Orfană în dializă: 10 zile în iad, respinsă de 3 instituții medicale
Mesajul de mai jos ne-a fost relatat de Niculina Bulat, din satul Drochia, raionul Drochia. Ea este în dializă de peste 10 de ani. După ce mama sa a murit, fiind tot în dializă, a rămas singură, fără venituri, fără casă, fără sprijin, fără bani. Procedurile de dializă care i se oferă nu conțin și medicația necesară. Din acest motiv situația sa a degradat constant. În ultimul timp, starea i se complică și din cauza lichidului acumulat în cavitatea abdominală. În una din nopțile trecute, burta ei a plesnit și Niculina s-a adresat medicilor. Iată ce a urmat.
”La 21 octombrie, m-am trezit noaptea, pe la ora 3, plesnise burta, curgea apă din buric. Mă simțeam rău. Am rugat-o pe verișoara mea să cheme salvarea. A venit salvarea și ne-a dus la spitalul din Drochia.
La Drochia au spus că nu pot să-mi facă nimic. Au zis că trebuie să merg la Bălți, că poate acolo să îmi scoată apa din burtă. Mi-au pus un pansament la buric și ne-au zis să plecăm. Nu ne-au dus cu ambulanța, zicând că nu au nici mașină, nici benzină.
Era ora 5 dimineața. Îmi era tare rău. Verișoara a telefonat de pe mobil și a găsit pe cineva cu mașina să ne ducă la Bălți. Au cerut 500 de lei. Am zis că împrumutăm și plătim, căci totuna eu nu puteam merge și din spitalul de la Drochia ne alungau.
La Bălți mi-au scos câțiva litri de apă din burtă. Apoi mi-au cusut burta și au spus să plec acasă. Nu m-au oprit la spital, au spus că nu pot să facă nimic altceva pentru mine. Nu puteam merge, mă simțeam rău. Omul cela cu mașina ne-a așteptat și ne-a dus acasă.
A doua zi a fost duminică și a fost ziua mea de naștere. Am împlinit 20 de ani. Nu am putut să merg, nu am putut să mănânc măcar ceva, nu am putut să beau nici apă, îmi era foarte rău. Dar nu știam unde să ne adresăm, dacă la Drochia și la Bălți au spus că nu au nimic pentru mine. Așteptam să ajung marți la Chișinău, la dializă, poate să mă simt mai bine.
Marți dimineață mă simțeam atât de rău, că nu am putut urca în autobuz să vin la Chișinău la dializă. Verișoara mea a căutat o mașină. Au cerut 1200 de lei. Am împrumutat de la mătușa mea și am plătit. Am ajuns la dializă la Centrul Mamei și Copilului, unde fac dializă de la 9 ani. Au spus că nu prea am apă acum și să nu vin săptămâna aceasta la dializă, că nu au ce îmi face. Poate săptămâna viitoare. Ne-am întors acasă.
Mă simt rău în fiecare zi. Așa și nu pot mânca nimic. Orice mânânc sau beau, vomit. Am cheltuit mulți bani, pe care i-am împrumutat și nu știu de unde să-i întorc. Mi-au dat medicii și o rețetă, să îmi cumpăr medicamente ca să mă simt mai bine. Am plătit 300 de lei, am luat pastilele, dar nu mi-i mai bine, mi-i rău.”
ZdG a scris mai multe articole despre acest caz, încă din momentul în care Niculina avea 9 ani și a ajuns în dializă, dar nu i se oferea și medicația necesară. Menționăm că și mama Niculinei, Ludmila Negură, era în dializă, și i-a fost, la fel, refuzată spitalizarea când se simțea foarte rău, murind în brațele propriei fiice de doar 14 ani, la 18 iulie 2013.
După moartea mamei sale, deoarece era minoră și orfană, ZdG a făcut, periodic, demersuri la toți miniștrii Sănătății din toate Guvernele, dar nu au existat îmbunătățiri. Niculina, ca și orice copil în dializă, nu a mai crescut, rămânând la statura vârstei de aproximativ 10 ani, și a fost nevoită să meargă singură în dializă după moartea mamei, fără să aibă vre-un sprijin. Am comunicat și cu actualul minister. La 14 octombrie 2017 am comunicat cu Cristina Stratulat de la serviciul de presă al ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar situația Nicoletei nu s-a ameliorat, dimpotrivă.
Niculina are dreptul să obțină urgent spitalizare, medicație deplină gratuită, asistență socială pentru a-și acoperi cheltuielile de transport și alimentație. Solicităm Ministerul Sănătății să reacționeze prompt, adecvat și să comunice public despre măsurile întreprinse, inclusiv pentru elucidarea modului în care nu i-a fost acordată spitalizarea unei tinere orfane, aflată în stare extrem de gravă.
