Prima condamnare, fără închisoare, în dosarul parcărilor cu plată din Chișinău
Igor Gamrețchi, șeful Direcției Transport Public şi Căi de Comunicaţie din cadrul Primăriei Chișinău, condamnat de prima instanță la doi ani de închisoare pentru trafic de influență, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, scapă de detenție. La 4 octombrie, Curtea de Apel Chișinău a modificat pedepsa pe numele colegului de clasă a lui Dorin Chirtoacă și a decis suspendare pedepsei cu închisoarea pentru un termen de trei ani. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către avocatul funcționarului, Radu Dumneanu. Decizia a fost pronunțată de către magistrata Curții de Apel, Oxana Robu.
La trei august, numai după trei ședințe de judecată, magistrata Galina Moscalciuc de la Judecătoria Chișinău l-a condamnat pe Igor Gamrețchi la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul parcărilor cu plată, în care figurează și primarul suspendat din funcție al mun. Chișinău, Cei doi ani de închisoare, Gamrețchi urma să-i petreacă într-un penitenciar de tip semiînschis, însă instanța de apel a decis suspendarea condiționată a pedepsei. În vigoare a rămas interdicția ca șeful suspendat din funcție al Direcției Transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Chișinău să ocupe funcții publice în următorii 3 ani.
Avocatul Radu Dumneanu susține că numai după pronunțarea deciziei motivate apărarea va decide dacă contestă actul la Curtea Supremă de Justiție.
Cauza penală de învinuire a lui Igor Gamrețchi a fost disjunsă din cauza penală iniţială și transmisă în judecată la 5 iulie, procurorii anticorupție învinuindu-l că în calitate de autor şi organizator, ar fi comis traficul de influenţă la selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. Gamrețchi a încheiat cu procurorul acord de recunoaştere a vinovăţiei, cauza penală fiind examinată de către instanţa de judecată în procedură specială. Altfel spus, Gamrețchi și-a recunoscut vina în schimbul unei pedepse reduse.
Atunci, într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se preciza că potrivit celor constatate de procurorii anticorupţie, în iulie 2015, Consiliul municipal Chişinău a anunţat iniţierea licitaţiei privind organizarea şi gestionarea parcărilor cu plată în capitală. Investigaţiile au relevat însă că, cerinţele obligatorii au fost majorate nemotivat prin adăugarea ca exigenţă faţă de ofertanţi demonstrarea efectuării a minimum 6 000 000 de tranzacţii de parcare în ultimii 3 ani, precum şi dovada prestării serviciilor de parcare auto cu plată prin intermediul tehnologiilor de plată electronice în nu mai puţin de 5 oraşe in ultimii 2 ani. Deşi caietul de sarcini a fost cumpărat de 16 companii, doar două au depus ofertele pentru participare – nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi rezidenta Sizif-L SRL, ultima fiind descalificată din motiv că nu ar fi prezentat toate actele.
După încheierea contractului între Primăria Chişinău şi compania câştigătoare a fost iniţiată o urmărire penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factorii de decizie ai Primăriei şi abuzului în serviciu comis de către reprezentanţi ai unor agenţi economici. Dosarul a fost deschis în legătură cu existenţa unor bănuieli rezonabile că viceprimarul ar fi semnat contractul fără aprobarea acestuia de către Consiliul Municipal Chişinău, în condiţiile în care Legea cu privire la parteneriatul public privat stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi doar după aceasta proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău.
Pe durata anchetei, au fost documentate întâlniri periodice ale lui Igor Gamrețchi cu Alexandru Pincevschi, omul de afaceri despre care există probe că ar fi gestionarul din umbră al agentului economic câştigător, al altor companii de parking, dar şi al unor off-shoruri. Potrivit înţelegerilor dintre şeful DGTPCC cu omul de afaceri, acesta i-ar fi promis că poate interveni pe lângă edilul capitalei Dorin Chirtoacă, în vederea iniţierii implementării respectivului proiect în schimbul cedării a 26% din capitalul social al companiei care urma a fi desemnată câştigătoare. Ulterior, propunerea omului de afaceri ar fi fost acceptată de primar cu condiţia partajării în mod egal între cei doi a cotei de 26%. Prin urmare, la indicaţia primarului ar fi fost iniţiată procedura de organizare a concursului, chiar dacă termenul de desfăşurare deja expirase.
Astfel, „procurorii anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie au colectat probe care confirmă faptul că licitaţia privind parteneriatul public-privat a fost trucată, iar funcţionarii Primăriei şi reprezentanţii companiei câştigătoare ar fi acţionat în complicitate”, stipulau procurorii.
