Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ex-ambasador la ONU, despre Rezoluția…

Ex-ambasador la ONU, despre Rezoluția privind retragerea trupelor rusești: „încearcă să nu lovească Rusia prea tare”

Foto: facebook.com./vlad.lupan/

Expertul independent și fostul ambasador al R. Moldova la ONU, Vlad Lupan, susține că R. Moldova nu va cere la 22 iunie, în cadrul Adunării Generale a Organizațiilor Națiunilor Unite, un termen limită de retragere a trupelor rusești din stânga Nistrului și nici nu va solicita înlocuirea trupelor de pacificare ruse cu unele internaționale. Rezoluția politică pe care R. Moldova o va propune spre votare la ONU, menționează diplomatul, ar denota că „s-ar fi lucrat în grabă” și că se „încearcă să nu lovească, din nou, Rusia prea tare”.

În același timp, afirmă Vlad Lupan, faptul că documentul nu propune un termen de retragere a trupelor rusești și renunță deschis la înlocuirea „pacificatorilor” ruși cu trupe internaționale ar sugera că ar putea fi vorba despre o „inițiativă pre-electorală” care încearcă să nu lovească prea tare Rusia.

Opinia, fostul ambasador la ONU o expune pe Facebook, după ce vineri, 15 iunie, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Tudor Ulianovschi, a anunțat în cadrul unui briefing de presă că la 22 iunie în cadrul Adunării Generale a ONU, diplomația moldovenească va propune spre aprobare un proiect de rezoluție privind retragerea completă şi necondiţionată a forţelor militare străine de pe teritoriul R. Moldova.

Ministrul a declarat că autoritățile moldovenești insistă pe retragerea Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), aflate ilegal pe teritoriul R. Moldova, nu și pe retragerea „contingentului rotativ care face parte din componenta militară a Comisiei Unificate de Control (COC), dislocat în raioanele de est a țării, în conformitate cu prevederile Acordului moldo-rus de încetare a focului din 21 iulie 1992”. Textul Rezoluției nu a fost însă făcut public de autorități.

Rezoluția este propusă de autorități după ce în 2017, Guvernul a adresat o cerere pentru abordarea subiectului privind retragerea trupelor rusești la Comitetul General al ONU. La 20 octombrie, cu trei zile înainte de ședința Comitetului General, autoritățile de la Chișinău au cerut însă amânarea subiectului inclus deja pe ordinea de zi pentru o altă ședință, invocând necesitatea obţinerii unui sprijin mai larg în favoarea inițiativei.

Ex-ambasadorul la ONU admite că guvernarea a înaintat în toamna anului 2017  pe agenda ONU cererea privind retragerea trupelor rusești fiind conștientă de faptul că tema va fi blocată de Federația Rusă.

„Nu că era, într-adevăr, o greșeală penibilă, mai probabil PD știa că o așa adresare ar fi (și, într-adevăr a fost) blocată de Rusia – deci Kremlinul lui Dodon nu ar fi fost hărțuit și toți și-ar fi jucat rolul de „pro-occidentali” vs „pro-ruși”, fără să atingă șefii de la Moscova”, susține diplomatul.

În martie 2018, într-un interviu pentru Europa Liberă, Vlad Lupan, a declarat că autorităților de la Chișinău li s-a sugerat de mai multe ori că există o modalitate simplă, cea de a formula o rezoluție concretă privind retragerea trupelor rusești, fără ca să existe pericolul de a fi blocată de Federația Rusă, doar că guvernarea nu a pus-o în practică.

„Pot să afirm mai mult decât atât: autorităților Republicii Moldova li s-a sugerat propunerea, pe care, de altfel, am formulat-o și eu cât am fost ambasador al Republicii Moldova la ONU, că există o modalitate simplă de a prezenta o rezoluție concretă privind retragerea trupelor ruse, ba chiar și conflictul transnistrean la ONU fără ca aceasta să fie blocată de către Federația Rusă. Asemenea cale există, nu există nici un fel de impediment, zero impedimente. Și aceste sugestii au avut loc de mai multe ori, li s-a spus foarte clar autorităților Republicii Moldova, domnului vicepremier Leancă, li s-a spus foarte clar că există o altă modalitate de prezentare a unei rezoluții pe altă cale. Răspunsul a fost că autoritățile Republicii Moldova vor examina o asemenea modalitate. Întrevederea a avut loc în luna decembrie, noi suntem acum în luna martie. Vedeți vreun progres? Vedeți o schimbare a poziției Republicii Moldova la ONU? Vedeți că au prezentat o rezoluție? Eu nu văd”, declara Vlad Lupan la 24 martie 2018 pentru Europa Liberă.

Vlad Lupan a fost numit în 2012 ambasadorul Moldovei la Națiunile Unite. Inainte de aceasta a fost vicepreședinte al Partidului Liberal și a fost deputat în Parlamentul de la Chisinau între 2010 și 2011. In prezent este expert independent și autorul unui blog în limba engleza în care analizează evoluții de politică regională și moldovenească.

Foto antet: facebook.com./vlad.lupan/