Ilan Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară
Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară pentru a examina mai multe hotărâri de Guvern, care nu pot fi amânate pentru luna septembrie, atunci când deputații vor ieși din vacanță.
Pe agenda zilei se numără 13 chestiuni printre care examinarea măsurilor fiscale propuse anterior de Guvern, modificarea Legii bugetului de stat și a Codului Electoral, dar și proiectul de lege pentru indexarea pensiilor de două ori pe an.
Pe ordinea de zi a fost inclus proiectul de hotărâre privind ridicarea imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor. În sala plenului a venit procurorul general interimar, Dumitru Robu.
DOC/ Motivul pentru care Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară
20.05. Ședința Parlamentului a luat sfârșit. Sedința de mâine, 16 august, va începe la ora 10.00.
20.00. Majoritatea deputaților din plenul Parlamentului au votat pentru ridicarea imunității lui Ilan Șor.
19.40. Luare de cuvânt are și vicepreședintele Parlamentului, deputatul Blocului ACUM Mihai Popșoi.
19.35. Luări de cuvânt la tribuna Parlamentului au vicepreședintele Legislativului, Alexandr Slusari, și deputatul PSRM Vlad Bătrîncea.
19.25. Fracțiunea Partidului „Șor” a părăsit sala plenului. Denis Ulanov a declarat că fracținea nu va vota proiectul de hotărâre privind ridicarea imunității liderului lor de partid.
19.20. Deputatul fracțiunii „Șor” Denis Ulanov, fost avocat al lui Ilan Șor, ține un discurs la tribuna Parlamentului. Denis Ulanov a declarat că Igor Dodon se răzbună împotriva dușmanului său politic personal, Ilan Șor. Potrivit lui Ulanov, Șor l-ar fi sponsorizat pe Igor Dodon și partidul acestuia, PSRM.
19.10. Democratul Vladimir Cebotari l-a întrebat pe procurorul general interimar dacă la baza demersului său privind ridicarea imunității lui Ilan Șor stau alte fapte decât cele care au fost examinate în cadrul altor dosare penale, administrate în perioada în care Șor nu se bucura de imunitate. În acest caz, susține Cebotari, nu ar fi necesară prezența sa și demersul respectiv.
Dumitru Robu a refuzat să răspundă, invocând același motiv, „pentru a nu preliclita urmărirea penală”, precizând doar că „sunt fapte vechi și fapte noi constatate”.
19.00. Deputatul fracțiunii „Șor”, Denis Ulanov, care până a accede în Parlament a fost apărător al lui Ilan Șor, a declarat că este evident că devalizarea BEM a început mult mai devreme de 2014, cel puțin cu zece ani mai devreme. Acesta l-a întrebat pe Dumitru Robu dacă în dosarele penale privind furtul miliardului care se află pe masa procurorilor există o listă de credite neperformante, în afara celor despre care au fost deja cunoscute până în prezent.
Procurorul general interimar a refuzat să răspundă, invocând că ar periclita urmărirea penală.
Deputatul Chiril Moțpan a declarat că în plenul Parlamentului are loc un moment istoric și l-a întrebat pe procurorul general interimar când va reveni în sală pentru a cere ridicarea imunității altor deputați implicați în frauda bancară.
Dumitru Robu a declarat că este prematur să răspundă la această întrebare și că va reveni când va avea probe concludente.
18.45: Deputații adresează întrebări procurorului general interimar.
Deputatului Blocului ACUM Maria Ciobanu și deputatul PSRM Vladimir Țurcan au mulțumit procurorului general interimar pentru curajul de a veni în fața deputaților pentru a cere ridicarea imunității.
Marina Tauber: – Vă este confortabil să primiți ordine directe de la Dodon și Năstase?
Dumitru Robu: – Vreau ferm să răspund: nu primesc ordine, mă conduc doar de Constituție și legile R. Moldova.
Marina Tauber a declarat că deține informații precum că acesta se întâlnește regulat cu președintele țării și ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase.
„Nu reprezint interesele politicului, reprezint doar interesele cetățenilor”, a replicat Dumitru Robu.
18.40: Procurorul general interimar, Dumitru Robu, cere la tribuna Parlamentului ridicarea imunității deputatului Ilan Șor. Potrivit acestuia, astăzi, 15 august, în privința lui Ilan Șor a fost înaintat încă un capăt de acuzare în dosarul furtului din sistemul bancar.
