Trei polițiști și doi deținuți au fost reținuți în dosarul decesului lui Andrei Brăguța
Procuratura Generală anunță că a inițiat un dosar penal pe cazul decesului lui Andrei Brăguța. În cadrul anchetei au fost reținute cinci persoane: trei polițiști și doi deținuți.
Eduard Harunjen, procurorul General al R. Moldova, a oferit, în cadrul unei conferințe de presă, mai multe detalii privind decesul deținutului Andrei Brăguța. „Procuratura Generală a lucrat mult în ultimele zile. În special în acest weekend. Am acumulat toate probele obiective ca să vedem lucrurile în altă lumină. Ieri, Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pentru tortură și rele tratamente care s-au soldat cu decesul victimei”, a menționat Harunjen.
„Am pornit o investigație amplă privind moartea suspectă a lui Andrei Brăguța. În cadrul anchetei au fost reținuți trei polițiști și doi deținuți. Mai sunt alți doi deținuți care au statut de bănuiți… În urmă cu câteva zile, a fost creat un grup de procurori din mun. Chișinău, care s-au ocupat de ridicarea probelor materiale (imagini video). Imaginile respective au fost analizate. Trebuie să înțelegem că mai este mult de lucru, pentru că este un volum mare de înregistrări și declarații ale martorilor. Examinăm fiecare minută de aflare a lui Andrei Brăguța în custodia statului. În total sunt 252 de ore”, a spus Adrian Mircos, șeful Direcției Urmărire Penală și Criminalistică.
De asemenea, aceștia susțin că cei trei polițiști reținuți în izolatorul CNA pentru 72 de ore sunt bănuiți că au tolerat acțiunile de tortură aplicate lui Brăguța de către colegii de celulă. „Un deces în custodia statului ridică foarte multe semne de întrebare. Am reușit să ridicăm toate probele de care aveam nevoie. Am determinat forma de vinovăție a angajaților statului, referitor la acțiunile de tortură. Am stabilit că ei au dat consimțământ tacit acelor acțiuni de tortură. S-a stabilit că, deși polițiștii au auzit cum deținuții îl loveau pe Brăguța, aceștia nu au intervenit decât cu niște observații. Andrei Brăguța a decedat din cauza pneumoniei, însă, cel mai probabil că starea lui de sănătate s-a agravat după ce a primit de la deținuți mai multe lovituri cu mâinile și picioarele în cap și cutia toracică. Acțiunile și inacțiunile fiecărui angajat al statului vor fi examinate și li se vor da o evaluare juridică”, a subliniat Ion Caracuian, șeful Secției de Combatere a Torturii din cadrul Procuraturii Generale.
Citiți aici:
Ministerul Justiției anunță suspendări din funcție după decesul unui bărbat din Penitenciarul 13