Igor Gamrețchi, șeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii a Primăriei Chişinău, a fost reţinut de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) pe data de 25 aprilie, în dosarul de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. În aceeași zi după gratii au ajuns șapte persoane, printre care viceprimarul Nistor Grozavu şi Igor Gamreţki. La scurt timp însă, Grozavu a fost eliberat, fiind cercetat sub control judiciar, iar Gamreţki a fost trimis din izolator, în arest la domiciliu. Deciziile au fost luate după ce aceştia au făcut declaraţii care au dus, în final, la reţinerea, pe acelaşi dosar, a primarului Dorin Chirtoacă.
Igor Gamrețchi a fost suspendat din funcție la începutul lunii iulie curent. În prezent, interimatul funcției de șef al Direcției transport Chișinău este asigurat de pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată.
După pronunțarea deciziei primei instanțe, Igor Gamrețchi declara că dacă va începe să dea declarații, „jumătate din colegi o să trebuiască să plece”.
Igor Gamrețki, șeful Direcției Transport Public şi Căi de Comunicaţie din cadrul Primăriei Chișinău, este proprietarul mai multor bunuri imobile în Chișinău, cu o valoare de piață de sute de mii de euro. În februarie 2017, soții Igor și Ecaterina Gamrețki au devenit proprietarii unei case situată la Buiucani, donată de tatăl Ecaterinei. La scurt timp, imobilul a fost scos la vânzare prin intermediul unei agenții imobiliare pentru suma de 180 mii de euro. (Vedeți în galeria foto de mai jos cum arată casa scoasă la vânzare de familia Gamrețki)
Casele familiei, apartamentul vândut primarului, garajele și litigiul cu Primăria
Deși în actele cadastrale este indicat că imobilul, cu două etaje, are 240 m.p., în anunțul de vânzare se spune că suprafața casei este de 365 m.p. și că dispune de 3 dormitoare, salon, sufragerie, un birou și două băi. În spatele casei, familia soției lui Igor Gamrețki deține un alt imobil, tot cu două etaje, în care, de fapt, ar locui inclusiv familia funcționarului. În timp ce casa care se vinde iese în evidență, fiind amplasată la stradă, cea a socrului se află în spate, fiind greu de observat, inclusiv din cauza gardului impunător. În ziua reținerii lui Igor Gamrețki, angajații CNA au efectuat percheziții la ambele adrese, atât în casa socrilor, cât și în cea donată recent soților Gamrețki și care este acum de vânzare. Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au verificat și o a treia adresă, un apartament de 45 m.p. de pe str. Coca din Chișinău, pe care soții Gamrețki îl au în proprietate. Oficialul mai deține și ⅓ din alt apartament, de pe str. Independenței, unde este coproprietar cu părinții săi, Petru și Eugenia Stoicev. Precizăm că Gamrețki a renunțat la numele de familie Stoicev, al părinților săi, luând, după căsătorie, numele soției – Gamrețki.
Până în 2013, Gamrețki a fost și proprietar al unui apartament la Ciocana, cumpărat de la Agenția Municipală de Ipotecă, pe care, ulterior, l-a vândut unei rude. În 2016, apartamentul a ajuns în posesia primarului general, Dorin Chirtoacă, fost coleg de clasă cu Gamrețki, cel care, în 2013, l-a numit pe Gamrețki în funcția de șef al Direcției Transport.
Familia Gamrețki are în proprietate și două garaje. În 2012, soții Gamrețki au intrat în posesia unui garaj de 93 m.p., pe str. Coca, iar în 2015, Igor Gamrețki a obținut, oficial, ½ din alt garaj, de 105 m.p., de pe str. Milano, tot de la Buiucani. Pentru acest garaj, Gamrețki a luptat încă din 2009, când a acționat în judecată Consiliul Municipal Chişinău, care îi refuzase eliberarea certificatului privind stabilirea regimului urban, pe motiv că imobilul se afla pe teritoriul unui parc. În 2010, în acest proces, Gamrețki și partenerul său, Andrei Talmazan, au obținut câștig de cauză la Curtea Supremă de Justiție. În 2014, garajul a fost ridicat, iar în 2015, înregistrat la Cadastru. În declarația cu privire la venituri și proprietate pe 2015, Gamrețki a indicat că mai are în proprietate 4 camioane, 3 remorci, un tractor și 3 autoturisme. Din arenda mijloacelor de transport, acesta a obținut, în 2015, venituri de 224 de mii lei, iar din arenda unor încăperi, cel mai probabil a garajelor, alți 126 de mii.