14 magistrați, acuzați de implicare în spălare de bani, trimişi în judecată
Procuratura Anticorupţie anunţă despre terminarea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a 14 actuali şi foşti magistraţi, precum şi a 2 executori judecătoreşti, acuzaţi de implicare în spălarea miliardelor de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar din R. Moldova.
Potrivit materialelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi fost parte a unei scheme criminale care a permis spălarea, prin sistemul bancar din R. Moldova, a circa 20 de miliarde de dolari, proveniţi din Federaţia Rusă. Deşi investigaţiile privind spălătoria rusească au durat mai mult timp, alte acţiuni de urmărire penală ale procurorilor au permis acumularea unor probe pertinente pentru a demonstra implicarea celor învinuiţi în schema de spălare de bani, precum şi iniţierea unor noi cauze penale.
Inculpaţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în cadrul unei operaţiuni de amploare, desfăşurată în toamna anului trecut la Chişinău, dar şi în alte localităţi ale ţării. Acţiunea a avut loc în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul spălării de bani, şi s-a derulat cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, care a permis cercetarea penală, percheziţionarea şi reţinerea acestora.
În privinţa inculpaţilor sunt aplicate măsuri preventive sub formă de arest preventiv, arest la domiciliu şi liberarea provizorie sub control judiciar.
Totodată, în cazul a două persoane – un judecător şi un executor judecătoresc – au fost anunţaţi în căutare internaţională, pe numele lor fiind emis mandat de arestare, deoarece se ascund de organul de urmărire penală. În cazul unei altei persoane – un judecător – urmărirea penală urmează a fi încetată şi cauza penală clasată în legătură cu decesul acestuia.
Pentru aceste infracţiuni, legislaţia prevede până la 10 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate de până la 5 ani.