Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   La două săptămâni după încătușare,…

La două săptămâni după încătușare, Mânzat a primit o sentință într-un alt dosar penal, doar că fără închisoare! Cum explică procurorii

Avocatul glamuros care îşi etala cu orice ocazie traiul luxos, a devenit mai puţin vizibil pe reţelele de socializare după ce, la 2 februarie, a fost reţinut de ofiţerii CNA într-un dosar penal, pentru că ar fi estorcat de la o femeie, prin înşelăciune şi abuz de încredere, 20 000 de euro pentru a-i soluţiona o problemă legată de urgentarea transferării soţului acesteia dintr-un penitenciar din Rusia în unul din R. Moldova. Avocatul nu s-ar fi ţinut de cuvânt şi ar fi încercat să se ascundă de femeie pentru a nu-i restitui banii, dar a fost denunţat. Mânzat, care mai bine de două săptămâni își ispășește pedeapsa cu închisoare pentru o infracțiune de escrocherie pe a săvârșit-o acum opt ani, a fost condamnat pe 9 iunie și pentru episodul de înșelăciune din februarie curent.  Sentința a fost pronunțată de judecătorul Ion Morozan de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, doar că Valerian Mânzat s-a ales doar cu o amendă în valoare de 75 de mii de lei, asta pentru că a recunoscut integral învinuirile și probele procurorilor, a colaborat cu ancheta și a întors fostei cliente restul banilor ce i-au fost achitați.

Potrivit procurorilor, pentru serviciile sale, Mânzat a pretins de la clientă 20 000 de euro pe care trebuia să-i primească în două tranşe: 10 000 de euro în avans şi 10 000 de euro după ce condamnatul avea să ajungă în R. Moldova. În pofida înţelegerii iniţiale, avocatul a obligat femeia să-i dea toţi banii, spunându-i că deja a soluţionat problema, iar soţul ei urmează să ajungă la Chişinău.

De fapt, Judecătoria Buiucani admisese deja transferul persoanei condamnate în Federaţia Rusă, iar Ministerul Justiţiei, împreună cu instituţiile competente din Rusia, urmau să înceapă procedura de transfer, pentru ispăşirea pedepsei într-o închisoare din Moldova.

Cazul a fost documentat mai mult timp, perioadă în care ofiţerii CNA şi procurorii au monitorizat convorbirile telefonice dintre avocat şi client. Din interceptări reiese că avocatul nu a mai rezolvat cazul, iar femeia i-a cerut banii înapoi. Avocatul a fost reţinut în momentul în care a returnat o parte din banii primiţi.

După 30 de zile de arest în Penitenciarul nr. 13, amplasat vizavi de casa de avocatură pe care şi-a deschis-o acesta la început de 2017, şi după o lună de arest la domiciliu, Valerian Mânzat a fost eliberat sub control judiciar. Acest lucru era explicat de către șeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, prin faptul că Mânzat „nu a întreprins măsuri sau acţiuni pentru a se eschiva de la examinarea cauzei în judecată”, ci, din contra, „a contribuit la descoperirea faptei sale infracţionale”.

Viorel Morari a precizat că la 5 mai dosarul a ajuns deja pe masa justiție, deoarece Mânzat a recunoscut vina şi a solicitat examinarea în procedură simplificată a cauzei.

„A recunoscut vina, a restituit, practic, integral paguba pricinuită părţii vătămate. În cazul în care inculpatul recunoaşte faptele incriminate de învinuire şi acceptă probele acuzării, acesta are dreptul să înainteze o cerere prin care îşi recunoaşte vina şi solicită judecarea sa într-o procedură simplificată. Aşa au loc doar citirea învinuirii şi dezbaterile judiciare despre pedeapsă. Atât. Fără audierea martorilor, fără examinarea probelor”, a explicat procurorul anticorupţie Eugen Rurac.

Pentru colaborare cu ancheta, învinuirea adusă avocatului glamuros a fost recalificată din escrocherie în trafic de influență, iar procurorii nu au solicitat pedeapsa cu închisoarea, ci doar aplicarea amenzii maxime pentru articolul respectiv din Codul Penal, 75 000 de lei și confiscarea în folosul statului a 20 mii de euro, suma ce constituie obiectul material al cauzei.

Procurorul Eugen Rurac a mai declarat că partea vătămată a avut pretenţii materiale doar la suma nerambursată, cea de 50 mii de lei.

Hotărârea instanței de fond nu este definitvă, dar ar putea rămâne executorie dacă Mânzat nu o va contesta în termen de 15 zile la Curtea de Apel.

Este cea de-a doua condamnare a lui Valerian Mânzat într-un dosar penal. În 2015, Valerian Mânzat, ex-angajat al Poliției Criminale, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare după ce, în 2009, în urma unei înţelegeri prealabile cu Ion Taran, pe atunci şef al Secţiei investigare a accidentelor rutiere a Comisariatului General de Poliţie, şi cu Dorel Găină, şef al Secţiei asistenţă juridică în cadrul Companiei de asigurări „Moldasig”, au înscenat un accident rutier, cu intenţia de a intra în posesia unei sume de bani de la companie. Executorie pedeapsa a devenit, însă, abia la 5 aprilie curent, când Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia instanței de fond. Avocatul glamuros a fost trimis după gratii abia la 26 mai, când decizia a ajuns la oamenii legii pentru punere în aplicare a pedepsei.

Astăzi, acesta se află în spitalul pentru deținuți, potrivit avocatului său, Gheorghe Amihalachioaie, care a precizat pentru realitatea.md că Valerian Mânzat „a fost internat, deoarece în momentul reținerii a suferit câteva fracturi de coaste, fiindu-i spart și un dinte”.

Valerian Mânzat se află într-o relaţie şi are un copil cu Cristina Furdui, fiica fostului deputat milionar Simion Furdui. Acesta locuieşte însă într-un apartament luxos din str. Drumul Viilor, înscris pe numele Cristinei Furdui.

Valerian Mânzat a ajuns în atenţia opiniei publice în 2013, atunci când, de 8 martie, i-a dăruit soţiei sale un Porche de 45 mii de euro, afişând cadoul pe internet. Anterior, Valerian Mânzat a fost desemnat de Uniunea Avocaţilor din R. Moldova pentru a participa în calitate de membru cu drept de vot la procesul de Reformă a Justiţiei Penale pentru anii 2011-2016. În 2013, Mânzat a fost însă exclus pentru „prezenţă nesatisfăcătoare”.