Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (doc) Dispozitivul sentinței în dosarul…

(doc) Dispozitivul sentinței în dosarul Filat

Judecătoria Buiucani a făcut public dispozitivul sentinței în dosarul Filat, în care fostul premier a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, în penitenciar de tip închis.

Documentul conține practic aceleași informații ca și cele care au fost citite de judecătoarea Galina Moscalciuc, ieri, în timpul pronunțării sentinței.


Dispozitivul sentinței din dosarul Filat este un preambul al sentinței motivate din acest dosar, care urmează să fie făcută publică vineri, 1 iulie 2016, la ora 15.00. În acel document ar trebui să se regăsească motivele condamnării lui Filat, dar și o parte din probele procurorilor, care au dus la această condamnare.

Ieri, fostul premier a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare.