Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cine este, de fapt, generalul…

Cine este, de fapt, generalul Nicolae Alexei, noul partener a lui Renato Usatîi!?

Controversatul politician și businessman, Renato Usatîi l-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, pe noul membru al echipei sale, generalul Nicolae Alexei. Usatîi a precizat că acesta va candida pe lista formațiunii la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 și va fi „pe un loc de trecere”. Teoretic, dacă un partid politic acumulează cele 6% necesare pentru a trece pragul electoral, atunci, locurile de trecere sunt primele șase poziții.

alexeiConform informațiilor publice, Nicolae Alexei, născut în anul 1948  a fost deputat în Parlamentul R. Moldova și a deținut funcția de director al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate și Corupției (DCCOC) între anii 1997-2001.

La data de 7 aprilie 1997, Nicolae Alexei a fost numit în funcția de director al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate și Corupției (DCCOC). Președintele Petru Lucinschi i-a acordat, la 20 mai 1998, gradul special de general-maior de poliție. A fost destituit din funcție prin ordinul ex-ministrului de Interne, Victor Catan, pe motiv de “abuz în serviciu” și comercializarea ilegală a “corpurilor delicte”, confiscate de la contrabandiști.

Generalul Alexei a jucat un rol-cheie în numirea Guvernului Dumitru Braghiș, Partidul Popular Creștin Democrat condiționând sprijinirea guvernului de restabilirea lui Alexei în funcție. La 31 decembrie 1999, în “Monitorul Oficial” este publicată Hotărârea Guvernului cu privire la “restabilirea în organele Afacerilor Interne a general-maiorului de poliție Nicolae Alexei”, acesta fiind numit în funcția de viceministru de Interne.

Generalul Alexei a candidat la alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 pe listele Partidului Popular Creștin Democrat, condus de Iurie Roșca, fiind ales ca deputat. În iulie 2001, prin votul a 65 de deputați comuniști și doi deputați din Alianța „Braghiș”, împotrivă fiind exprimate patru voturi, generalului i s-a retras imunitatea parlamentară, iar dosarele penale intentate la adresa sa au fost redeschise. Alexei a respins toate acuzațiile care i se aduceau, calificându-le drept o “încercare de răfuială politică”.

În ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova l-a condamnat pe generalul-deputat Nicolae Alexei la cinci ani de închisoare cu suspendare, interzicându-i-se dreptul de “a deține funcții de răspundere timp de trei ani”.

La data de 19 ianuarie 2005, deputatul Alexei a fost ales în funcția de președinte al Partidului Dreptății Social-Economice din Moldova (PDSEM), formațiune politică condusă anterior de Maricica Livițchi. În februarie 2005, Plenul Curții Supreme de Justiție l-a grațiat pe general.

ZdG a discutat cu un fost funcționar de rang înalt din perioada activității generalului Alexei în fruntea Departamentului de Combatere a Crimei Organizate și Corupției (DCCOC). Acesta nu a dorit să-i fie făcut public numele. Declarațiile sale spulberă însă mitul despre generalul Alexei, luptător cu corupția.

„Domne ferește… (reacția după ce i-am spus că Nicolae Alexei revine în politică alături de Renato Usatîi, n.r.). Toate societatea știe cine a fost de fapt acest general. Depășindu-și atribuțiile de serviciu, el grav încălca drepturile omului. Nu respecta prezumția de nevinovăție. Făcea învinuiri persoenelor care nu erau condamnate de instanțe de judecată. În cadrul anchetelor de serviciu și urmăririi penale a fost stabilit că el, nelegitim, se ocupa cu realizarea corpurilor delicte în proporții deosebit de mari. Țigări, băuturi alcoolice…., iar statul era prejudiciat cu sute de mii de lei. Toată lupta lui cu corupția se limita la declarații. Rare dosare se duceau în instanță pentru a fi pronunțate sentințe. Dosarul cu care el s-a făcut în societate ca un luptător cu crima organizată a fost dosarul lui Bulgaru (Karamalak, n.r.). Până la urmă el a fost mușamalizat, tărăgănat. El așa și nu a fost dus până la capăt. De la început, pe acel dosar mergeau sute de persoane, apoi au vcnit zeci de persoane iar la final a rămas doar Bulgaru, care, știți acum unde este și cum a plecat din Moldova. Vina nu i-a mai fost demonstrată”, ne-a spus fostul funcționar de rang înalt, retras între timp.

Interesant este faptul că, zilele trecute, pe internet a apărut un filmuleț cu imagini în care generalul Alexei vorbea despre reținerea mai multor membri din gruparea lui Grigore Karamalak. În imagini, printre membrii grupării este prezentată și o persoană care se prezintă ca Renato Usatîi și care seamănă cu Renato Usatîi care vrea în Parlamentul R. Moldova.