte incet acolo si nu exista nimeni la aceasta ora care ar putea schimba ceva in viata lui. Dar sa stiti ca nu a renuntat niciodata, nici macar in gand, la idealurile pentru care a luptat. Si nu cred ca va mai renunta.
In Moldova este tot mai greu pentru cei care lupta pentru libertate. Dar atata timp cat cei care lupta nu sunt singuri, nu e bine sa ne dezicem de orice efort pentru democratie. Vocea presei este foarte importanta, atata timp cat este libera. Si noi avem nevoie de o presa libera, de aceea suntem alaturi.