Ministrul de Interne și șeful IGP, despre incidentul din dosarul Petic
Ministrul de Interne, Andrei Năstase, susține că Inspectoratul General al Poliției (IGP) a acționat în conformitate cu legea în cazul incidentului de ieri, din dosarul Petic, dar și că după producerea evenimentului s-a autosesizat și a demarat procedurile corespunzătoare.
Abordar, la subiect după ședința Guvernului, Andrei Năstase a declarat că ieri, 17 iulie, Gheorghe Petic ar fi părăsit sediul instanței pentru că a ajuns „la capătul răbdării”, că acesta „este o victimă” a fostului regim și că „din punct de vedere uman” îl înțelege pe inculpat, care este liderul organizației teritoriale Ungheni a PPDA.
„Am luat act de faptul că a înțeles că orice acțiune care ar încălca legea va fi în detrimentul său”, a declarat Năstase precizând, totodată: „IGP a acționat conform legii și după producerea evenimentelor s-a autosesizat și a demarat procedurile corespunzătoare, așa cum trebuie să o facă indiferent de cine este vorba”.
La rândul său, șeful interimar al IGP, Gheorghe Balan, a explicat că poliția a fost solicitată să asigure ordinea publică abia la ora 14.00, când ședința era deja începută.
Solicitată să expună o opinie referitor la părăsirea de către Gheorghe Petic a instanței de judecată, în timpul ședinței de ieri, la Curtea de Apel Chișinău, prim-ministra Maia Sandu a declarat că „organele responsabile trebuie să cerceteze cazul”.
„E important ca să respectăm legea, chiar dacă ne confruntăm cu abuzuri foarte mari”, a declarat Maia Sandu după ședința Guvernului.
La 17 iulie, după ce magistrații de la CA Chișinău au respins cererea avocaților de a-l elibera din arest, Gheorghe Petic, ajutat de un număr mare de susținători prezenți la ședință, a ieșit din sala de judecată declarând că nu se mai întoarce la pușcărie. Petic a declarat că a plecat din fața magistraților pentru că Parlamentul a declarat la 8 iunie că R. Moldova este „stat capturat”.
După ce a fost convins de avocat să revină în sediul instanței, acesta a declarat că nu a avut intenția de a evada.
Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a transmis o scrisoare către guvernare și misiunile diplomatice acreditate la Chișinău, prin care a calificat incidentul drept „imixtiune și presiune directă asupra completului care examinează dosarul”.