Vicepreședinții PAS și PDA îl îndeamnă pe Țîcu să-și depună mandatul. Reacția deputatului
Octavian Țîcu nu intenționează să renunțe la mandatul de deputat, așa cum i-au sugerat vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, și cel al Platformei DA (PDA), Alexandru Slusari, după ce acesta a anunțat că părăsește fracțiunea ACUM Platforma DA.
Slusari a declarat pentru ZdG că „în mod normal, dat fiind faptul că a fost ales pe listă de partid, nu pe circumscripție, dacă nu se regăsește ca parte componentă a echipei, ar fi bine să-și depună mandatul”.
„Dumnealui așa și nu a devenit parte componentă a echipei fracțiunii. Regretăm acest lucru. Considerăm că gestul lui a fost într-o măsură semnificativă manipulat. Este un gest greșit, în opinia noastră. Fracțiunea a făcut tot posibilul ca el să se simtă în confort. Fracțiunea nu a greșit cu nimic în raport cu dânsul”, a reacționat președintele fracțiunii ACUM Platforma DA.
La rândul său, Octavian Țîcu susține că tocmai pentru că a fost ales pe lista de partid nu va renunța la mandatul de deputat.
„Dacă eu aș fi venit pe circumscripție, poate ar fi fost altfel, dar acest mandat a fost dat de toți cetățenii Republicii Moldova”, a comentat el în cadrul ediției din 18 septembrie a emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, adăugând că nu a reușit să învingă în circumscripția uninominală din Ungheni „tocmai din această rivalitate dintre PAS și DA, pentru că DA a dispărut la jumătate de campanie și a trebuit să fac alegerile într-un mod paradoxal doar cu 12-14 oameni de la PAS – cu 27 de mii împotriva președintelui de raion”, dar motivând că a ales fracțiunea ACUM Platforma Da pentru că dacă ar fi mers la PAS, blocul ACUM, „era 15 la 11, ceea ce era incorect”.
Totodată, vicepreședintele PAS Mihai Popșoi a scris pe pagina sa de Facebook că „un bărbat adevărat, într-o asemenea situație, își depune mandatul”.
„Țîcu va avea o concurență acerbă pentru un loc în subsolul clasamentului”, a mai notat Popșoi. La rândul său, Țîcu a replicat că acesta „nu este o autoritate care să se dea cu părerea”.
„Vreau să ridice arhiva marelor proteste din Piața Marii Adunări Naționale și o să vadă cine într-adevăr a contat atunci când s-a vorbit. Suportul oamenilor l-am adus prin integritatea și reputația mea – ireproșabilă din punct de vedere a performanțelor sportive și academice. Eu am adus în Parlament grădinița de copii și clubul de femei”, a mai afirmat Țîcu în cadrul aceleiași emisiuni.
El a precizat că va avea o relație „normală” cu cei din blocul ACUM și speră că proiectele sale vor fi susținute, ceea ce va face și el. La fel, potrivit lui Țîcu, ar mai putea părăsi fracțiunile blocului ACUM Lilian Carp și Iurie Reniță, care, contactați ieri, 17 septembrie, de ZdG nu au confirmat aceste zvonuri.
Referitor la intenția de a candida la funcția de primar al capitalei, el spune că a luat decizia ieri și a subliniat că o altă candidatură putea fi Carp.
Țîcu a declarat că despre desemnarea drept candidat la alegerile locale a discutat cu PUN, PLDM și PPR.
Deputatul Octavian Țîcu a anunțat astăzi că va părăsi fracțiunea ACUM Platforma DA (PDA) și „rămân deputat independent al blocului ACUM”. Totodată, el intenționează să candideze la funcția de primar general al municipiului Chișinău, mizând pe susținerea PDA.
În cadrul unui briefing de presă, el l-a îndemnat pe Andrei Năstase să ofere „împreună cu PDA șansa să putem câștiga această bătălie împotriva socialiștilor”, adăugând că ministrul de Interne a pornit o reformă pe care trebuie să și-o asume „cu curaj și demnitate”.
Contactat de ZdG, Alexandru Slusari, președintele fracțiunii ACUM Platforma DA, a declarat că entitatea politică pe care o reprezintă îl va susține pe Andrei Năstase la scrutinul local.
Joi, 19 septembrie, este ultima zi când candidații pot depune actele necesare pentru a fi înregistrați în cursa electorală. Alegerile locale generale vor avea loc la 20 octombrie. Deocamdată, în cursa pentru șefia capitalei au fost înregistrați șase candidați.