Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Prima reacție a procurorului acuzat…

Prima reacție a procurorului acuzat că a lovit un activist: „A fost o provocare. Nu pot lovi cu mâna dreaptă. Am depus plângere la poliție pentru înjurii și deteriorarea mașinii”

Ion Dulgheru, fostul adjunct al procurorului sect. Centru, astăzi, procuror în cadrul Procuraturii mun. Chișinău, acuzat că a mers cu mașina pe trotuar, iar ulterior l-a lovit pe activistul Alexei Dimitrov se declară nevinovat și spune că a fost victima unei provocări. Acuzatorul de stat susține că nu l-a lovit pe activist, precizând că el nu poate lovi cu mâna dreaptă, fiind, de fapt, stângaci. Dulgheru anunță că a depus și el o plângere la poliție, unde a reclamat faptul că Dimitrov l-a numit cu cuvinte necenzurate și i-a deteriorat automobilul, după ce l-a lovit cu piciorul.

Ziarul de Gardă a solicitat poziția procurorului Ion Dulgheru despre incidentul în care a fost implicat în după amiaza zilei de 30 decembrie 2016 și redă integral declarațiile acestuia. Cazul este investigat de poliție, dar și de Inspecția Procurorilor, care s-a autosesizat pe marginea cazului. ZdG va urmări derularea evenimentelor și va reveni cu detalii în ediția tipărită de joi, 12 ianuarie 2017.

Ion Dulgheru, procuror, Procuratura mun. Chișinău:

„E un video fragmentat. Prima întrebare care ar trebui să apară e de la ce s-a inițiat incidentul. Am să vă redau exact cum au stat lucrurile. În fața blocului administrativ din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt este parcare pentru mașini de serviciu, cu demarcare. Acolo parchează colaboratorii instituțiilor de stat amplasate cu sediul pe adresa respectivă. Ieșirea din această parcare se face doar prin fața blocului, în direcția spre str. Bulgară sau spre str. Armenească. Da, ea coincide și cu traseul pe care merg pietonii, însă nu se crează impedimente, pentru că  șoferii și pietonii se respectă unii pe alții. Parcarea dată funcționează așa de ani de zile. Da, poate ar fi cazul să funcționeze altfel, dar asta e o problemă de cheltuieli suplimentare pe care urmează să le facă statul. Da, înțeleg că ea este puțin incomodă, dar așa este. Eu niciodată nu am observat niciun conflict între persoanele care circulă și mașini. Toți sunt conștienți că se intersectează pe porțiunea asta. Șoferii merg încet pentru a nu crea impedimente la pietoni. Mai mult ca atât, dacă este un pieton în față, niciun șofer nu claxonează pentru a se da la o parte, pentru a nu-l deranja. Asta e situația. Nu avem mai multe locuri de parcare în zona centrală a orașului, iar pe adresa dată sunt amplasate mai multe instituții de stat. E o problemă ce nu ține de cetățeni. Totodată, nu poți să vii pe jos la lucru din sectorul Ciocana doar din cauza că nu ai unde parca automobilul”, își începe pledoaria procurorul Dulgheru.

