Ce spun agențiile de turism despre moldovenii care se odihnesc în Turcia și cei care și-au luat deja bilete
Orașul de litoral Antalya din Turcia, acolo unde se odihnesc mai mulți cetățeni ai R. Moldova, nu este afectat de evenimentele militare care se desfășoară în Istanbul și capitala Ankara. Agențiile de turism din R. Moldova dau asigurări că turiștii de acolo sunt în siguranță, iar la moment se face un schimb de informații cu partenerii din Turcia. Totodată, aceastea spun că nu dețin o informație oficială din partea turcă. Mai mulți reprezentanți ai agențiilor de turism afirmă că zboruri spre Antalya au fost operate și în această dimineață, iar până în acest moment cetățenii care și-au cumpărat bilete de odihnă cu această destinație nu au anulat călătoria. În același timp, cetățenii apelează la agenții pentru a afla care este situația în Antalya.
„Turiștii care se află acolo sunt bine, toți sunt la hoteluri. Antalya nu este în niciun fel afectată, cel puțin până la momentul de față, de evenimentele care au loc acum în Turcia. Lumea se odihnește în continuare.”, a precizat Ana Bolocan, director Departamentul Turism, agenția Voiaj International.
„Până la momentul de față noi nu avem anulări de zboruri spre Antalya, pentru că avem bilete de odihnă doar pentru acest oraș. Lumea zboară, ruta a fost și în această dimineață, acum la amiază mai zboară. Puteți urmări și pe site-ul Aeroportului că totul este în regim normal. Turiștii sună, întreabă care este situația, care ar fi compensările sau rambursările în caz de anulare. Noi, informație oficială din partea turcă încă nu avem, dar așa la nivel declarativ, toată lumea este de partea turiștilor. Orice s-ar întâmpla, turiștii vor fi susținuți în primul rând. Deci, toată lumea întreabă, dar nu avem o anulare, să vină cineva să zică că nu zboară.”, afirmă Ana Bolocan.
În cazul în care cei care și-au luat bilete, vor să anuleze călătoria, reprezentanta agenției de turism, spune că se face o cerere de anulare și se discută cu partenerii din Turcia, după care se ia o decizie: „acum nu pot să vă spun dacă se rambursează sau nu, fiecare caz îl analizăm în parte”.
Managerul superior al altei companii de turism din Chișinău, care a refuzat să-i facem public numele, a declarat că în acest moment agenția încearcă să clarifice situația și nu dispune de informații exacte. „Evident, ne facem griji pentru turiști și încercăm să luăm legătura cu partenerii în Turcia, să vedem care este situația, dacă avem siguranță pentru turiști.” Managerul afirmă că după alte precedente din Turcia, tururile în orașele Istanbul și Ankara nu sunt solicitate, „noi nici nu le recomandăm”.
„În Antalya totul este bine, ei sunt în siguranță. Am primit deja informație că totul este pus la punct în orașele în care s-a făcut dezastru, iar mulți dintre turiști nici n-au auzit despre aceste evenimente, pentru că ei se odihnesc. Situația este stabilă.”, ne-a dat asigurări reprezentanta companiei de turism.
Reprezentantul altei agenții de turism, cu nume cunoscut, a invocat că nu este împuternicită să răspundă la astfel de întrebări, dar și că i s-a interzis să dea vreo informație. Deși am lăsat un număr de telefon pentru a fi contactați de o persoană de conducere, compania nu a revenit cu precizări despre siguranța turiștilor moldoveni în Turcia.
La moment, aeroportul Ataturk din Istanbul și-a reluat activitatea deplină. În acelaşi timp, compania Turkish Airlines şi-a anulat zborurile programate azi pe cursa Chişinău – Istanbul. Pasagerii care au solicitat să ajungă de urgență la destinații, au beneficiat de rerutare, iar celorlalți li s-a oferit cazare la hotel. Restul curselor n-au fost afectate şi zborurile sunt operate conform orarului stabilit, a informat Guvernul.
Prim-ministrul Pavel Filip a convocat în dimineața zilei de astăzi o ședință de urgență pe marginea situației din Turcia, în care a anunțat formarea unei celule de criză la Ministerul de Externe, prin intermediul căreia să fie ajutați cetățenii aflați în Turcia, dar și cei care intenționează să călătorească în acestă zonă. A fost deschisă o linie fiebinte locală (022 788 688), unde cetățenii pot primi informații și adresa solicitări privind situația rudelor și apropiaților aflați în acest stat.
La acest moment, în Turcia se află circa 6 mii de moldoveni, iar mulți alții au programate vacanțe pe litoralul turcesc.
Vedeți aici ultimele informații ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene referitor la cetățenii moldoveni aflați în Turcia.
Cel puţin 90 de persoane au murit noaptea din 15 spre 16 iulie, în Istanbul și Ankara, în operaţiunile de preluare a puterii de către Armata turcă, și 1.154 au fost rănite, informează The Guardian, citat de mediafax.ro. Autoritățile de la Ankara au operat 1.563 de arestări din cadrul personalului militar pe întreg teritoriul țării. Tentativa de lovitură de stat din Turcia pare să fi eşuat sâmbătă dimineaţă, în contextul în care mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a opune rezistență, îndemnați de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care anunță că a preluat controlul „în mare parte”.