„Dezmățul” rudelor: Sora ministrului Justiției a câștigat prin judecată 415 mii de lei
Mariana Tăbuică, sora lui Vladimir Cebotari, ministrul Justiției al R. Moldova, a obținut, prin intermediul instanței de judecată, 415 mii de lei de la Întreprinderea de Stat „Moldatsa”, la care a fost angajată până în octombrie 2015. Atunci, Tăbuică, care îndeplinea funcția de director financiar, a plecat „din proprie inițiativă” în urma unui audit efectuat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor care arăta că, împreună cu alți colegi, a beneficiat de sute de mii de lei suplimentar la veniturile salariale. Deși actul de control a fost remis Centrului Național Anticorupție, persoanele vizate nu au fost trase la răspundere.
Vineri, 25 noiembrie 2016, Mariana Tăbuică nu s-a prezentat la Judecătoria Botanica din Chișinău, fiind, probabil, la serviciu. Precizăm că, în prezent, ea este director financiar la compania aeriană „Fly One”, avându-l printre fondatorii inițiali pe fratele său, Vladimir Cebotari, ministrul Justiției al R. Moldova.
„Compensație în locul restabilirii la locul de muncă”
În lipsa ei, judecătoarea Svetlana Garștea-Bria i-a admis pretențiile și a dispus încasarea din conturile ÎS „Moldatsa”, acolo unde Tăbuică a fost angajată din noiembrie 2013 până în octombrie 2015, a sumei de 415,65 mii de lei. Dintre aceștia, 342,3 mii de lei reprezintă salariul pentru perioada absenței de la locul de muncă, iar 73,3 mii de lei compensație „în locul restabilirii la locul de muncă”. Altfel spus, Tăbuică nu a cerut instanței s-o restabilească la serviciu, ci doar să-i acorde o sumă de bani în schimbul acestei posibilități, pe care a refuzat, practic, s-o utilizeze. Peste patru zile, pe 29 noiembrie 2016, judecătoarea Garștea-Bria a emis o hotărâre suplimentară, prin care a obligat „Moldatsa” să achite și taxa de stat, în sumă de 12 mii de lei, decizie omisă cu câteva zile mai devreme. Acum, părțile au 30 de zile pentru a ataca decizia la Curtea de Apel (CA) Chișinău, deși încă nu a fost publicată motivarea deciziei primei instanțe.
Verdictul instanței de judecată, dar și acțiunea intentată de către Mariana Tăbuică împotriva „Moldatsa” provoacă mai multe semne de întrebare. Instanța a decis să-i achite salariul pentru perioada în care ea a lipsit de la serviciu, deși Tăbuică a plecat din proprie inițiativă (!) de la întreprinderea de stat, așa cum se spune într-o altă hotărâre de judecată în care figurează Tăbuică și „Moldatsa”, dar și în ordinul de concediere. Tăbuică a plecat exact în perioada în care un audit al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), efectuat la „Moldatsa” pentru perioada ianuarie 2014 – septembrie 2015, arăta că ea, fiind director financiar al întreprinderii, a încasat sute de mii de lei în plus față de salariul său de bază. Actul de control a fost trimis și la Centrul Național Anticorupție (CNA), doar că nu a avut încă o finalitate.
Tăbuică refuză să ramburseze creditul preferențial
Auditul a arătat că într-un an și nouă luni, Tăbuică a primit 373 de mii de lei în plus în calitate de salariu, acesta fiindu-i calculat greșit cu un coeficient mai mare decât cel stabilit de regulamentul instituției. În acea perioadă, Tăbuică a beneficiat și de un spor salarial de 20% sub formă de „indemnizație pentru discreție”, în sumă de 75 de mii de lei, iar în calitate de primă unică din Fondul de Consum al Întreprinderii, alți 63,6 mii de lei. Tot în perioada în care activa la „Moldatsa”, împreună cu alți colegi, Tăbuică a beneficiat de împrumuturi din Fondul de Rezervă al „Moldatsa”, fără dobândă. Ea a contractat, în 2014 și 2015, „credite” în sumă de 200 de mii de lei. La 23 septembrie 2015, ea avea datorii la „Moldatsa”, conform rezultatelor auditului, în sumă de 148 de mii de lei.
Mariana Tăbuică a plecat, oficial, de la „Moldatsa” la 9 octombrie 2015, când contractul individual de muncă „a fost desființat”, așa cum se precizează într-o decizie judecătorească. Un ordin de concediere a fost semnat de Andrian Boldesco, directorul interimar al „Moldatsa” din acea perioada pe 29 septembrie 2015. Ea a depus o cerere în acest sens pe 28 septembrie, însă a plecat, inițial, în concediu de boală.
Pentru că, atunci când s-a concediat, nu a restituit în totalitate creditul luat de la întreprindere, la 12 ianuarie 2016, „Moldatsa” a acționat-o în judecată, cerând încasarea datoriei rămase, de 140,35 mii de lei, a dobânzii de întârziere pe perioada noiembrie-decembrie 2015 și a cheltuielilor de judecată. Din datele acestui proces reiese că Mariana Tăbuică a plecat din proprie inițiativă de la „Moldatsa”, astfel că solicitarea de reangajare și de achitare a salariului pare mai mult decât dubioasă.