„Astfel, eu, în jurul orei 16.00, pornindu-mă de la serviciu, țineți cont de faptul că fiind 30 seara, era aglomerație la cote maxime pe bd. Ștefan Cel Mare, am decis să mers spre str. Armenească. Mai e o problemă că în direcția spre str. Bulgară sunt amplasate niște bare de protecție care închid accesul automobilelor spre spatele clădiririi, pentru a nu bloca accesul la mașinile autospeciale care aduc inculpații din penitenciar în instanța de judecată”, spune procurorul. „Persoanele care nu cunosc zona, cetățeni care parchează aici mașina și se duc la Piața Centrală, spre exemplu, le parchează în barele astea de protecție, blocând accesul spre str. Bulgară. Astfel se crează permanent ambuteiaje și chiar devine imposibil să ieși cu mașina din parcare prin zona respectivă. Aceste argumente m-au determinat să ies pe partea dinspre str. Armenească. Deplasându-mă spre ieșirea dinspre str. Armenească, ajungând în apropierea magazinului Carmez, o persoană ce se afla pe partea lateral dreapta, ce se afla la o distanță de 2-3 metri de mașină, brusc, s-a apropiat de mașină și a lovit cu piciorul în ușa din partea dreaptă față, în partea de jos. Ca reacție la această lovitură, am staționat și am ieșit să văd ce s-a întâmplat.  Accentuez,  concomitent cu lovitura, persoana în cauză și înjura. Faptul că am fost lovit cu piciorul în automobil, fiind încă și înjurat, m-a indignat. La fel am, observat că persoana în cauză s-a mișcat într-o parte de la automobil, stând într-o poziție agresivă, dând de înțeles că poate lovi repetat în automobil și chiar în mine, filmându-mi reacția.  Fiind conștient că mă filmează doar pe mine și el nu se vede în imagine, poziția corpului său era agresivă și provocatoare.  Acesta se mișca în așa mod pentru a crea impresia în filmarea sa că este agresat. La începutul fragmentului filmat, se vede că dialogul era în toi, iar el îmi spusese deja ceva și eu doar îi reproșez, întrebându-l, tu ce, ești debil? Era o întrebare în contextul în care el a lovit în mașină fără motiv. Nu am afirmat că are o diagnoză, doar l-am întrebat, pentru că acțiunile lui nu erau adecvate. Eu tot sunt om și ca și toți oamenii am emoții, iar ele s-au reflectat în cazul dat așa, cu o așa o întrebare. Mai mult, eu i-am spus, dacă tu consideri că am procedat greșit, cheamă poliția. De ce îți asumi tu responsabilitățile și atribuțiile organelor de drept”, explică Ion Dulgheru.

„Acțiunile filmate și care nu sunt clare, nu sunt clare doar pentru că cetățeanul făcea mișcări speciale pentru a crea aparența că el este agresat. Mai mult decât atât,  dacă observați, mișcările neclare din imagini sunt făcute din partea stângă a respectivului cetățean. În așa caz, eu ar fi trebuit să-l lovesc din partea dreaptă, cu mâna dreaptă, ținând cont că eu stăteam cu fața la el. Eu sunt stângaci, cu dreapta nu pot lovi, în principiu. Dacă eu loveam cu stânga, momentul trebuia să fie filmat, după poziția camerei și a corpului meu. A fost totul regizat. El și-a conectat camera și a provocat toate aceste acțiuni din timp. Ulterior, eu m-am urcat în mașină, iar el a alergat în spatele mașinii și dacă atrageți atenția, strigă, „chiar am să-ți mai f… una”. Totodată, m-a numit cu cuvinte necenzurate. La final, coloana sonoră din video e ștearsă, anume în scopul de a ascunde faptul că mă numește cu cuvinte necenzurate”, precizează Dulgheru.

Procurorul susține că a depus și el plângere la poliție, imediat după incident.

Eu în jurul orei 17.00 m-am deplasat la sectorul de poliție și am depus plângere pentru a-l atrage pe respectivul cetățean la răspundere, conform legii, pentru deteriorarea bunului și înjurie. Acolo am constat că și el a depus o plângere. În cadrul examinării automobilului de către colaboratorii de poliție s-a constatat urma încălțămintei acestuia pe ușa automobilului meu, deteriorarea ușii precum și a barei de protecție spate.  În cadrul examinării plângerii lui, polițiștii mi-au cerut explicații. Concomitent, mi-au comunicat că cetățeanul le-a prezentat video integral, iar acolo se văd și acțiunile lui, inclusiv și înjuriile aduse în adresa mea. Accentuez că pe internet, el a plasat doar mijlocul filmării, unde el este aparent „înger”. Poliștii i-au cerut să anexeze la material video integral, dar el a refuzat. Ulterior, a plasat pe internet doar ce îi este convenabil. Cetățeanul ăsta a înscenat acest conflict pentru a face un show mediatic. Vă asigur că ăsta a fost scopul lui. Cred că asta e sursa lui de existență. La această concluzie am ajuns, studiind postările sale anterioare. După incidentul dat, documentându-mă, am aflat că acesta are o faimă de provocator vestit. O întrebare retorică. De ce el de fiecare dată, în fiecare conflict, este victimă? Asemenea conflicte sunt destul de frecvente. Concluzia ar fi că el provoacă aceste conflicte, ulterior le filmează și redactându-le, le plasează pe internet, în modul convenabil lui, adunând dividende din această activitate. Dacă el se consideră activist, ar trebui să aibă un comportament decent, în strictă corespundere cu prevederile legale, nu să creeze, prin provocări, conflicte, iar în cadrul lor, să încalce legea, pentru ca ulterior să se victimizeze”, zice Dulgheru.

