Ministerul Justiției anunță suspendări din funcție după decesul unui bărbat din Penitenciarul 13
Ministerul Justiției anunță că mai multe persoane au fost suspendate din funcție după ce un bărbat a decedat în Penitenciarul nr.13 din Chișinău.
La 26 august, Ministerul Justiției și Departamentul Instituțiilor Penitenciare au declanșat ancheta de serviciu pe marginea decesului cetățeanului Andrei Braguța.
„În scopul cercetării obiective și plenare a circumstanțelor cazului ce ține de accederea, parcursul și medicația lui Andrei Braguța în cadrul sistemului penitenciar, pe perioada desfășurării cercetării de serviciu au fost suspendați din funcție angajați ai: Penitenciarului 13 Chișinău – șef adjunct al Serviciului medical, doi ofițeri de serviciu; precum și șeful adjunct al Penitenciarului 16 „Pruncul” și psihiatrul din același penitenciar”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către reprezentanții Ministerului Justiției.
Totodată, Inspectoratul General de Poliție anunța că, pe parcursul anchetei de serviciu, inițiate de Direcția Inspectare Efectiv a Inspectoratului General al Poliției (IGP), în vederea elucidării tuturor circumstanțelor în cazul decesului lui Andrei Braguța, la 29 august curent, inspectorul de serviciu, inspectorul inferior, ofițerul principal, toți angajați ai Serviciului de Gardă al Izolatorului de Detenție Provizorie și locțiitorul comandantului Batalionului Special de Escortă și Pază ai Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au fost suspendați din funcție.
Amintim că ieri, 31 august, viceministrul Justiției, Anatolie Munteanu și șeful Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), Aureliu Suhan au venit cu detalii privind cazul bărbatului care a decedat în Penitenciarul 13. Astfel, șeful DIP afirmă că bărbatul avea vânătăi pe corp atunci când a fost adus la penitenciar.
Aureliu Suhan spune că bărbatul a intrat viu în penitenciar și a fost transferat la 16 august, tot în viață. Suhan a adăugat că bărbatul a venit cu unele vânătăi pe corp, iar pe 25 august a fost sesizată Procuratura despre acest lucru. Totuși, „la DIP nu este un document care ar confirma pricina exactă a decesului”, a mai spus Suhan.
Anatolie Munteanu a mai spus că în sistemul penitenciar deținutul Brăguța a parvenit în calitate de pacient. „Ca rezultat al examinării care a avut loc la Spitalul Clinic de Psihiatrie, dlui a primit o constatare precum că are nevoie de supraveghere permanentă în Spitalul de profil de la Penitenciarul 16, care are și profil de spital de psihiatrie. Deținutul s-a întors la Penitenciarul nr. 13 pe 24 august la ora 10.40, dar a fost transferat până la ora 12.20, aceeași zi, la Penitenciarul nr.16. Pe 26 august, în jurul orei 3.00, deținutul a decedat”, a spus Munteanu. Totodată, acesta a infirmat orice presupuneri precum că deținutul Brăguța ar fi fost supus unor tratamente rele sau inumane la penitenciar.
Ieri, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari a menționat că instituția pe care o conduce va asigura investigația internă pe acest caz. „Decesul tânărului Andrei Braguța este unul extrem de regretabil, indiferent de cauze. Ministerul Justiției, cu toată diligența, va asigura investigația internă a acestui caz și va sesiza Procuratura Generală a R. Moldova pentru a se verifica toate împrejurările acestui deces. Dacă vor fi găsite persoane care se fac vinovate de această tragedie, acestea trebuie sa fie atrase la răspunderea cuvenită”, a spus Cebotari.
Andrei Braguța a fost reținut după ce s-a certat cu agenții de patrulare care îl amendaseră pentru depășirea limitei de viteză. Rudele acestuia susțin că bărbatul ar fi fost bătut în penitenciar, unde a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Administrația penitenciarului afirmă că bărbatul ar fi murit de pneumonie.
