Guvernarea în dialog cu UE: „Dar ce vreți noi să facem?” Ce spune Candu despre suspendarea asistenței macrofinanciare
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, susține că guvernarea și politicul nu au nicio legătură cu decizia instanțelor din R. Moldova de a invalida alegerile locale noi. Anume mesajul respectiv a fost transmis de speaker și premierul Pavel Filip oficialilor europeni în vizita la Strasbourg pe care au efectuat-o, de urgență, la începutul săptămânii curente. Referitor la suspendarea acordării primei tranșe din asistența macrofinaciară, Andrian Candu afirmă că Executivul a îndeplinit toate angajamentele, de aceea nu înțelege de ce trebuie pedepsită guvernarea.
În cadrul unei emisiuni din 4 iulie la postul Publika TV, afiliat partidului de guvernare, Andrian Candu a declarat că în cadrul întâlnirii din 3 iulie cu comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, ultimul nu a comunicat despre vreo decizie de suspendare a plății primei tranșe.
„Noi la ora actuală, în mod oficial, nu am primit nicio scrisoare din partea instituțiilor europene privind stoparea sau nestoparea”, a declarat Andrian Candu.
Potrivit lui Candu, la 3 iulie, comisarul european ar fi transmis guvernării că în acest moment este important să nu se ia nicio hotărâre, deoarece „spiritele sunt prea încălzite”, și există „frica” de a se lua „decizii greșite”. În aceeași zi însă, Comisia Europeană a răspuns mai multor instituții de presă din R. Moldova că acordarea primei tranșe a fost suspendată din cauza deciziei Curții Supreme de Justiție privind invalidarea alegerilor locale noi.
„Dacă politicul nu a avut treabă cu acea decizie a instanţei de judecată, dacă Guvernul şi-a îndeplinit condiţiile privind toate angajamentele pe care şi le-a sumat, întrebarea este: de ce trebuie pedepsit Guvernul şi guvernarea?”, s-a arătat indignat Andrian Candu, precizând că PDM a recunoscut alegerile primarului.
Candu, care este vicepreședinte al PDM, susține că a întrebat oficialii europeni: „Dar ce vreți noi să facem?”, iar cei din urmă ar fi răspuns că guvernarea trebuie să găsească o soluție.
„Păi, zic, competența Guvernului sau a Parlamentului de a găsi soluții, este de a lucra cu instrumentele pe care le avem noi disponibile. Dacă vorbim de Parlament, mă refer la legislație. Tot ce va trebui să facem noi va fi să revizuim, să analizăm cele întâmplate și anume mă refer la ce înseamnă „ziua tăceri”, ziua alegerilor, ce înseamnă agitație electorală, ce înseamnă îndemn la vot”, susține Candu, care afirmă că în Parlament urmează a fi creată o comisie specială, care ar include reprezentanții tuturor partidelor, inclusiv din opoziție, și să fie invitați experți pentru a revizui cadrul legal care nu reglementează aspectele ce țin de rețelele de socializare.
Din cauza suspendării asistenței macrofinanciare, afirmă Candu, vor avea de suferit cetățenii R. Moldova, pentru că nu vor beneficia la timp de anumite reforme inițiate. Președintele Parlamentului a mai menționat că această abordare ar fi una „greșită”, care creează o „confuzie” în relația dintre UE și R. Moldova.
„Dar oare merită guvernarea care și-a făcut temele pentru acasă, oare merită cetățeanul care treabă nu are cu toate acestea, oare merită R. Moldova în general, luând în considerare momentul de cotitură în care ne aflăm noi, și la nivel istoric, și la nivel de cooperare regională, și luptă geostrategică, și pericolele care sunt în regiune, și alegerile parlamentare și multe alte semne de întrebare? Oare cei care eventual vor lua astfel de decizii au cântărit bine și au măsurat bine înainte de a lua aceste decizii?”, s-a arătat sceptic Andrian Candu.
Întrebat despre impactul rezoluției care urmează a fi vototată astăzi în Parlamentul European, Andrian Candu a declarat că aceasta are caracter doar de recomandare, respectiv, Comisia Europeană decide dacă ține sau nu cont de aceasta.
Andrian Candu susține că la Strasbourg a discutat cu eurodeputați din mai multe grupuri politice, inclusiv cu reprezentanți ai celui mai mare grup din Parlamentul European, Grupul Partidului Popular European (PPE), din a cărui familie politică fac parte PAS, PPDA și PLDM. Candu susține că reprezentați ai Grupului PPE ar fi declarat au înaintat în Parlamentul European o rezoluție prin care solicită sistarea asistenței macrofinanciare pentru R. Moldova pentru a dezavantaja partidul de la guvernare în fața cetățenilor.