Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Primăria Chișinău despre revenirea în…

Primăria Chișinău despre revenirea în funcție a lui Gamrețki după ce CSJ a pus punct în dosarul acestuia

Foto: captură privesc.eu

Fostul șef al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație (DGTPCC) din cadrul Primăriei Chișinău Igor Gamrețki se află în libertate și poate ocupa, în continuare, funcții publice. La 30 ianuarie, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței de apel de a-i suspenda pedeapsa cu doi ani de detenție pe un termen de trei ani, dar a anulat interdicția impusă acestuia de a nu ocupa funcții publice în următorii trei ani. Igor Gamrețki, care a recunoscut că a trucat licitația privind amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău și a depus mărturii în baza cărora a fost pus sub acuzare primarul Dorin Chirtoacă, nu va putea reveni în funcție, susține purtătorul de cuvânt al Primăriei Vadim Brânzaniuc.

Vadim Brânzaniuc a declarat pentru ZdG că după pronunțarea la 4 octombrie 2017 a deciziei Curții de Apel Chișinău, prin care interdicția de a ocupa funcții publice pe un termen de trei ani în privința lui Igor Gamrețki devenea executorie, Inspectoratul Național de Probațiune a transmis un demers la adresa Primăriei, solicitând încetarea raporturilor de serviciu cu acesta. Vadim Brânzaniuc afirmă că în scurt timp, primarul general interimar a semnat ordinul de demisie.

Întrebat dacă Igor Gamrețki ar putea reveni în funcție, odată ce nu mai există această interdicție, purtătorul de cuvânt al Primăriei a declarat că postul este vacant și recent a fost anunțat un concurs, dar că până la acest moment fostul funcționar nu a depus vreun demers în acest sens.

În același timp, susține Vadim Brânzaniuc, primara interimară a capitalei Silvia Radu dă asigurări că „penalii” nu vor reveni la Primărie.

Reprezentanta Direcției resurse umane a Primăriei Chișinău a precizat pentru ZdG că ordinul de încetare a raporturilor de serviciu cu Igor Gamrețki a fost semnat la 13 decembrie de către primara interimară Silvia Radu.

Procurorul pe caz Dumitru Robu a declarat că se află într-o deplasare în străinătate și nu cunoaște decizia instanței supreme. Avocatul lui Igor Gamrețki are telefonul deconectat.

Decizia motivată a Curții Supreme de Justiție urmează a fi pronunțată la 27 februarie.

Reținerile sonore din primăvara anului 2017 în dosarul trucării licitației publice pentru amenajarea parcărilor cu plată în capitală nu au o finalitate la nouă luni de la demararea scandalului. Nicio persoană vizată în dosar nu se află după gratii sau în arest. Unica sentință de condamnare în dosarul respectiv este cea în privința lui Igor Gamrețki, cel care a recunoscut că a participat la trucarea licitației și a devenit beneficiarul a 26% din capitalul social al firmei care a fost desemnată câștigătoare. Dosarul acestuia a fost judecat în procedură simplificată, după ce fostul șef de direcție de la Primărie a recunoscut toate acuzațiile și probele aduse de procurori.

Citiți și:

(doc) Mărturiile din dosarul parcărilor: Gamrețki a cerut 2 milioane de euro sau 26% din firmă

Foto: captură privesc.eu