CSM, obligat de Curtea de Apel Chișinău să convoace Adunarea generală a judecătorilor
Curtea de Apel Chișinău a obligat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să convoace Adunarea generală extraordinară a judecătorilor, la care ar urma să fie examinat subiectul cu privire la ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM.
Hotărârea este executorie, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile de la pronunțare, prin intermediul Curții de Apel Chișinău.
Joi, 19 septembrie, CSM a decis să amâne examinarea acestui subiect, motivând că unii judecători au fost informați că semnează, de fapt, pentru altceva. Astfel, judecătorii au depus o cerere de chemare în judecată.
- DOC/ Justiție în blocaj. Asociația judecătorilor a acționat CSM în judecată, iar magistrații evită să examineze cererea
La 13 septembrie, 87 de judecători au înregistrat la Secretariatul CSM o cerere prin care au solicitat convocarea Adunării generale extraordinare a judecătorilor. Aceștia au propus două subiecte pe ordinea de zi:
- evoluția sistemului judecătoresc și eficiența asigurării autoadministrării judecătorești de către CSM, ca garant al asigurării independenței justiției. Resetarea și reconfigurarea organului de autoadministrare al autorității judecătorești;
- ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM, aleși de către Adunarea generală a judecătorilor din rândul judecătorilor.