Ședința CSM: ministra Justiției cere „curățarea sistemului” prin revocarea a 6 membri ai Consiliului INJ
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) figurează 14 subiecte. Primul se referă la „Declarația comună a unor judecători”.
Ședința a luat sfârșit.
- CSM l-a numit pe judecătorul Anatolie Pahopol președinte interimar al Curții de Apel Chișinău, după ce mandatul lui Ion Pleșca a expirat la 20 iulie. Totodată, a fost anunțat concurs pentru funcția de președinte al CA Chișinău.
Membrii CSM au decis în ședință să ia act de scrisoarea CA Chișinău emisă după incidentul din dosarul Petic și urmează să transmită către IGP și MAI o notă cu solicitarea de a asigura ordinea publică la ședințele de judecată.
Ora 10.20: Trei membri ai Consiliului INJ au fost revocați: Mariana Pitic, Ghenadie Pavliuc și Viorica Mihailă.
Ora 9.10: Ministra Justiției, Olesea Stamate, propune, în contextul solicitării prim-ministrei de „curățare” a sistemului judecătoresc, revocarea unor membri din componența Consiliului Institutului Național al Justiției pe motiv că asupra acestora „planează probleme de integritate” și că au fost subiectul mai multor investigații jurnalistice. Ministra a enunțat judecătorii Mariana Pitic, Oxana Robu, Ghenadie Pavliuc și Viorica Mihăilă, dar și procurorii Igor Popa și Ruslan Popov. Membrii CSM au precizat că nu se pot pronunța în privința procurorilor, deoarece au fost desemnați de CSP. Întrebată de membrii CSM care ar constitui temeiul legal de revocare, Olesea Stamate a invocat „suspiciuni de integritate”.
Ora 9.05: Ședința este deliberativă. Pe ordinea de zi au fost introduse câteva subiecte, printre care cel referitor la scrisoarea CA Chișinău emisă după incidentul din dosarul Petic sau cel referitor la contestarea de către Ion Druță și Radu Țurcanu a Hotărârii CSM prin care au fost „înlăturați” din funcții.
Ședința este condusă de președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, după ce săptămâna trecută Victor Micu a fost demis din funcția de președinte al Consiliului.