Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   (audio, doc) „Denunţător de profesie”:…

(audio, doc) „Denunţător de profesie”: Martorul CNA din dosarul unui judecător a dezvăluit cum a fabricat instituţia cauza penală şi a înscenat un accident rutier

Denunţătorul şi martorul principal al acuzării din dosarul judecătorului Dorin Coval, de la Căuşeni, a recunoscut în faţa instanţei de judecată colaborarea sa cu Centrul Naţional Anticorupţie în organizarea unei provocări la adresa judecătorului şi a angajatului Judecătoriei care a figurat în dosar. Într-o discuţie înregistrată audio de către avocatul unuia dintre inculpaţi, acceptată de instanţa de judecată ca probă la dosar, iar ulterior, fiind audiat în proces, denunţătorul a vorbit cu lux de amănunte despre cum ar fi fost înscenat un accident rutier la Căuşeni, astfel încât, ulterior, dosarul contravenţional intentat să ajungă pe masa judecătorului Dorin Coval. Acesta a relatat şi despre relaţiile pe care şi le-a construit de-a lungul timpului cu CNA, despre alte dosare în care a participat ca „provocator”, dar şi despre faptul că viaţa sa ar fi în pericol. „Eu sunt zakazuit (comandat, n.r.) de dânşii. Am avut un accident zdravăn pe viaduct. Au pus o maşină să mă trăsnească”, îi spunea denunţătorul avocatului. La sfârşit de decembrie 2017, Judecătoria Chişinău i-a achitat pe judecătorul Dorin Coval şi asistentul său, în acest dosar.

Judecătorul Dorin Coval şi specialistul principal al serviciului documentare în Aparatul Judecătoriei Căuşeni, Marin Sandu, au ajuns pe banca acuzaţilor în noiembrie 2013, fiind învinuiţi că au solicitat şi au primit de la Iulian Mândrilă, taximetrist în acea perioadă, 300 litri de motorină, 100 litri de benzină, cu o valoare de 6450 de lei, precum şi bani în sumă de 500 de lei, pentru ca magistratul să pronunţe o hotărâre de încetare a procesului contravenţional în privinţa sa. Ulterior, Coval a devenit inculpat în alte două dosare penale, fiind învinuit de emiterea a două hotărâri contrare legii. Toate cele trei cauze penale au fost conexate şi examinate în noiembrie 2013-decembrie 2017 la Judecătoria Chişinău, sediul Botanica, de către judecătorul Serghei Dimitriu, în nu mai puţin de 61 de şedinţe de judecată.

Ce declara denunţătorul în martie 2014

Procurorul Octavian Iachimovschi și judecătorul Dorin Coval

În martie 2014, Iulian Mândrilă, denunţătorul şi martorul principal al acuzării în dosarul în care Marin Sandu şi Dorin Coval erau acuzaţi că au luat mită, s-a prezentat în faţa judecătorului şi a expus faptele din rechizitoriul procurorilor, menţinându-şi declaraţiile pe care le-a oferit în cadrul urmăririi penale. Fiind întrebat de avocaţii inculpaţilor despre o eventuală provocare pusă la cale de organele de drept, Mândrilă a negat colaborarea cu Centrul Naţional Anticorupţie (CNA). El a povestit că, în vara anului 2013, fiind şofer de taxi, a luat un bărbat de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe care l-a dus până la Botanica, iar acea persoană i-a luat numărul de telefon pentru a putea apela ulterior la serviciile sale. Peste câteva zile, i-a telefonat şi i-a spus că are nevoie să plece la Căuşeni. „Acolo ne-am întâlnit (a arătat cu degetul la Marin Sandu, n.r.), într-o „zdanie” (clădire , n.r.) mare. Ei au discutat vreo jumătate de oră, apoi am revenit la Chişinău”, a povestit Mândrilă, în 2014. Peste câteva săptămâni, acesta a spus că a plecat iarăşi spre Căuşeni, la solicitarea clientului său. „L-am lăsat undeva şi am parcat, nu cum trebuie, în faţa unui market. Am aninat pe cineva. L-am julit, cum se spune. Am coborât, nu am plecat deodată. Dar, nimeni nu a venit, iar clientul m-a sunat să-l iau, aşa că am lăsat pe fereastra maşinii accidentate numărul meu de telefon. A doua zi, mi-a telefonat un agent şi m-a acuzat că am părăsit locul accidentului şi că trebuie să merg la Căuşeni”, susţinea Mândrilă.

