Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Schema hoţiilor cu terenuri: Firmele…

Schema hoţiilor cu terenuri: Firmele din Marea Britanie care au acaparat 20 de terenuri publice sunt reprezentate de doi cetăţeni ai R. Moldova

Companiile din Marea Britanie, beneficiarele a 20 de terenuri publice amplasate în Chişinău, în valoare de milioane de euro, sunt reprezentate de doi cetăţeni ai R. Moldova. Primul este un avocat, implicat anterior în schema cu terenuri, iar al doilea, un bărbat originar dintr-un sat din stânga Nistrului.

ZdG scria, acum o săptămână, că cel puţin 20 de terenuri publice au ajuns, la începutul acestui an, în proprietatea a două companii înregistrate în Marea Britanie. 11 loturi au ajuns la compania „Fuerte Group”, înregistrată în capitala Scoţiei, Edinburgh, la 16 februarie 2016. Firma are, la rându-i, alţi doi proprietari: „Helex Invest” SA şi „Derion Invest SA”, ai căror beneficiari se ascund în paradisuri fiscale. Alte opt loturi au ajuns în proprietatea „Heroic Global” SC, înregistrată în Irlanda pe 28 septembrie 2016. Deşi anterior autorităţile anunţau că pe aceste terenuri a fost aplicat sechestru, ZdG a constatat că, în trei luni, ele au fost revândute de trei ori, mai mult de jumătate dintre acestea fiind obiecte ale unor tranzacţii, înregistrate la Cadastru chiar în ziua în care judecătoarea Angela Catană decidea să fie aplicat sechestru, şi la mai mult de o lună după ce scandalul a devenit public. Actul judecătoresc, deşi data din aceeaşi zi cu tranzacţiile de vânzare/cumpărare, a ajuns să fie aplicat de registratorii de la Cadastru la trei zile de la emiterea hotărârii judecătoreşti.

Avocatul „conducător” al firmei cu 11 terenuri

Între timp, ZdG a intrat în posesia unor documente care demonstrează că cele două companii din Marea Britanie sunt reprezentate de cetăţeni ai R. Moldova. Astfel, reprezentantul firmei „Fuerte Group”, înregistrată în capitala Scoţiei este avocatul Sergiu Goţonoga, despre care ZdG a scris anterior că a reprezentat şi Asociaţia Obştească (AO) „Cuvântul de Onoare”, de la care a pornit, de fapt, schema cu terenuri. Conform unor documente fiscale, Goţonoga este indicat în calitate de conducător al reprezentanţei „Fuerte Group” în R. Moldova. Anume asociaţia „Cuvântul de Onoare” s-a adresat în judecată, cerând teren de la Primărie, solicitare care s-a şi soldat cu o încheiere judiciară favorabilă, în baza căreia, la scurt timp, au demarat licitaţiile cu terenuri publice.

Asociaţia a fost înregistrată în mai 2001, având drept scop declarat „consolidarea şi dezvoltarea societăţii civile”. Abia în 2011, însă, Asociaţiei i-a fost acordat certificat de înregistrare, iar în iulie 2014, preşedinte a fost ales Sergiu Topală. Sediul Asociaţiei este pe str. Ştefan cel Mare, 65, of 608, în clădirea IPTEH. ZdG a fost la această adresă pentru a discuta cu reprezentanţii Asociaţiei, însă ni s-a spus că ea nu activează acolo. În biroul 608 (şi în birourile alăturate) activează un birou de avocaţi, ACI Partners. O persoană, care s-a prezentat ca fiind avocat în acest birou şi pe care am întâlnit-o la intrarea în IPTEH, a precizat că asociaţia nu activează în acel edificiu. El ne-a mai zis că, din informaţiile pe care le-ar avea, Sergiu Topală nu ar mai fi preşedinte și că după acesta, la şefia Asociaţiei ar fi fost ales Ghenadie Moraru, care însă şi el ar fi fost ulterior înlocuit. Ghenadie Moraru, fostul administrator al Asociaţiei, este şi fost administrator şi fondator al firmei „GMC Imobiliare” care, în ultimii ani, a obţinut, tot prin intermediul unor decizii judecătoreşti, mai multe terenuri în Chişinău. Firma îşi are şi ea sediul în oficiul 608 din str. Ştefan cel Mare, 65. În 2015, fondatorii ei au devenit Vladimir Cotorobai (tot el administrator), Dorina Braşovanu şi Marina Caraman, cea care apare în mai multe poze cu acelaşi Sergiu Goţonoga. Acum, Ghenadie Moraru figurează doar în calitate de fondator la SRL „Hazard Parc”, o altă firmă cu interese în proiecte cu terenurile din Chişinău.

