(doc) Curtea de Apel a respins pretențiile de 415 mii de lei ale surorii ministrului Justiției
Curtea de Apel Chișinău a casat decizia instanței de fond prin care Mariana Tăbuică, sora lui Vladimir Cebotari, ministrul Justiției al R. Moldova, a decis ca Î.S. „Moldatsa” să-i plătească 415 mii lei drept „recompensă pentru absența forțată de la muncă”, deși aceasta a plecat din funcția director financiar „din proprie inițiativă”. Instanța de apel a stabilit că magistrata Svetlana Garștea-Bria nu a luat în calcul faptul că sora ministrului Cebotari, înainte de a pleca în concediu medical, a depus o cerere de demisie. Tăbuică a plecat „din proprie inițiativă” în urma unui audit efectuat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor care arăta că, împreună cu alți colegi, aceasta a beneficiat de sute de mii de lei suplimentar la veniturile salariale.
Potrivit instanței de apel, la 25 septembrie 2015, Mariana Tăbuică a depus o cerere către conducerea ÎS „Moldatsa” privind desfacerea contractului individual de muncă din proprie inițiativă începând cu ziua respectivă . În aceeași zi însă, Tăbuică a înaintat și o a doua cerere. De această dată a solicitat desfacerea contractului la 28 septembrie 2015. Doar că la 28 septembrie, Tăbuică a adresat o scrisoare de informare, precizând că i-a fost deschis buletin medical în legătură cu starea nesatisfăcătoare a sănătății, fără a anunța cât durează concediul medical. O zi mai târziu, la 29 septembrie, Andrian Boldesco, directorul interimar al „Moldatsa”, a semnat ordinul de concediere a Marianei Tăbuică din funcția de director finaciar al instituției începând cu 9 octombrie 2015, zi în care exprira concediul medical al funcționarei.
În pofida faptului că a fost concediată din prorpie inițiativă, trei luni mai târziu, pe 25 decembrie 2015, sora ministrului Justiției a chemat în judecată întreprinderea de stat, „solicitând admiterea acțiunii, anularea ordinului emis de Î.S. „MoldATSA” nr. 483-p din 29 septembrie 2015 privind eliberarea din funcție, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și încasarea cheltuielilor de judecată”. Pe parcursul judecării cauzei, la 7 iulie 2016, după ce a fost angajată în calitate de director executiv la compania Fly One, Mariana Tăbuică și-a schimbat pretențiile, iar în locul restabilirii în funcție a cerut ca Î.S. „Moldatsa” să-i achite compensații suplimentare în mărime de trei salarii medii lunare.
Vineri, 25 noiembrie 2016, magistrat Svetlana Garștea-Bria de la Judecătoria Chișinău, sectorul Buiucani, i-a admis pretențiile și a dispus încasarea din conturile ÎS „Moldatsa” a sumei de 415,65 mii de lei. Dintre aceștia, 342,3 mii de lei reprezintă salariul pentru perioada absenței de la locul de muncă, iar 73,3 mii de lei compensație „în locul restabilirii la locul de muncă”. Peste patru zile, pe 29 noiembrie 2016, judecătoarea Garștea-Bria a emis o hotărâre suplimentară, prin care a obligat ÎS „Moldatsa” să achite și taxa de stat, în sumă de 12 mii de lei, decizie omisă cu câteva zile mai devreme.
Decizia a fost casată integral de magistrații instanței de apel, Angela Bostan, Anatol Pahopol și Veronica negru, la 17 noiembrie curent. Curtea de Apel a admis doar pretențiile Marianei Tăbuică referitor la ordinul de concediere, modificând data demiterii din „9 octombrie 2015” în „12 octombrie 2015”.
Instanța de apel a explicat că Marianei Tăbuică „nu i s-au lezat careva drepturi salariale”, aceasta „nu a fost privată de posibilitatea de a munci”, „circumstanță confirmată prin actele administrate la dosar, care confirmă că după eliberarea din funcție de la Î.S. „MoldATSA” s-a angajat în funcția de director executiv la „Fly One”, companie aeriană care l-a avut printre fondatorii inițiali pe fratele Marianei Tăbuică, Vladimir Cebotari, ministrul Justiției al R. Moldova.
Tăbuică a plecat exact în perioada în careun audit al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), efectuat la „Moldatsa” pentru perioada ianuarie 2014 – septembrie 2015, arăta că ea, fiind director financiar al întreprinderii, a încasat sute de mii de lei în plus față de salariul său de bază.
Citiți și