Citiți și: DOSARELE JUDECĂTORILOR: Cine şi cum a dat mita la Judecătoria Căuşeni

Acesta a mai menţionat că a auzit că i s-a făcut „proces-verbal”, iar el a sunat persoana pe care a dus-o anterior la Căuşeni, pentru că auzise că cel cu care s-a întâlnit lucra la Judecătorie şi „că poate clarifică”. „Mi-a zis că poate, doar că ar trebui ceva: taloane de benzină şi 500 de lei. Am venit la Chişinău, am văzut că legea nu prevede aşa ceva şi am apelat la CNA. Am depus o plângere şi l-am sunat pe d-lui, pe… Dorin (a menţionat numele judecătorului, dar a arătat cu degetul spre celălalt inculpat, n.r.). Apoi, cu ofiţerii, am venit şi i-am transmis banii. Toate convorbirile le-am înregistrat personal cu telefonul, le-am scos pe disc, la un internet cafe”, a povestit Mândrilă, în martie 2014, şedinţă despre care ZdG a relatat anterior.

Mândrilă: „M-au luat pe mine ca să mă vadă ăsta, Marin, să mă ţină minte”

La 30 noiembrie 2016, Iulian Mândrilă şi-a schimbat declaraţiile oferite anterior. El a depus o cerere în instanţă prin care a solicitat să fie audiat suplimentar, precizând că va spune „adevărul” şi insistând că „veridice şi corecte sunt declaraţiile care le dă acum, primele declaraţii nu sunt corecte, a fost instructat”. Înainte de a oferi declaraţiile în faţa instanţei, Mândrilă i-a căutat pe cei doi inculpaţi, iar la început de noiembrie 2016 a discutat cu Ion Buliga, avocatul lui Marin Sandu. Discuţia dintre cei doi a fost înregistrată de avocat fără acordul lui Mândrilă. Ulterior, instanţa de judecată a acceptat-o ca probă la dosar. Discuţia dintre Buliga şi Mândrilă a fost audiată şi de ZdG. Ea poate fi ascultată integral pe site-ul www.zdg.md. În cele 40 de minute, Mândrilă i-a relatat avocatului, în detalii, circumstanţele cazului în care a avut statut de martor al acuzării, dar şi alte detalii despre colaborările cu angajaţi ai CNA pentru provocarea unor infracţiuni.

Iulian Mândrilă a declarat, inclusiv în instanţa de judecată, că accidentul rutier de la Căuşeni a fost, de fapt, înscenat, pentru ca dosarul contravenţional deschis în urma accidentului să ajungă la judecătorul Dorin Coval, singurul magistrat de la Căuşeni care examina, în acea perioadă, asemenea dosare. Mândrilă a precizat că îl cunoaşte pe angajatul CNA, Vitalie Ceban, de mai mulţi ani şi că a colaborat cu instituţia abilitată să lupte cu corupţia în mai multe cauze penale. „Am fost telefonat de persoana asta de la Anticorupţie, care îi zice Vitalie Ceban. Mi-a zis că trebuie să mă duc până la Căuşeni şi m-a întrebat cât o să coste taxiul. Am fost la Căuşeni, printre care, cu o persoană care lucrează la MAI. Am fost la Căuşeni, mi s-au achitat banii ăştia, 400 de lei. I-a achitat Ceban. Ăsta de la MAI s-o întâlnit cu Marin (Sandu, n.r.). De unde până unde, cu o întreprindere. Ei au avut a lor. Eu am intrat, mă uitam încolo, încoace. Până la urmă, am înţeles „fişka”. M-au luat pe mine ca să mă vadă ăsta, Marin, să mă ţină minte. Ce-au vorbit ei acolo, cu întreprinderea, pe mine nu mă interesează”, zice Mândrilă.

Denunţătorul explică cum a fost înscenat accidentul rutier

Aşa cum a constatat instanţa de judecată în sentinţa emisă în acest dosar, în vara anului 2013, Marin Sandu se ocupa de vânzarea unei încăperi nelocative din Căuşeni, care aparţinea părinţilor săi. De acest aspect s-ar fi folosit angajaţii CNA, care, aşa cum confirmă informaţiile de la Cadastru, au accesat baza de date, căutând informaţii despre bunurile familiei Sandu, dar şi despre cele ale familiei Coval înainte să fie deschis un dosar penal în care cei doi să figureze. Instanţa de judecată a constatat că angajaţii CNA au utilizat comercializarea bunului de către Sandu drept pretext pentru a-i face cunoştinţă lui Mândrilă, care avea ulterior să devină denunţător, cu Marin Sandu, angajatul Judecătoriei Căuşeni, care urma să fie provocat la comiterea unei infracţiuni.

