Un viitor mai confortabil „construit” de Guvernul României. Peste 900 de grădinițe din Moldova, renovate din banii României
Peste 900 de grădinițe din R. Moldova au fost deja renovate cu susţinerea Guvernului României.
Ieri, 2 noimebrie, a fost inaugurată cea de-a 901-a grădiniță din banii României. Este vorba despre grădiniţa-creşă din satul Zamcioji, raionul Străşeni. Instituţia preşcolară este frecventată de 68 de copii cu vârsta între 2 şi 7 ani.
Potrivit lui Mircea Eşanu, directorul executiv FISM, în această instituţie au fost investiţi circa 1 milion 400 de mii de lei, cu care s-a făcut renovarea completă a acoperişului, a faţadei, s-a construit sistemul de scurgere a apei, pavajul şi terenul de joacă pentru copii.
„Astăzi celebrăm aici educaţia. Nu este doar o grădiniţă renovată şi dotată prin eforturile României, dar şi o certificare în plus că reforma şi paşii spre integrare europeană a RM continuă, prin atenţia dată viitorului ei. Ne dorim în continuare să sprijinim activ şi să fim alături de R. Moldova, să acordăm atenţie celor mici, să acordăm atenţie educaţiei şi să privim cu aceeaşi încredere parcursul nostru european”, a declarat Bogdan Rodeanu, deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul R. Moldova.
Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din R. Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din R. Moldova”. De aceste fonduri au beneficiat 933 de grădiniţe din R. Moldova. Grantul oferit de Guvernul României este gestionat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM). FISM este o instituție creată acum 20 de ani cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea Republicii Moldova prin gestionarea
asistenței externe.