„Pot să vă relatez că respectivul cetățean, la momentul depunerii plângerii, a solicitat de la colaboratorii de poliție ca ei să-i confirme prezența leziunilor corporale. A primit un răspuns că astfel de leziuni la el nu sunt vizibile, însă pentru constatarea prezenței sau absenței unor astfel de leziuni, urmează să-l examineze medicul legist de la Centrul de Medicină Legală, insistând să-i dea îndreptate în acest sens. Cetățeanul a refuzat, motivând că 30 decembrie, iar ulterior 31 și 1 sunt zile de sărbătoare și nu va putea găsi medici care să-l examineze. Polițiștii i-au dat explicații că medic legist de serviciu este 24 de ore, în fiecare zi, la Centrul de Medicină Legală. Ultimul însă a refuzat să fie examinat. Eu Vă asigur că refuzul lui de a fi examinat este în legătură directă cu faptul că persoara era conștientă că nu are leziuni, iar un astfel de raport i-ar fi dat peste cap planurile sale de a manipula opinia publică”, concluzionează Ion Dulgheru, care, de la 1 ianuarie 2017 este procuror în cadrul Procuraturii mun. Chișinău.

Alexei Dimitrov are însă un alt punct de vedere:

„Eu am depus plângere imediat la poliție. Mi-a aplicat în partea dreaptă a feței o lovitură cu pumnul, destul de neplăcută. N-am fost la medic, dar evident, ca să nu las așa, aș apela la o expertiză. Dar, era sfârșit de zi, vineri, iar sâmbătă și duminică au fost sărbători. A fost o usturime neplăcută, dar mai mult e aspectul moral. E total deplasat… El a mers pe trotuar. Eu i-am bocănit cu degetele în geam, fiindcă altfel nu-i posibil de atras atenția. El s-a simțit tare lezat. El mergea pe trotuar. Am aflat întâmplător că e procuror după ce am introdus pe google numerele de înmatriculare ale mașinii și am dat chiar de câteva articole din Ziarul de Gardă… După ce m-a lovit, el a plecat”, zice Alexei Dimitrov, solicitat de ZdG.

Ziarul de Gardă a făcut anterior portretul procurorului Ion Dulgheru, atunci când acesta a candidat la șefia Procuraturii Anticorupție și a constatat că acesta deţine în proprietate mai multe bunuri de milioane, iar în trecut, a fost cercetat disciplinar din cauza implicării într-un scandal. Fratele acestuia, Andrei, este şi el procuror la Procuratura Râşcani, Chişinău. În decembrie 2014, ZdG scria că familia celor doi procurori construieşte un bloc locativ cu nouă etaje pe str. Constantin Vârnav, Chişinău, bloc amplasat pe un fost teren de joacă, spre nemulţumirea locatarilor din zonă. După acel articol, Comisia Naţională de Integritate (CNI) nu doar că nu s-a autosesizat pentru a investiga averea celor doi procurori care construiesc blocul locativ la câteva sute de metri de casa de milioane a preşedintelui CNI, Anatolie Donciu, dar, contrar legii, nici nu au publicat declaraţia lui Dulgheru cu privire la venituri şi proprietate pe anul 2014. Reprezentanţii CNI nu au putut explica de ce declaraţia de avere a procurorului Dulgheru lipsea pe site-ul www.cni.md.

Mai multe detalii citiți aici: (video)Procurorul care mergea cu mașina pe trotuar, acuzat că a lovit un activist, milionar din donații și cu familie ce a ridicat un bloc cu 11 etaje în Chișinău