Ex-magistratul cercetat penal și judecat în urma unui articol ZdG, a pierdut la CSJ lupta pentru restabilirea în sistem
Judecătorul Serghei Ciobanu a pierdut la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) procesul privind restabilirea sa în sistemul de justiție. Magistratul, urmărit penal după un articol ZdG care dezvăluia că acesta a revizuit o sentinţă pe numele colonelului Ivan Grosu, emisă acum 16 ani, şi a hotărât încetarea procesului penal în privinţa acestuia, a atacat la CSJ decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 5 septembrie 2017 prin care a fost declarat incompatibil cu funcția de judecător și un aviz consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS). La 19 aprilie însă, instanța supremă de justiție a respins cererea sa drept „neîntemeiată”. Între timp, mai bine de șase luni, dosarul penal pe numele lui Serghei Ciobanu, deschis pentru pronunţarea cu bună ştiinţă a unei hotărâri contrare legii, se află pe masa Judectoriei Chișinău, fără a avea vreo finalitate.
„Cererea de chemare în judecată depusă de Ciobanu Serghei împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, intervenient accesoriu Serviciul de Informații şi Securitate al Republicii Moldova cu privire la anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 568/26 din 05 septembrie 2017 și avizului consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate al 2 Republicii Moldova nr. 5/1655 din 03 august 2017, întocmit în privința judecătorului Ciobanu Serghei, se respinge ca neîntemeiată. Hotărârea Colegiului nu se supune nici unei căi de atac.”, scrie în Dispozitivul Hotărârii CSJ din 19 aprilie curent, prin care instanța supremă de justiție refuză să anuleze decizia CSM prin care judecătorul a fost demis din sistem și avizul SIS care a stat la baza adoptării acesteia.
Acum un an, despre Serghei Ciobanu ZdG a scris că, în septembrie 2016, pe atunci judecător la Judecătoria Militară, a revizuit o sentinţă pe numele colonelului Ivan Grosu, emisă cu 16 ani în urmă, şi a hotărât încetarea procesului penal în privinţa acestuia. Cererea în judecată este depusă de procurori militari, colegi cu fiul colonelului cu acelaşi nume, Ivan Grosu, fost procuror militar, actualmente procuror la Procuratura mun. Chişinău. În 2000, Ivan Grosu fusese condamnat, apoi amnistiat, dar obligat să achite 1,17 milioane de lei, pagube stabilite în dosar, banii fiind decontaţi, lunar, din pensie.
După acest articol, Procuratura generală s-a autosesizat și a pornit un dosar penal. „Datorită investigaţiilor voastre, ne-am autosesizat. Vă mulţumim pentru această investigaţie, pentru că noi nu am ştiut despre această situaţie”, declara Eduard Harunjen, pentru ca în ședința din 11 aprilie 2017 să ceară acordul membrilor CSM pentru începerea urmăririi penale pe numele judecătorului Serghei Ciobanu.
În timp ce era cercetat penal, magistratul lupta pentru un fotoliul de judecător la instanța Chișinău, după ce, în conformitate cu reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești, Judecătoria Militară la care activa a fost lichidată. Serghei Ciobanu a cerut încă în februarie 2017 numirea, prin transfer, în funcție la Judecătoria Chișinău. Demersul său a fost refuzat de către șeful statului, respectiv, la 6 iunie 2017, magistratul a cerut repetat CSM-ului înaintarea candidaturii sale pentru această funcție. CSM a hotărât însă să solicite Serviciului de Informații și Securitate o verificare suplimentară în privința magistratului Ciobanu.
Ulterior, în ședința din 5 septembrie 2017, CSM a audiat în ședință închisă avizul SIS. Potrivit informațiilor din acel aviz, raportate de fostul membru CSM, Anatolie Țurcanu, Ciobanu ar fi angajat fiica sa în instituții cu profil militar, chiar dacă aceasta nu avea studii complete în acea perioadă.
„Ciobanu Serghei ar fi comis abuzuri în serviciu folosind intenționat statutul în interese personale pentru a facilita angajarea fiicei sale Ruxanda într-o serie de instituții cu profil militar, cum ar fi Marele Stat Major al Armatei Naționale, dar și Judecătoria Militară, în perioada anilor 2012-2014, aceasta neavând studii superioare complete la acea perioadă. În aceasta privință a fost pornit un proces penal pe baza acțiunilor ilegale ale președintelui Judecătoriei Militare, fapt certificat în Registrul de Evidență a Sesizărilor cu Privire la Infracțiuni nr. 1 al Centrului Național Anticorupție din 11 februarie 2013. Cu toate acestea, în scurt timp a fost emisă o ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale”, declara Anatolie Țurnacu, cu trimitere la Avizul SIS din 2 iulie 2017 în privința lui Serghei Ciobanu, care aminte ași de dosarul intentat acestuia după publicarea articolului ZdG. În apărarea sa, Ciobanu a declarat că fiica sa a activat, de fapt, într-o tabără de odihnă pentru copii: „În orele de serviciu, fiica permanent era la locul de muncă, indiferent de situație. Deși, în avizul Serviciului de Informație și Securitate este vorba despre instituții militare referitor la activitatea desfășurată de fiica sa, real, aceasta a activat într-o tabără de odihnă pentru copii, ceea ce nu are nimic legătură cu activitatea lui”. Acesta a recunoscut și faptul că a angajat fiica sa în funcție de arhivar: „Nu am negat acest fapt nici data trecută nici azi. Întregul colectivul activa în locul arhivarului (aproape 2 ani de zile) și din acest considerent apăreau probleme. Astfel, eram impus de situație să găsesc o soluție”.
În aceeași ședință din 5 septembrie, membrii CSM au decis că Serghei Ciobanu nu este compatibil cu funcția de judecător.
Ex-magistratul, care a intrat în atenția opiniei publice în 2015, când în timpul unei ședințe de judecată a adormit, a încercat însă să se restabilească în sistem. Acesta a contestat la Curtea Supremă de Justiție, atât decizia CSM care de undă verde procurorilor să pornească urmărirea penală împotriva acestuia, cât și Hotărârea CSM din 5 septembrie. Prima a fosrt respinsă la 7 decembrie 2017, iar cea de-a doua – la 19 aprilie curent.
Între timp, urmărirea penală în acest dosar pe numele judecătorului a fost finalizată, iar dosarul a fost trimis în instanţa de instanță. Acesta este examinat la Judecătoria Chişinău, fiind în gestiunea magistratei Ludmila Barbos. Din octombrie și până în prezent au avut loc patru ședințe de judecată, acestea însă au fost amânate, fie la cererea inculpatului sau avocatului acestuia, fie pentru că judecătoarea Barbos se afla în concediu. Următoarea ședință este fixată pentru 31 mai.
Serghei Ciobanu a acces în sistemul judecătoresc în iunie 1991, când a fost numit magistrat la Judecătoria Tiraspol. Doi ani mai târziu, devine judecător la Tribunalul militar Chişinău. În 2012, este preşedinte al Judecătoriei Militare, instituţie care, la 1 aprilie 2017 şi-a sistat activitatea, în urma reorganizării sistemului judecătoresc.