La scurt timp după prima vizită la Căuşeni, Mândrilă afirmă că a mai fost solicitat de acelaşi Vitalie Ceban pentru altă deplasare, cea în care urma să producă accidentul. „Ne-am dus mai multe persoane atunci, cu maşina mea. Am intrat în Căuşeni, mi-a lămurit în ce loc, mergi şi păleşti maşina, că vrei să parchezi. Eu am julit-o. Atunci era Ceban, Ghena Brânză şi mai erau vreo două persoane. Am intrat la parcare, am atins maşina, m-am dat jos. Cum mi-au spus ei, să fac aşa-aşa. Să mă dau jos din maşină, să las un număr de … am scris numărul meu de telefon. Cum mi-au lămurit ei, aşa am făcut. Şi, mai departe – la Chişinău. Apoi mi-a telefonat unul din patrulare, dacă nu greşesc. Nu mai ţin minte cum s-a prezentat. De unde până unde, am înţeles că mi s-a făcut proces, iar de la procesul cela s-a început să ies eu la Marin de la Judecătorie, cu care mă văzusem anterior şi să se înceapă…”, relatează Mândrilă.

După accident, Mândrilă a început discuţiile cu Marin Sandu, cerându-i ajutor. Aşa s-a ajuns ca Mândrilă, sub controlul angajaţilor CNA, să-i transmită acestuia taloane cu 300 litri de motorină, 100 litri de benzină şi 500 de lei. Deşi, la prima audiere, Mândrilă declara că a făcut singur înregistrările discuţiei cu Sandu cu telefonul său, ulterior, în judecată, s-a constatat că telefonul pe care acesta îl deţinea nu avea funcţia de înregistrare. Audiat în noiembrie 2016, Mândrilă admitea că toate înregistrările s-au făcut cu tehnica CNA, iar angajaţii instituţiei i-au supervizat toate mişcările şi convorbirile. „Eram şi cu dânşii în maşină, cu cei de la corupţie, care ziceau, ia sună-l amu şi ei înscriau tot pe dictafon”, preciza Mândrilă.

Angajatul CNA l-a ajutat pe Mândrilă să scape de arest

În înregistrarea audio, Mândrilă a relatat şi despre alt dosar, care viza provocarea unui judecător de la Cahul, fiind mimat, în acest sens, un litigiu financiar între el şi un bărbat din Cahul. Acesta vorbeşte şi despre colaborarea pe dosarul în care ar fi fost vizat judecătorul din Cahul cu un oarecare Igor Breazu, precizând că ar fi obţinut şi beneficii financiare de pe urma colaborării cu organele de drept. „Mă duceam la dânşii ca la mine acasă. Ei mă primeau, ei mă chemau. Eram liber”, zice, într-un alt context, Mândrilă, detaliind colaborarea cu CNA. „Am mers cu el şi în Sângera. Dorea să dea pe cineva în gât. Mă băgau peste tot”, punctează Mândrilă. Instanţa de judecată a constatat că, într-un alt caz, Mândrilă, fiind reţinut de Inspectoratul de Poliţie Râşcani, a fost ajutat de angajatul CNA, Vitalie Ceban. Acesta l-a sunat pe procurorul care se ocupa de caz, iar Mândrilă a fost eliberat la scurt timp.

„Martorul Ceban nu a putut explica care a fost statutul său procesual, care i-ar fi permis să cunoască secretele urmăririi penale pe un caz ce nu ţine de competenţa sa, precum şi de ce Mândrilă a fost eliberat imediat după acest sunet. Instanţa reţine argumentele apărării că cet. Mândrilă a acţionat în calitate de „denunţător de profesie”, în sensul jurisprudenţei CtEDO, care se consideră persoana care acţionează cu mai multe denunţuri, fiind într-o măsură dependentă de agenţii statului”, a constatat instanţa de judecată.

Citiți mai jos sentința motivată din dosarul Dorin Coval scrisă pe 89 de pagini

 

Mândrilă: „Au pus o maşină să mă trăsnească pe mine”

În aceeaşi înregistrare, Mândrilă vorbeşte despre relaţiile angajaţilor CNA cu un oarecare Veaceslav, din Sipoteni. ZdG a scris anterior despre Veaceslav Galoi, originar din Sipoteni, Călăraşi, care a participat, ca denunţător, în mai multe dosare intrumentate de CCCEC şi CNA. Tot el a fost cel care, în noiembrie 2016, a provocat transmiterea unei sume de bani din conturile firmelor lui Ilan Şor în cele ale Partidului Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu, pe atunci candidată la funcţia de preşedinte al R. Moldova.

