Federica Mogherini spune când va fi posibilă deblocarea asistenței macrofinanciare pentru Moldova
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat în plenul Parlamentului European că invalidarea alegerilor de la Chișinău a fost netransparentă și că așteaptă ca autoritățile din Republica Moldova să găsească o soluție pentru această situație, care să corespundă angajamentelor pe care și le-a asumat. În același timp, șefa diplomației Uniunii Europene a precizat că deblocarea asistenței macrofinanciare va fi posibilă doar când Moldova va îndeplini câteva precondiții.
„În februarie au fost adoptate concluzii ale Consiliului și se spună că noua lege electorală nu ține cont de recomandările OSCE și ale Comisiei de la Veneția. Am decis să oprim deocamdată acordarea următoarei tranșe a asistenței macrofinanciare. Plățile depind de implementarea cu succes a unor măsuri care au fost îndeplinite, dar și de respectarea unor precondiții. În urma invalidării, aceste precondiții politice nu au fost îndeplinite și s-a luat decizia de a opri deblocarea primei tranșe până când precondițiile nu vor fi îndeplinite”, a declarat șefa diplomaţiei Uniunii Europene.
Înaltul reprezentant european a mai precizat că este la curent cu protestele cetățenilor și că va urmări evenimentele ulterioare de la Chișinău. Mogherini a mai subliniat faptul că alegerile transparente la toate nivelurile sunt fundamentul oricărei democrații, iar modul în care au fost tratate alegerile locale nu sunt un semn bun pentru alegerile parlamentare.
„După invalidarea alegerilor la Chișinău, am reacționat imediat împreună cu Johannes Hahn. Decizia Curții Supreme de Justiție îi privează pe cetățeni de un primar ales democrat. Comisia Electorală Centrală a decis să nu organizeze alegeri noi, ceea ce înseamnă că Chișinăul va fi administrat de persoane care nu au fost alese de cetățeni”, a precizat Mogherini.
Delegația UE în Republica Moldova a confirmat pe 4 iulie că plata primei tranșe în cadrul actualului Program de Asistență Macroficinanciară a fost suspendată; „Plățile din cadrul Programului de Asistență Macrofinanciară sunt condiționate de implementarea cu succes a unor măsuri de politică economică specifice incluse în Memorandumul de Înțelegere și de îndeplinirea precondițiilor politice legate de respectarea mecanismelor democratice, statul de drept și drepturile omului. Comisia Europeană consideră că măsurile ce țin de implementarea politicilor au fost realizate. Totuși, o evaluare a Comisiei realizată împreună cu Serviciul de Acțiune Externă al UE a identificat că precondițiile politice nu au fost îndeplinite”.
În contextul invalidării alegerilor locale de la Chișinău, în plenul Parlamentului European au avut loc dezbateri cu referire la criza politică din Republica Moldova, iar în urma discuțiilor a fost adoptată o Rezoluție, cu votul a 343 de europarlamentari. În textul rezoluției se cere suspendarea oricărei plăți prevăzute pentru debursarea asistenței macrofinanciare acordate Moldovei, dar și suspendarea de către Comisia Europeană a sprijinului bugetar.
- Parlamentul European a adoptat o Rezoluție cu privire la criza politică din Republica Moldova. Ce prevede aceasta
- VIDEO/ Criza politică din Moldova, discutată în Parlamentul European: „Este un stat capturat, iar justiția este sechestrată”
- VIDEO/ Critici dure în Parlamentul European: Anularea alegerilor distruge fundamentul relației UE – Moldova
Foto: euneighbours.eu