La data de 15 august 2017, un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare (INP), aflându-se în serviciu de menținere a ordinii publice pe traseul Bălți – Sărăteni, a fixat cu aparatul radar depășirea limitei de viteză (110 km) a unui mijloc de transport de model „Volkswagen Passat”, care la cerințele legale de a opri, a ignorat solicitarea, continuând deplasarea pe contrasens, arătând prin fereastră gesturi indecente.
Prin urmare, în vederea stopării mijlocului de transport care avea o traiectorie de deplasare neuniformă, cu ieșirea pe contrasens și punea în pericol viața și sănătatea altor participanți la trafic, angajații INP au solicitat intervenția unui alt echipaj de patrulă, informând unitatea de gardă din cadrul IP Orhei.
Astfel, mijlocul de transport a fost oprit forțat în localitatea Ratuș, Criuleni, conducătorului auto fiindu-i aplicate mijloacele speciale (cătușe), fără a-i cauza traume fizice. Având un comportament neadecvat, el a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, pentru a stabili natura eventualei stări de ebrietate.
În incinta dispensarului, acesta a refuzat prelevarea probelor biologice, insultându-i pe angajații instituției și ai Poliției. Pe marginea refuzului, IP Rîșcani al DP a mun. Chișinău a pornit o cauză penală, conform elementelor componenței de infracțiune prevăzute de art. 2641 alin. (3) Cod penal. Ulterior, angajații Poliției s-au deplasat la sediul INP, pentru a confirma identitatea persoanei, apoi spre parcarea specială pentru a plasa automobilul cetățeanului Braguța.
În timpul deplasării, acesta a avut un comportament agresiv și a insultat polițiștii, iar în parcarea specială a manifestat un comportament necorespunzător și fără niciun motiv a aplicat unui agent de patrulare o lovitură cu pumnul în regiunea feței. Ca urmare a acestei agresiuni, acesta a fost imobilizat fiindu-i aplicate cătușele.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală. Judecătoria mun. Chișinău oficiul Ciocana a emis, în data de 18august, în privința acestuia mandat de arest preventiv pe un termen de 30 zile.
Ca urmare, Andrei Braguța a fost reținut și escortat în Izolatorul de detenție provizorie al DP a mun. Chișinău, iar pe parcursul reținerii nu a declarat despre eventuale abuzuri asupra sa din partea angajaților Poliției, respectiv nu a solicitat intervenția serviciilor medicale.
La 16 august curent, ora 02:24, angajații izolatorului au solicitat intervenția serviciului 903 drept motiv fiind comportamentul neadecvat al lui Andrei Braguța, fiind diagnosticat cu „stare de afect”. Din cauza comportamentului neadecvat al reținutului, pe parcursul următoarelor zile serviciul de urgență 903 a fost solicitat de mai multe ori, acesta fiind diagnosticat de medici cu „tulburare psihică, schizotipală”. Din cercetările întreprinse s-a stabilit că Andrei Braguța a fost agresat de colegii de celulă, aceștia declarând că Braguța avea un „comportament deviant cu conotații sexuale”, ei simțindu-se agresați de acest comportament. La 23 august Judecătoria oficiului Ciocana a emis încheierea privind internarea arestatului în Spitalul Clinic de Psihiatrie, acesta fiind internat.
Andrei Braguța a decedat, iar cauza directă a decesului a fost stabilită ca „Insuficiență respiratorie, Bronhopneumonie purulentă”, fapt confirmat prin certificatul medical constatator.
„Menționăm că, conform datelor raportului de expertiză judiciară, eliberat de Centrul de medicină legală, Andrei Braguța suferea de maladie psihică, cronică și evolutivă, schizofrenie paranoică și în momentul comiterii infracțiunii ultimul se afla în această stare psihică. În cadrul urmării penale s-a stabilit că, cetățeanul Andrei Braguța se afla la evidența medicului psihiatru din data de 27.11.2012 și suferea de maladie psihică, cronică și evolutivă, schizofrenie paranoică. Toate aceste fapte sunt probate și cu materiale video ce vor fi puse la dispoziția Procuraturii Generale”, anunță IGP.