CV-ul și averea lui Viorel Morari, noul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție
Viorel Morari este câştigătorul concursului pentru funcţia de șef al Procuraturii Anticorupție. Acesta a fost desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), în cadrul ședinței de astăzi, 22 aprilie.
Menționăm că Viorel Morari a acumulat cel mai mare punctaj în urma evaluării la care a fost supus în vederea ocupării funcţiei de şef al Procuraturii Anticorupţie. Morari a acumulat o medie de 9,37, fiind singurul dintre cei cinci candidaţi cu o medie a notelor de peste nouă şi devenind astfel principalul favorit în lupta pentru şefia Procuraturii Anticorupţie.
Viorel Morari este şef al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi ale SV. Anterior, Morari a condus PA, din postura de interimar, timp de jumătate de an, fiind demis în ianuarie 2013, după plecarea lui Valeriu Zubco şi instalarea în fruntea PG a lui Andrei Pântea. Ex-procurorul general interimar l-a învinuit atunci pe Morari de nereguli în activitate, solicitând Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) iniţierea unei proceduri disciplinare pe numele acestuia. În aceeaşi perioadă, şi Viorel Morari a depus la CSP o plângere pe numele lui Pântea. Ambele sesizări, însă, au rămas fără rezultate. Totuşi, cel care a plecat, într-un final, din PG a fost Pântea, în urma mai multor acuzaţii care i-au fost aduse.
În schimb, după plecarea din PA, cariera lui Morari a fost în ascensiune, fiind numit, după câteva derogări, şef al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi ale SV. În decembrie 2013, Morari a fost ales, la Adunarea Generală a Procurorilor, în calitate de membru al Colegiului de Calificare, iar la scurt timp a fost ales în funcţia de preşedinte al acestui Colegiu.
Conform declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate pe anul 2014, Viorel Morari declară un salariu de 135 mii de lei şi venituri de 74 de mii din activităţi didactice. Morari mai declară că, anul trecut, părinţii i-au acordat un ajutor material în sumă de 27,7 mii de lei. Totodată, acesta declară două apartamente, de 49 şi 99 m.p., pe care le deţine prin contract de locaţiune, dar şi patru automobile, toate dobândite în 2013 şi toate obţinute prin contracte de folosinţă: o Skoda Octavia, două Land Rover Freelander şi un Volvo XC 90. În 2014, procurorul a luat două credite, unul în valoare de 15 mii de euro şi altul de 15 mii USD, pentru 15 ani, cu o rată a dobânzii de 0%.
Părinţii candidatului la funcţia de şef al PA deţin două apartamente în Chişinău, unul de 33 m.p., cumpărat în 2012, şi altul, pe str. Lev Tolstoi, de 88,9 m.p., procurat în 2010, în care părinţii procurorului au investit începând cu 2008. În 2013, Eugenia Morari, mama pensionară a lui Viorel Morari, a fondat firma „Irarom-Grup”, cu un capital social de 3,9 milioane de lei (!) şi adresa juridică în satul Ţaul, Donduşeni, localitatea de baştină a lui Viorel Morari. Firma deţine o staţie PECO în sat şi este administrată de Oleg Morari, fratele lui Viorel. Acesta deţine şi el un apartament în Chişinău, de 49 m.p., cumpărat în 2005. S-ar putea ca acesta să fie unul din cele două apartamente indicate de procuror în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate. La Ţaul am fost informaţi că mama lui Viorel Morari este fostă profesoară, acum casnică, iar tatăl, Gheorghe, este plecat la muncă peste hotare.