Cel de-al treilea învinuit în dosarul crimei din centrul capitalei, anunțat în căutare națională
Eugeniu Deliu, cea de-a treia persoană cu statut de învinuit în dosarul morții lui Serghei Bejenari, bărbatul care a decedat la spital pe 25 mai după ce o săptămână mai devreme a fost snopit în bătăi în fața unui club de noapte din centrul Chișinăului, este anunțat în căutare națională.
Corneliu Bratunov, șeful Oficiului Râșcani a Procuraturii mun. Chișinău, precizează că suspectul se ascunde intenționat de oamenii legii, dar poliția întreprinde măsuri în vederea stabilirii locului aflării acestuia. Procurorul precizează că Deliu nu a părărsit teritoriul R. Moldova prin punctele oficiale de trecere a frontierei.
Mihai Pârgaru și Aurel Ignat, puși sub învinuire de huliganism, vătămare intenţionată gravă și medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comisă de mai multe persoane, soldată cu decesul victimei, se află în Penitanciarul nr. 13 din capitală, pe numele acestora fiind emise mandate de arest preventiv pentru 30 de zile. Șeful Oficiului Râșcani a Procuraturii mun. Chișinău menționează că nu poate comunica dacă cei doi își recunosc vina, dar precizează că aceștia depun declarații.
În prezent au loc acțiuni de urmărire penală în scopul acumulării probelor și remiterii cauzei penale în instanța de judecată. Dacă vina inculpaților va fi demonstrată, ei riscă până la 15 ani de închisoare, anunță Procuratura Generală.
Noaptea de 18 spre 19 mai a fost fatală pentru Serghei Bejenari, un tânăr de 30 de ani, ucis în bătaie în apropierea centrului comercial Atrium din capitală. Bejenari petrecea alături de fratele său Ion, de polițistul Serghei Bradu și trei femei ziua de naștere a omului legii în clubul „Edgo Night Club”, din interiorul centrului comercial. În urma unui conflict transformat în bătaie între cei trei și un grup de sportivi, Bejenari a fost transportat de urgență la Institutul de Medicină Urgentă, acolo unde a decedat în dimineața din 25 mai. Serghei Bejenari, tatăl unui băiat de șapte ani, a fost înmormântat marți, 29 mai, în localitatea sa de baștină, Orhei.
Deși în prima parte a zilei de sâmbătă, 26 mai, poliția declara că nu are niciun suspect, a doua zi, organele de drept anunțau că o persoană a fost reținută pentru 72 de ore. Duminică s-a aflat și numele ei: Mihai Pîrgaru, un tânăr de 20 de ani, luptător de K1. Tot duminică, după presiune publică, este reținut și Aurel Ignat, un alt participant la bătaia fatală. Duminică, 27 mai, Pîrgaru este trimis în arest pentru 30 de zile, iar marți, 29 mai, exemplul său este luat și de Aurel Ignat, care, deși escortat la Judecătoria Chișinău, oficiul Râșcani, a refuzat să fie dus în sala de judecată.
Între timp, în presă apar scurgeri de informații din dosar, în care victima este prezentată în ipostaze negative, cu antecendente penale. În presă apar inclusiv imagini video din noaptea crimei. Doar că, în acele imagini nu se regăsește momentul în care Serghei Bejenari este bătut cu bestialitate. Potrivit șefului Procuraturii mun. Chișinău, Ștefan Șaptefraț, bătaia cu sfârșit tragic din noaptea de 18 spre 19 mai nu ar fi intrat în vizorul camerelor de supraveghere video amplasate în zonă. Acesta susține că momentul propriu-zis când victima este lovită de sportivi nu s-ar regăsi pe nicio înregistrare video deținută de procurorii care investighează acest caz pentru că bătaia ar fi avut loc într-o zonă îndepărtată a parcării, care nu ar fi iluminată bine.