Ora 18.15: A fost inclus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor. Președintele Comisiei juridice, Sergiu Litvinenco, prezintă raportul Comisiei asupra poriectului de hotărâre care presupune ridicarea imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor pentru împuternicirea privind reținerea, arestarea, percheziționarea și trimiterea în judecată a acestuia.
17.35: Este anunțată pauză pentru 15 minute. Membrii Biroului permanent al Parlamentului se întrunesc în ședință.
16.13: Membrii Comisiei juridică, numiri și imunități se întrunesc în ședință pentru a examina solicitarea procurorului general interimar.
16.10: Procurorul general interimar, Dumitru Robu, este prezent la ședința Parlamentului pentru a solicita ridicarea imunității deputatului Ilan Șor.
14.45: Deputații au luat o pauză.
14.43: Parlamentul a anulat facilitățile fiscale pentru activitățile jocurilor de noroc.
13.44: Parlamentul a aprobat modificări în legislație pentru a defini noțiunea de „asistență de lichiditate în situații de urgență”. Deputații au aprobat proiectul, în prima și a doua lectură, în ședința plenară de astăzi. Potrivit modificărilor legislative, Banca Națională a Moldovei va avea posibilitatea de a oferi asistență de lichiditate în situație de urgență (credite de urgență) doar unei bănci solvabile și viabile. Astfel, au fost anulate prevederile ce au permis acordarea de asistență de lichiditate celor trei bănci comerciale insolvabile.
12.45: Cu votul a 59 de deputați, Parlamentul a votat în lectură finală mai multe modificări la Codul electoral prin care este anulat sistemul mixt de vot, dar și prin care sunt stabilite noi reguli pentru votarea în diasporă.
12.37: Parlamentul a votat în primă lectură inițiativa președintelui Dodon cu privire la indexarea pensiilor de două ori pe an. Proiectul de lege prevede indexarea pensiilor la 1 aprilie și la 1 octombrie. Inițiativa prevede costuri suplimentare lunare în mărime de aproximativ 30 de milioane de lei lunar. Respectiv, pentru anul 2020, în Bugetul de stat și Bugetul asigurărilor sociale trebuie prevăzute 90 de milioane de lei.
11.35: Pe anul 2019 veniturile bugetului de stat vor constitui 40 633 531,5 mii lei, cheltuielile – 46 336 817,6 mii lei, cu un deficit în sumă de 5 703 286,1 mii de lei. Cu votul a 54 de deputați, Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent. Proiectul de lege prevede diminuarea veniturilor cu 1 492,0 mil. lei, a cheltuielilor – cu 1 327,4 mil.lei, respectiv majorarea deficitului aprobat a bugetului de stat cu 164,6 mil. lei.
11.29: Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege pentru eliminarea blocajelor în partea ce ține de formarea și activitatea autorităților publice locale. Potrivit proiectului, în cazul în care proiectul de decizie privind alegerea în/eliberarea din funcția de viceprimar este exclus de pe ordinea de zi la 2 şedinţe consecutive de către consiliul local sau nu întrunește numărul necesar de voturi la 2 şedinţe consecutive, primarul numește/eliberează din funcție viceprimarul prin dispoziție, care se aduce la cunoștința consiliului.
11.22: Marina Tauber le-a amintit deputaților că fracțiunea partidului „Șor” a venit cu propunerea de anulare a imunității parlamentare, așa că face un apel către deputați să o semneze, pentru a fi înregistrată în Parlament.
11.15: Andrian Candu îi solicită Zinaidei Greceanîi să includă pe ordinea de zi audierea ministrului Economiei, Vadim Brînzan, cu privire la implementarea proiectului „Drumuri bune”. Candu a precizat că PD a fost sesizat de mai mulți primari că acest proiect este implementat defectuos, iar sursele financiare sunt acordate în baza afilierii politice. Propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi.
11.13: Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a introdus pe ordinea de zi un proiect cu privire la desemnarea a doi judecători la Curtea Constituțională. Anterior, secretarul de stat de la Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, și fostul ministru al Justiției (între februarie-iulie 2015), Vladimir Grosu, au fost desemnați de Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului câștigători ai concursului organizat pentru două funcții vacante de judecător la Curtea Constituțională.
11.09: La ședință sunt prezenți 82 de deputați.