Mândrilă i-a declarat avocatului Ion Buliga, cu care a discutat, dar şi instanţei de judecată, că a decis să facă aceste dezvăluiri pentru a demonstra cum lucrează organele de drept, dar şi pentru că îi este frică pentru viaţa şi securitatea sa. „Eu sunt zakazuit (comandat, n.r.) de dânşii. Eu am avut un accident zdravăn pe viaduct. Au pus o maşină să mă trăsnească… Au vrut să mă lichideze”, este convins Mândrilă.

Judecătorul Dorin Coval a fost apărat în dosarul penal de către avocatul Vasile Nicoară

„CNA nu comentează”. Procurorul a atacat sentinţa

„CNA nu comentează deciziile de judecată. Deocamdată, e o sentinţă a primei instanţe, deci nu putem vorbi despre o decizie definitivă şi irevocabilă. Procurorul va contesta sentinţa judecătorilor. Acuzaţiile au fost formulate cu siguranţă în sentinţă. Această sentinţă va fi contestată de procuror, deci şi acuzaţiile care se aduc grupului de investigaţii”, a comentat CNA acuzaţiile ce i se aduc în dosarul judecătorului Coval.

Octavian Iachimovschi, procurorul Procuraturii Anticorupţie care a gestionat acest dosar, ne-a declarat că sentinţa a fost contestată. „Am considerat că declaraţiile pe care Mândrilă le-a dat organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată, când a fost audiat pentru prima dată, sunt veridice. Noi nu cunoaştem de ce şi-a schimbat ulterior declaraţiile. În cauza penală a fost audiată persoana a cărei maşină a fost accidentată. Acela nu a invocat că acel accident rutier ar fi fost înscenat. Faptul că de la CNA s-au verificat, la Cadastru, proprietăţile familiilor Sandu şi Coval, înainte să existe un dosar penal, este verificat acum. Dar, pot să vă spun că persoana care a verificat baza de date nu a avut niciodată atribuţii la activitatea specială de investigaţii şi la urmărirea penală. Noi am verificat. Niciun judecător de la Cahul nu a fost reţinut şi nici nu a fost pornit dosar penal sau anchetă preliminară pe fapte comise de vreun judecător de la Cahul. Toate persoanele de la CNA, vizate în declaraţiile lui Mândrilă, au fost audiate. Nu existau legături persoanele dintre martor şi ofiţeri. Sentinţa nu este definitivă. La final, urmează să fie apreciate care declaraţii ale lui Mândrilă sunt veridice şi care sunt false”, a precizat acuzatorul de stat.

Citiți și: „Actorii” flagrantului – o anchetă care deconspiră mai mulți „denunțători de profesie”

Coval: „Obligatoriu, vreau să fie verificată legalitatea acţiunilor acestor persoane”

La rândul său, Dorin Coval, judecătorul suspendat din funcţie al Judecătoriei Căuşeni, care a evitat pe parcursul examinării dosarului să discute cu presa, menţionează: „Tot ce am dorit eu să aflu şi să spun este în sentinţă. Această sentinţă reprezintă un act de curaj al judecătorului, pentru că el a expus foarte multe lucruri pe care eu nu credeam că un judecător va avea curajul să le vadă. Eu vreau acum ca organele statului să verifice informaţiile din sentinţă şi declaraţiile dlui Mândrilă, ca persoanele care se fac vinovate să fie pedepsite. Obligatoriu, vreau să fie verificată legalitatea acţiunilor acestor persoane. Până în prezent, nu am fost informat despre deschiderea unui proces penal. Sentinţa deja a fost contestată la Curtea de Apel”, ne-a transmis Dorin Coval, precizând, printre altele, că se teme pentru securitatea sa şi a familiei, după evoluţiile din acest dosar. Magistratul precizează că nu l-a influenţat pe Mândrilă să-şi schimbe declaraţiile şi că nici măcar nu a discutat cu acesta, de teama organizării unei alte provocări.

La 22 decembrie 2017, Serghei Dimitriu i-a achitat pe Marin Sandu şi Dorin Coval în dosarul mitei cu tichete de motorină şi benzină, iar la început de ianuarie 2018, pe site-ul instanţei, pe 89 de foi, a fost publicată motivarea deciziei. Instanţa a ajuns la concluzia că Sandu a fost provocat la comiterea infracţiunii, dar şi că nu există dovezi că judecătorul Coval ar fi ştiut despre înţelegerile pe care le-ar fi avut Sandu cu Mândrilă. Într-un alt dosar care deriva din primul dosar, Coval a fost, la fel, achitat. Acesta a fost găsit vinovat în al treilea dosar, în care era învinuit că a emis o hotărâre în lipsa părţilor implicate. Procesul penal a fost însă clasat pentru că a expirat termenul de prescripţie.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.