Avocat: „Eu cunosc că a fost cerere de demisie”
Ion Cernolev, avocatul Marianei Tăbuică din dosarul în care aceasta se „luptă” cu „Moldatsa” pentru restituirea creditului preferențial, a solicitat, inițial, acordarea unui termen de împăcare, iar ulterior a declarat că nu recunoaște acțiunea deoarece contractul de împrumut a fost încheiat pe un termen de 24 de luni și era scadent la 31 decembrie 2016, iar „Moldatsa” nu este în drept să solicite încasarea datoriei înainte de această dată. De asemenea, Cernolev a invocat o prevedere din contractul de împrumut conform căreia „Moldatsa” poate solicita suma împrumutului anticipat doar în cazul în care Mariana Tăbuică ar fi fost concediată, pe când ea ar fi plecat de la întreprindere din proprie inițiativă. Instanța de judecată, însă, a considerat întemeiată cererea „Moldatsa” de a încasa datoria, deoarece Tăbuică nu și-a onorat, începând cu noiembrie 2015, obligația contractuală de a achita rata lunară de 8250 de lei. Astfel, la 20 iunie 2016, Judecătoria Ciocana a hotărât că Tăbuică trebuie să restituie „Moldatsa” datoria de 131,51 mii de lei, să achite dobânda de întârziere și taxa de stat. În total, 152,16 mii de lei. Aceasta nu a fost de acord cu decizia Judecătoriei Ciocana și a făcut apel, dar CA Chișinău nu a luat, deocamdată, o decizie.
Ion Cernolev, avocatul Marianei Tăbuică, ne-a declarat că clienta sa nu este de acord cu modul de calculare a penalităților și cu cererea „Moldatsa” de a încasa anticipat împrumutul, înainte de data de 31 decembrie 2016. Totodată, avocatul ne-a confirmat că Tăbuică a plecat de la „Moldatsa” în baza unei cereri de demisie. „Cunosc că a fost cerere de demisie, dar nu am văzut propriu-zis cererea. Cred că mai bine e să discutați direct cu dânsa”, ne-a spus Cernolev. Pentru că Mariana Tăbuică nu a răspuns apelurilor noastre repetate la telefonul său mobil, l-am rugat pe Cernolev să-i transmită clientei sale numărul nostru de telefon și motivul pentru care o căutăm pentru a fi contactați ulterior, lucru care nu s-a mai întâmplat. Am încercat să vorbim cu Mariana Tabuică și prin intermediul companiei aeriene „Fly One”, unde aceasta este în prezent angajată, însă aici ni s-a spus că ea „nu este pe loc”, dar am primit asigurări că i se va transmite că am căutat-o atunci când va reveni. Și aici am lăsat numărul nostru de telefon, însă nu am mai fost contactați. Nici Vadim Gugea, administratorul interimar al ÎS „Moldatsa”, nu ne-a răspuns deși l-am sunat de mai multe ori pe ambele numere de telefon pe care acesta le are.
De la stat, la firma privată fondată de fratele său
Astăzi, Mariana Tăbuică este director financiar la compania aeriană „Fly One”. Firma a fost înregistrată în septembrie 2015 și operează, din aprilie 2016, curse de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre mai multe destinații din Europa. Până în septembrie 2016, unul dintre fondatorii companiei era Maria Cebotari, soția lui Vladimir Cebotari, ministrul Justiției, tot el, fratele Marianei Tăbuică. La „Fly One”, Tăbuică este colegă cu Andrian Boldesco, fost director interimar al „Moldatsa” pe când aceasta pleca de la întreprinderea de stat. Boldesco ne-a spus că nu-și amintește condițiile în care actuala sa colegă a plecat de la „Moldatsa”. „Nu-mi amintesc”, a zis el. Întrebat cum se întâmplă că astăzi este coleg cu Tăbuică la „Fly One”, Boldesco a fost la fel de enigmatic. „E chestiunea mea personală”. De la „Moldatsa” am fost informați că Olesea Clim, nora judecătorului de la CA Chișinău, Eugeniu Clim, cea care a reprezentat în judecată „Moldatsa” în ambele dosare cu Mariana Tăbuică, este plecată într-o deplasare și că nu vom putea vorbi cu ea.
Mariana Tăbuică a figurat, de-a lungul timpului, în mai multe litigii de ordin financiar. În 2015, ea a fost acționată în judecată și de „Asterra Grup”, o companie de asigurări, pentru o datorie de peste 80 de mii de euro, contractată de aceasta după ce a luat un credit de 35 de mii de euro în 2012 și nu l-a rambursat. În iunie 2016, Judecătoria Ciocana a dispus încasarea de la Mariana Tăbuică a sumei de 54 de mii de euro și a cheltuielilor de judecată în sumă de 45 de mii de lei. Părțile se judecă de mai mulți ani. Împreună cu soțul său, Andrei Tăbuică, ea este parte a unui litigiu cu „Eurocreditbank”, care a oferit celor doi soți un credit de 1 milion de lei în 2010, care, la fel, nu ar fi fost rambursat. În 2014, cei doi soți s-au judecat și cu Moldova-Agroindbank într-un litigiu similar.