Explicaţiile avocatului: „Am fost eronat introdus în calitate de „conducător”

Sergiu Goțonoga

Sergiu Goţonoga este avocat din decembrie 2011 şi a fost, aşa cum a scris ZdG, un personaj cheie în afacerile cu terenuri din Chişinău. Pe un site de socializare, tânărul apare în mai multe poze de la petreceri glamuroase. Într-o poză, Goţonoga apare într-un local de lux din Chişinău, lângă procurorul Oleg Sajin. Totodată, Goţonoga este căsătorit cu Olga Bondac, cea care, până la 26 septembrie 2014, a fost şefa Serviciului Civil din cadrul Judecătoriei Râşcani, instanţă care a emis încheierile care au permis ca un executor judecătoresc să desfăşoare licitaţii pentru vânzarea terenurilor publice, respectiv, a dat câştig de cauză AO „Cuvântul de Onoare”, reprezentată de Sergiu Goţonoga. Solicitat de ZdG, Sergiu Goţonova ne-a declarat, la telefon, că nu reprezintă firma „Fuerte Group”, deşi datele obţinute de ZdG îl contrazic. Acesta spunea că a început să citească ZdG după ce, în 2015, am scris despre implicarea sa în schemele cu terenuri din Chişinău, precizând că „am văzut problema abordată în ultimul timp cu terenurile, dar pot să vă spun că nu am participat în procesul litigiului respectiv, nici la vânzare, nici la reprezentare, nici în instanţa de judecată, nicăieri. Mi-a fost suficient data trecută”. Ulterior, i-am trimis documentul care demonstrează că este reprezentantul acestei firme. Goţonoga, în scris, a admis legăturile cu această companie, doar că, susţine el, a fost introdus „eronat” în calitate de conducător în documentele de la Serviciul Fiscal de Stat.

„În septembrie 2016, am fost contactat repetat de un grup de persoane din România, interesaţi şi specializaţi în procurarea de bunuri litigioase, datorii, creanţe neexecutate, datorită preţurilor diminuate ale acestora. Sarcina pusă în faţa mea a fost înregistrarea companiei străine ce va acţiona în interesele clienţilor în R. Moldova, indicată la fel de ei, precum şi acompanierea juridică a tranzancţiilor la indicaţia şi în interesele clienţilor. În acest sens am fost împuternicit prin procură. În vederea exercitării relaţiilor contractuale, am depus setul necesar de acte la Inspectoratul Fiscal de Stat în vederea atribuirii codului fiscal al întreprinderii, fiind anexată şi procura de reprezentanţă eliberată pe numele meu. Anume la această etapă, la 29 septembrie 2016, precum rezultă din certificatul de atribuire a codului fiscal, din motive necunoscute, am fost eronat introdus în calitate de „conducător”. Vă trimit alăturat extrasul companiei respective din care rezultă ferm componenţa asociaţilor şi cine este conducătorul acesteia în realitate. Ulterior, la început de octombrie, am participat la două tranzacţii din numele acestei companiei în calitate de reprezentant. Alte sarcini, fie indicaţii legate de această întreprindere de la client nu am primit”, susţine Goţonoga.

Avocatul ne-a trimis un document care arată că fondatorii companiei „Fuerte Group” sunt, aşa cum ZdG a scris anterior, „Helex Invest” SA şi „Derion Invest SA”, ai căror beneficiari se ascund în paradisuri fiscale. Şi compania „Heroic Global”, înregistrată în Irlanda pe 28 septembrie 2016, care a devenit beneficiara a 8 terenuri, are un reprezentant din R. Moldova, Vasile Maximenco Ion, care însă are viza de reşedinţă în stânga Nistrului, în s. Ofatinţi, mun. Tiraspol. Acesta nu figurează în R. Moldova în calitate de fondator sau administrator de firme. ZdG va urmări acest subiect şi va reveni cu informaţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

12 februarie 2015: Citiți cum a început schema de acaparare a bunurilor publice: Terenuri publice de zeci de milioane, împărţite de trei magistraţi şi un executor judecătoresc

23 decembrie 2016: Schema hoţiilor cu terenuri din Chişinău

19 ianuarie 2017: Schema hoţiilor cu terenuri din Chişinău. Un nou episod

13 februarie 2017: Schema hoţiilor cu terenuri: 20 de loturi care valorează milioane de euro au ajuns la două companii din Marea Britanie