Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Foștii premieri, deputați și speakeri…

Foștii premieri, deputați și speakeri ar putea fi lipsiți de mai multe privilegii

Mai multe facilități acordate foștilor deputați, președinți de Parlament și prim-miniștri ar putea fi excluse. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de către deputații ACUM Iurie Reniță și Lilian Carp.

Conform inițiativei, este propusă abrogarea art. 291 și 292 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, care prevăd, în prezent, că preşedintele Parlamentului, în caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor, beneficiază de: asistenţă medicală şi tratament balneoclimateric gratuite; asigurare a securităţii în decursul unui an de zile; automobil în decursul unui an de zile; înlesniri la plata pentru serviciile comunale și paşaport diplomatic. Prevederile îi vizează și pe deputaţii în Parlamentul de legislatura a XII-a care au ocupat funcţii remunerate, deputaţii în Parlamentul de legislatura a XIII-a, precum şi pe deputaţii în fostul Soviet Suprem al R.S.S. Moldoveneşti care au ocupat funcţii de conducere remunerate în Sovietul Suprem.

Autorii motivează că prin abrogarea celor două articole „se urmărește optimizarea și eficientizarea cheltuielilor bugetare”.

În același timp, autorii proiectului propun ca ex-președinții Parlamentului și ex-prim-miniștrii să nu beneficieze de protecție de stat, lucru prevăzut în art. 6 din Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat.

„Urmare a analizelor și estimărilor efectuate, nu există, până în prezent, anumite motive și argumente plauzibile ce ar demonstra că persoanele respective sunt expuse pericolului sub aspectul securității personale, libertății de acțiune și a sănătății lor”, este menționat în nota informativă.

Totodată, autorii precizează că ex-președinții de Parlament vor beneficia de pașaportul diplomatic în condițiile Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

Miercuri, 11 septembrie, Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a avizat proiectul de modificare a Legii privind asigurarea activității președintelui Republicii Moldova, care prevede că automobilul va fi acordat foștilor președinți doar „la solicitare” și nu vor mai beneficia de asistent și birou personal.